pacui vt [At: I. CR. II, 40 / Pzi: ~esc / E: pac², cdp ger packen] (Buc) 1 A împacheta. 2 (Pex) A așeza.

paciui v vz păciui

păciui vir [At: (a. 1650) IORGA, D. B. I, 91 / V: (înv) păcui, pac~ / Pzi: ~esc / E: pace + -ui] (Îrg) 1-2 A împăciui (1-2). 3-4 A pacifica (1, 3). 5 A trăi în bună înțelegere cu cineva, a fi în relații amicale. 6 A se astâmpăra. 7 A se potoli.

păcui^2[1] v vz păciui corectat(ă)

păcui¹ sm vz picui¹

pecui sn vz picui¹

picui¹ sn [At: ANTIPA, P. 192 / V: păc~, pec~ / Pl: ~ie / E: ml *piculeus] 1 (Trs) Pisc² (1). 2 (Olt; Mun; îf păcui) Mică insulă aluvionară în apele Dunării. 3 (Reg) Piatră din care se face cutea.

picui² vi [At: POPA, V. 12 / Pzi: ~iesc / E: pic²] (Reg) A picura.

PICUI, picuiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A picura. (Fig.) Niște zgomote ciudate îi picuiau pe lîngă ureche. POPA, V. 12.

păcĭuĭésc v. tr. (d. pace). Vechĭ. Liniștesc, împac, împăcĭuĭesc: om păcĭuit, zile păcĭuite.

picui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiesc, 3 sg. picuiește, imperf. 1 picuiam; conj. prez. 1 sg. să picuiesc, 3 să picuiască

picui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiesc, imperf. 3 sg. picuia; conj. prez. 3 să picuiască

picui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picuiesc, imperf. 3 sg. picuia; conj. prez. 3 sg. și pl. picuiască

PĂCUIUL LUI SOARE, sit arheologic situat pe un ostrov al brațului Dunărea Veche, la 9 km în aval de com. Ostrov, pe terit. com. Lipnița, jud. Constanța, unde a fost descoperită o cetate bizantină, construită în sec. 10-11 și locuită până în sec. 13-15.

PĂCIUI vb. v. împăca.

PICUI s. v. creastă, creștet, culme, pisc, vârf.

păciui vb. v. ÎMPĂCA.

picui s. v. CREASTĂ. CREȘTET. CULME. PISC. VÎRF. erată

pacui, pacuiesc, vb. IV (reg.) a împacheta; a așeza, a rândui.

picui², picuiesc, vb. IV (reg.) 1. a picura. 2. a moțăi, a dormita, a picoti.

picui¹, picuie, vb. IV (reg.) 1. vârf ascuțit, pisc. 2. (în forma păcui) mică insulă aluvionară în apele Dunării. 3. piatră din care se face cutea (gresia) pentru ascuțit coasa.

păciuí, păciuesc, v.t. (reg.) A împăca. – Din împăciui.

picúi, (picău, piclău), s.m. (arh.) Vârf ascuțit, pisc, deal țuguiat, creastă. ■ (top.) Picui, deal în Oncești, Vadul Izei, Valea Stejarului și Suciul de Jos (Vișovan, 2008); Piclău, grui în Bârsana (Roșca, 2004). – Lat. *piculeus (MDA).

picui, s.m. – (reg.; arh.) Vârf ascuțit, pisc, deal țuguiat, creastă. ♦ (top.) Picui, deal în Oncești, Vadu Izei, Valea Stejarului (Vișovan, 2005) și Suciu de Jos (Vișovan, 2008). – Lat. *piculeus (MDA).