păcăli vi [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 223^r/19 / Pzi: ~esc, (reg) păcăl / E: nct] 1-2 vt (Fșa; c. i. oameni) A induce în eroare prin viclenie sau minciună, (pentru a trage un folos sau) pentru a se amuza Si: a înșela, a amăgi, (fam) a pingeli, a pingelui. 3 vr A aprecia greșit într-o împrejurare, în defavoarea sa Si: a se înșela. 4 vi (Îvr) A unelti împotriva cuiva.

păcălire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: păcăli] 1-2 Inducere în eroare prin viclenie sau minciună (pentru a trage un folos sau) pentru a se amuza Si: înșelare, amăgire, păcăleală (1-2), păcălit¹ (1-2), păcălitură (1-2), (fam) pingelire, pingeluire. 3 Apreciere greșită într-o împrejurare de către cineva în propria defavoare Si: înșelare, păcăleală (3), păcălit¹ (3), păcălitură (3). 4 (Îvr) Uneltire. 5 Păcăleală (4).

PĂCĂLI, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau minciună, pentru a trage un folos sau pentru a rîde de el; a înșela, a amăgi. Un hamal ghiduș, care-i păcălea pe toți în port, strigă în gura mare o cimilitură. BART, S. M. 88. Văzură în cele din urmă că sînt păcăliți, se cătrăniră de mînie, însă înghițiră gălușca. ISPIRESCU, L. 248. De ocară m-a făcut, Că n-am hal de vitejit Și nici duh de păcălit. TEODORESCU, P. P. 640. ♦ Refl. A-și greși socotelile, a se înșela. Dar, vai, rău s-a păcălit; i-a ars nu numai stogul, dar casa, grajdul, șura, și cu un cuvînt tot ce avea. RETEGANUL, P. IV 77. – Variantă: (regional) pîcîli (ALECSANDRI, T. I 263) vb. IV.

PĂCĂLIRE s. f. Acțiunea de a (se) păcăli și rezultatul ei; păcăleală. (În forma regională pîcîlire) Pîcilire de leliță Cere plată o guriță. ALECSANDRI, T. I 263. – Variantă: (regional) pîcilire s. f.

PÎCÎLI vb. IV v. păcăli.

PÎCÎLIRE s. f. v. păcălire.

A PĂCĂLI ~esc tranz. A face să se păcălească (recurgând la diverse mijloace necinstite); a amăgi; a înșela; a minți. /Orig. nec.

A SE PĂCĂLI mă ~esc intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a cădea în eroare; a se înșela; a se amăgi. /Orig. nec.

păcălì v. 1. a juca un renghiu cuiva, a-și bate joc de el; 2. a amăgi cu malițiozitate.

păcălésc (vest) și pîcîlésc (est) v. tr. (d. Păcală, Pîcală; ceh. pekliti se, a se chinui). Vechĭ. Înșel. Azĭ. Amăgesc ca să rîd de cineva. Amăgesc, înving pin glumă, pin spirit. Amăgesc, înșel, escrochez: m’a păcălit cu o sută de francĭ. V. refl. Mă înșel, nu găsesc ce așteptam: m’am dus la teatru, dar m’am păcălit, că era o pĭesă urîtă.

păcăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălesc, 3 sg. păcălește, imperf. 1 păcăleam; conj. prez. 1 sg. să păcălesc, 3 să păcălească corectat(ă)

păcălire s. f., g.-d. art. păcălirii; pl. păcăliri

păcăli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălesc, imperf. 3 sg. păcălea; conj. prez. 3 să păcălească

păcălire s. f., g.-d. art. păcălirii; pl. păcăliri

păcăli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălesc, imperf. 3 sg. păcălea; conj. prez. 3 sg. și pl. păcălească

păcălire s. f., g.-d. art. păcălirii; pl. păcăliri

păcăli

păcălesc, -leam 1 imp.

PĂCĂLI vb. v. înșela.

PĂCĂLIRE s. v. înșelare.

PĂCĂLI vb. a ademeni, a amăgi, a încînta, a înșela, a minți, a momi, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe mincinoase.)

PĂCĂLIRE s. ademenire, amăgire, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.)

a-și înșela / a-și păcăli foamea expr. a mânca frugal.