paca i vz pac¹

pac¹ i [At: CARAGIALE, O. XIV, ap. DLR / V: paca, paci / E: fo] (Are) Cuvânt care redă: 1 Zgomotul produs de o loviură puternică. 2 Ciocnirea unor obiecte tari. 3 Sunetul căderii unui obiect tare sau greu. 4 Declanșarea unei arme de foc Vz poc. 5 (Îf paca) Țăcănitul roților de tren Vz țac. 6 Rapiditatea, caracterul brusc și neașteptat al unei mișcări, al unei acțiuni, al unei întâmplări etc.

paci² i vz pac¹

păca vt [At: (sec. XII) DR. III, 698 / Pzi: pac / E: ml pacare] (Îvr) 1 A supune. 2 A îmblânzi. corectat(ă)

pâc¹ [At: CREANGĂ, P. 131 / V: pâca / E: fo] (Are) 1 i Cuvânt care redă sunetul exploziv, surd, produs de fumători când trag fumul din lulea sau din țigară. 2 sf (Reg; îf pâca) Lulea. 3 i Cuvânt care redă sunetul produs de o lovitură dată cu un corp tare Si: poc. 4 i Cuvânt care redă sunetul produs de un fir întins, de o coardă care se rupe.

pâca i vz pâc¹

pâcă sf [At: REV. CRIT. III, 162 / Pl: pâce / E: nct] 1 (Trs) Femeie mică de statură. 2 (Reg) Termen de alint la adresa fetelor sau copiilor.

PAC¹ interj. Onomatopee, uneori repetată, care redă sunetul produs de o lovitură, o cădere, o detunătură de armă etc. V. buf, poc. Dă drumul ghetelor să cadă de la înălțime pe dușumeaua goală: pac! C. PETRESCU, C. V. 43. N-ai idee cum ți-o scot [măseaua]: pînă să clipești din ochi, odată, pac! CARAGIALE, O. I 186. Făcea pac! în cap, și omora... musca. ȘEZ. II 121.

PÎC interj. Onomatopee, adesea repetată, care redă: a) sunetul exploziv surd produs de fumători cînd trag din lulea sau din țigară. Moș Nichifor își aprinde luleaua... și pîc, pîc! pîc, pîc! din lulea. CREANGĂ, P. 131; b) sunetul produs de o lovitură dată cu un corp tare; pac, poc. Ia o drughineață groasă, de stejar, în mînă... și pîc! la tîmpla dracului cea dreaptă, una! CREANGĂ, P. 55; c) sunetul produs de un fir de ață sau de sfoară, de o coardă etc., cînd se rupe. Cînd să strîngă nodul, pîc! se rupse ața. ISPIRESCU, L. 55.

PAC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de o împușcătură, de o lovitură etc.). /Onomat.

PÂC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de fumători, când trag fumul din țigară sau din pipă). /Onomat.

2) pac interj. care arată: 1. ceva sosit orĭ oferit subit: pac și el la masă, pac o sută de francĭ!, 2. sunetu uneĭ loviturĭ de pușcă: din partea dușmanilor se auzea „pac! pac!”. V. paca-paca, paf, poc, păcănesc.

pác-pác, V. pac 2.

paca-páca interj. care arată mersu uneĭ mașinĭ. V. pac, paf, poc.

pîc interj. care arată huĭetu celuĭ ce fumează o țigară saŭ o lulea pe sfîrșite saŭ încearcă s’o aprindă: ĭar el „pîc-pîc” îșĭ aprinse luleaŭa. Maĭ rar. Poc: poc cu cĭomagu în capu luĭ! Hop, na: pîc! se rupse ața!

pîc-pîc, V. pîc.

paca-paca interj.

pac¹/pac-pac interj.

paca-paca interj.

pâc/pâc-pâc interj.

pâca/pâca-pâca (reg.) interj.

pac¹/pac-pac interj.

pâc/pâc-pâc interj.

pâca/pâca-pâca (reg.) interj.

pac(-pac) interj.

paca-paca interj.

pâc(-pâc) interj.

pâca(-pâca) interj.

pac interj. – Poc, buf, tronc (exprimă ideea de lovitură sau de acțiune bruscă). – Var. paf. Creație expresivă, cf. poc și it. pacchiare „a pocni”, fr. paf. – Der. paca-paca, interj. (arată zgomotul ritmic al unui mecanism în funcțiune), cf. tic-tac; păcănit, s. n. (zgomot ritmic); păcănitoare, s. f. (castanietă); păcăli, vb. (a înșela, a amăgi), cu suf. expresiv -li (pentru tranziția semantică de la „plesnitură” la „capcană”, cf. sp. chasquear; der. admisă mai înainte, de la numele propriu Păcală, este insuficientă, căci nici acest nume nu are o explicație cunoscută; relația sugerată de Pușcariu, Dacor., I, 237-9 cu sl. pokaljati „a încălzi ușor”, cf. căli, nu este satisfăcătoare din punct de vedere semantic); păcală, s. f. (înșelare, vicleșug); Păcală, s. m. (personaj din mitologia populară care incarnează gluma și toate vicleniile care rezultă dintr-o simplitate prefăcută, ca Patelin sau Till Eulenspiegel); păcăleală, s. f. (înșelăciune); păcălici, s. m. (înșelător, trișor); păcălitor, adj. (înșelător); păcălitură, s. f. (festă, renghi). – Din rom. provine săs. pokelin „a păcăli”.

pîc interj. – 1. Imită zgomotul unui pocnet sau al unei rupturi. – 2. Imită zgomotul produs de fumatul cu pipa. Creație expresivă. – Der. pîcă, s. f. (Mold., pipă, lulea); pîcîi, vb. (a fuma din pipă).

Păc/a, -ăi, v. Pac 3.

PAC interj. poc! (~! se aude un foc de armă.)

PÂCĂ s. v. lulea, pipă.

PAC interj. poc! (~! se aude un foc de armă.)

pîcă s. v. LULEA. PIPĂ.

păca, pac, vb. I (înv.) a supune, a îmblânzi.

pâcă, pâce, s.f. (reg.) 1. femeie mică. 2. termen dezmierdător la adresa fetelor și a copiilor.