PĂDUCHE, păduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care trăiesc pe corpul oamenilor și al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu muncește și trăiește din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care trăiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hrănindu-se pe seama acestora. 3. Compus: păduche-de-lemn = ploșniță. – Lat. peduculus.

LEMN (pl. -ne) sn. 1 Substanța vîrtoasă care alcătuește trunchiul și ramurile unui arbore: ~ tare, moale, verde, uscat, putred; ~ de cer, de fag, de brad, de frasin, de nuc, de salcie; ~ de construcție; a tăia ~e; ~e de foc; un stînjen de ~e; (P): pe lîngă ~ul uscat, arde și cel verde; (P): la cuptorul cald puține ~e trebuesc (ZNN.); a ajunge la (sau în) sapă de ~, a ajunge sărac lipit; a aduce pe cineva la (sau în) sapă de ~, a-l sărăci; 👉 PĂDURE 1 ¶ 2 Un ~, o bucată de lemn: l-a lovit cu un ~ în cap ¶ 3 F Ⓟ A adormi ~, a adormi adînc: puteai să tai ~e pe dînsul, dormea buștean; e ~, e beat turtă; a rămînea ~, a rămînea încremenit, înlemnit; carnea stă ~, fiertura șade ~, rămîne tare, nu se moaie de loc fierbînd ¶ 4 ‡ și ❍ Arbore, copaciu: pe un ger de crăpau ~ele și pietrele (ISP.); plîngeau și ~ele și pietrele de mila lor (ISP.) ¶ 5 Sicriu (R.-COD.) ¶ 6 🐙 PĂDUCHE-DE~ (Mold. ploșniță, Tr.-Carp. stelniță), insectă supărăcioasă care-și face cuibul în crăpăturile lemnelor și mobilelor de lemn din casă, de unde iese noaptea și suge sîngele celor ce dorm (Acanthia lectularia) (🖼 2856) ¶ 7 🌿 ~-CÎINESC sau ~UL-CÎINELUI, arbust cultivat adesea prin grădini, pentru garduri vii; numit și „mălin-negru” (Ligustrum vulgare) (🖼 2857); ~-DULCE, plantă ierboasă cu flori mici, albăstrii sau albe, a cărei rădăcină este întrebuințată în medicină; numită și „iarbă-dulce” sau „rădăcină-dulce” (Glycyrrhiza glabra) (🖼 2858); ~-GALBEN = DRACILĂ¹; ~-PUCIOS = SCORUȘ-DE-MUNTE; ~UL-BOBULUI, arbust cu flori galbene aurii ce crește pe coastele pietroase și pe stîncile din păduri; numit și „bobițel”, „drob” sau „grozamă-mare” (Cytisus nigricans); ~-UL-DOMNULUI, ~-UL-LUI-DUMNEZEU, plantă cu miros pătrunzător de lămîie, cu flori galbene dispuse în mici capitule sferice și cenușii, originară din Europa de miază-zi și din orient, cultivată adesea prin grădini; numită și „lemnuș” (Artemisia abrotanum); ~-UL-MAICII-DOMNULUI, arbust foarte mirositor, totdeuna vrede, cu tulpina foarte ramificată, cu ramuri rigide și fragile, formînd mici tufe cari ajung uneori pînă la 1 metru înălțime; face flori galbene dispuse în mici capitule; numit și „iarbă-sfîntă”, „limbricariță” sau „poala-Maicii-Domnului” (Santolina chamaecyparissus) (🖼 2859); ~-RÎIOS, arbust cu ramurile acoperite cu negi, cu flori albe-verzui sau gălbui, al cărui fruct e o capsulă cu semințe negre; numit și „cerceii-babei” (Evonymus verrucosus) (🖼 2860) [lat. lĭgnum].

PĂDUCHE, păduchi, s. m. 1. Nume dat mai multor specii de insecte parazite care trăiesc pe corpul neîngrijit al oamenilor și al unor animale (Pediculus). Ia uită-te cum îi umblă păduchii în cap! PREDA, Î. 16. Toți soldații erau plini de păduchi, căci stăteau în gropi de peste două săptămîni. CAMILAR, N. I 385. Îi aplecă... capul pe genuche, Stai să văz, zicîndu-i, ai vreun păduche? PANN, P. V. I 58. ♦ Fig. Persoană care nu muncește, care trăiește pe spinarea altuia; parazit. 2. Insectă parazită care trăiește pe ramuri, lujeri sau pe frunze din al căror suc se hrănește (Aphis); purice-de-plante. 3. Compus: păduche-de-lemn = ploșniță.

păduche-de-lemn (insectă) s. m., pl. păduchi-de-lemn

!păduche-de-lemn (insectă) s. m., pl. păduchi-de-lemn

păduche-de-lemn s. m.