PĂCURĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a păcurări; păstorie, păstorit. – V. păcurări.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PĂCURĂRÍT s. v. ciobănie, oierit, păstorie, păstorit.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
păcurărít2, păcurărítă, adj. (reg.) plin de păcură, negru ca păcura; murdar.
Sursa: DAR
(2002)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
păcurărít s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PĂCURĂRÍ, păcurăresc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Înv. și reg.) A ciobăni, a păstori. – Din păcurar1.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
valeriu
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A PĂCURĂRÍ ~ésc 1. intranz. înv. 1) reg. A practica ocupația de păcurar; a fi păcurar. 2. tranz. reg. (vite) A supraveghea în timpul păscutului; a paște; a pășuna. /Din pacurar
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PĂCURĂRÍ vb. v. ciobăni, paște, păstori, pășuna.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
păcurărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcurărésc, imperf. 3 sg. păcurăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. păcurăreáscă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink