pâs i vz pis²

PIS interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ◊ Expr. A nu zice (nici) pis = a nu spune nimic, a nu scoate nicio vorbă, a tăcea chitic. [Var.: pâs interj.] – Onomatopee.

pâlș sm vz pârș²

pârș² sm [At: SIMIONESCU, F. R. 57 / V: (reg) pâlh, pâlș^[1], pâș / Pl: ~i / E: slv плъцъ] 1 (Șîc ~-cenușiu, ~-comun) Animal asemănător cu veverița, cu blana de culoare cenușie, cu nuanțe cafeniu-negricioase pe spate, și albicioasă pe burtă, cu coada lungă și stufoasă, care duce o viață nocturnă prin păduri și se hrănește mai ales cu semințe și cu fructe, dar mănâncă și insecte, păsărele, ouă (Glis glis). 2 (Șîc ~-roșu, pâș roșu) Animal cu înfățișare de maimuță, cu ochi mari, vioi, cu blana mătăsoasă, de culoare galbenă-roșcată pe spate și albă pe piept, cu coada lungă terminată cu peri lungi, care trăiește în păduri, prin iarbă, prin tufișuri sau cățărat în copaci și se hrănește în special cu alune Si: (reg) alunar (Muscardinus avellanarius). 3 (Șîc ~-de-stejar) Animal cu blană de culoare cenușie, cu câte o pată roșie pe obraji, cu coada lungă, păroasă numai la vârf, care trăiește prin păduri, dar mai mult pe pământ decât în copaci, și se hrănește mai ales cu insecte, viermi, melci, păsărele și șoareci (Eliomys quercinus). 4 (Șîc ~-mic) Animal cu corpul zvelt, lunguieț, cu blana cenușie-roșcată, albă pe pântece, cu coada stufoasă, lungă aproape cât corpul, cu botul asemănător celui de șoarece, cu urechile mari, care trăiește prin păduri și se hrănește cu fructe, semințe, insecte, șoareci (Dryomys nitedula). 5 (Reg; îlav) Ca pâlșu Pe furiș. 6 (Zlg; reg; îf pâlș) Hârciog (Cricetus cricetus). 7 (Zlg; reg; îf pâș) Orbeț (Spalax microphthalmus). 8 (Mol; Buc; îf pâș) Șobolan (Mus decumanus). corectat(ă)

pâș⁵ sm vz pârș²

pis¹ ain [At: ALR II/I, MN 5, 6836/53 / E: mg pisze] (Trs; Ban) 1 (D. oameni) Cu nasul cârn. 2 (D. nas) Cârn.

pis² i [At: CIHAC, II, 258 / V: pâs / E: fo] 1 (Are) Strigăt cu care se cheamă pisica Si: (reg) pituș. 2 (Îe) A nu (sau fără a) zice (nici) pâs A nu spune nimic.

PIS interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ◊ Expr. A nu zice (nici) pis = a nu spune nimic, a nu scoate nici o vorbă, a tăcea chitic. [Var.: pâs interj.] – Onomatopee.

PIS interj. (Mai ales repetat) Strigăt cu care se cheamă pisica. ◊ Expr. A nu zice nici pis = a nu scoate nici un sunet, a nu sufla nici o vorbă; a nu zice nici cîrc. V. cîrc. Cînd s-a dezmeticit, și-a văzut pe mama Stanca... a sărit la gîtul ei și, fără să zică nici pis, a început s-o sărute. DELAVRANCEA, S. 12. Apucă cocoșul de gît și i-l răsuci, de nu mai zise nici pis! ISPIRESCU, L. 255.- Variantă: pîs (MARIAN, O. II 326) interj.

PÎRȘ, pîrșuri, s. n. Animal mamifer rozător, mai mic decît veverița, sur-ruginiu, cu coada stufoasă, care trăiește prin păduri, în copaci, și se hrănește cu alune, semințe de brad, fructe de pădure etc. (Glis glis).^[1]

PÎS interj. v. pis.

PÂRȘ ~i m. Mamifer rozător de talie mică, cu ochi mari și cu coadă lungă, stufoasă, având blană deasă și moale. /<sl. pluchu

PIS interj. (se folosește, repetat, pentru a chema pisica). ◊ A nu spune nici ~ a nu spune nici un cuvânt; a tăcea molcom. /Onomat.

pis! int. cu care se cheamă pisica: pis! pis! [Onomatopee]. ║ n. niciun glas: fără să zică nici pis ISP. (cf. meiu!).

pis și pîs interj. de chemat pisica (mîța). A nu zice nicĭ pîs, a nu zice nicĭ mîc, nicĭ cîrc, a tăcea absolut. – Rușiĭ cheamă pisica pin kis-kis.

pîlș m. (vsl. bg. plŭhŭ, id., rudă cu belhiță și germ. bilch, id.). Un fel de șoarice roșiatic care trăĭește pin tufișurĭ (myoxus avellanarius). – Și pîș și alunar. V. șomîc.

pîs, V. pis.

1) pîș m. V. pîlș.

pârș s. m., pl. pârși

pis/pis-pis interj.

pârș s. m., pl. pârși

pis/pis-pis interj.

pârș s. m., pl. pârși

pis/pis-pis interj.

pis interj. – 1. Se folosește pentru a chema pisica. – 2. Arată minimul ce se poate pronunța. – Megl. pis. Creație expresivă, cf. sp. miz(-miz), rus. kis(-kis); se folosește adesea cu reduplicare. Ideea de bază trebuie să fie aceea de mers silențios, cf. pîș. – Der. pisoi, s. m. (pisic; Arg., înv., monedă de argint de 5 lei), cu suf. -oi; pisică, s. f. (mîță; Olt., frîna căruței; numele celor trei persoane care precedă și anunță brezaia), cu suf. – -ică, cf. megl. pisă, alb. piso, sb., cr. pis (din sb. după Cihac, II, 258), ngr. πισίϰα, poate din rom., tc. pisik(a), pisi (din tc. după Lahovary 1661 și Graur, GS, VI, 333, cf. Ronzevalle 59), țig. pisik(a) (Graur 182), iran. pusek (Densusianu, GS, I, 54), breton. pisik, engl. puss; pisic, s. m. (pisoiaș); pisicesc, adj. (de pisică); pisicește, adv. (ca pisicile); pisicuță, s. f. (rămurele cu flori de salcie). Cf. Bărbulescu, Arhiva, XXX, 387-8.

pîlș (-și), s. m. – Hîrciog (Myoxus avellanarius). – Var. pîs, pîluci. Sl. plŭchŭ (Tiktin; Byck-Graur 27).

a nu zice nici pâs expr. 1. a păstra un secret; a fi discret. 2. a răbda, a îndura o dojană, o mustrare, un afront etc. fără a crâcni.

PÂRȘ s. (ZOOL.; Muscardinus avellanarius) (reg.) alunar.

PÎRȘ s. (ZOOL.; Muscardinus avellanarius) (reg.) alunar.

pis adj. invar. (reg.; despre oameni) cu nasul cârn; cârn.