pârât¹ sn [At: DLR / Pl: ~uri / E: pârî] 1-9 Pârâre (1-9). 10 Denunțare.

pârât², ~ă [At: CORESI, EV. 137 / Pl: ~âți, ~e / E: pârî] 1-2 smf, a (Jur) (Persoană) împotriva căreia își îndreaptă reclamantul, în procesul civil, plângerea, cererea Si: reclamat. 3-4 smf, a (Om) învinuit de ceva. 5 a Căruia i se prezintă în mod tendențios faptele, exagerând sau mințind, cu intenția de a provoca sancționarea sa. 6 a Care este bârfit cu intenția de a fi discreditat. 7 a Al cărui secret este dezvăluit de cineva. 8 a Denunțat.

PÂRÂT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Împotriva căruia a fost înaintată o pâră. /v. a pârî

părî v vz pârî

pâri v vz pârî

pârî [At: COD. VOR. 2/25 / V: (înv) părî, ~ri / Pzi: ~răsc / E: slv пьрѣти] 1 vrr (Înv) A avea o dispută cu cineva pentru ceva. 2 vrr (Înv) A se certa învinuindu-se reciproc. 3 vrr (Îrg) A fi în proces cu cineva. 4 vt(a) (Înv) A nu recunoaște fapta incriminată. 5 vt(a) (Înv) A contesta adevărul acuzației. 6 vt (Îrg; cu determinările „la județ”, „la judecător”) A chema în judecată, a reclama în fața justiției. 7 vi (Îvr) A revendica în baza unui drept. 8 vt(a) A se plânge de faptele cuiva Si: a acuza, a învinui. 9 vt A arăta în mod răutăcios și tendențios faptele cuiva, exagerând sau mințind. 10 vt A vorbi pe cineva de rău. 11 vt A trăda pe cineva. 12 vt A denunța.

PÎRÎ, pîrăsc, vb. IV. Tranz. 1. A arăta în mod răutăcios faptele unei persoane, a acuza, a se plînge de cineva; a da pe față, a spune (pe cineva) ia... a denunța, a reclama. Cîțiva [elevi] din a patra fumau și se lăsau șantajați de alții care le cereau țigări, că altfel îi pîrăsc. PAS, Z. I 113. Ceilalți s-au vorbit între dînșii să dea jalobă asupra lui cu feluri de clevetiri, pîrîndu-l că ar fi un fățarnic. NEGRUZZI, S. I 225. 2. (Învechit și popular) A chema (pe cineva) în judecată, a intenta (cuiva) proces. Lupul te pîrăște, lupul te judecă, se zice despre judecătorii puternici, interesați și nedrepți.

PÎRÎT, -Ă, pîrîți, -te, adj. Învinuit, învinovățit; acuzat, inculpat. (Substantivat) Pîrîtul trebuie să se ducă la tîrg, să-și caute avocat. STANCU, D. 258.

A PÂRÎ ~ăsc tranz. A prezenta ca vinovat de înfăptuirea unor acțiuni reprobabile ținute în taină, dând în vileag, cu intenții rele (în fața unor persoane sau organe oficiale); a denunța; a declara. /<sl. p[â]rĕti

pârî v. 1. a acuza; 2. a denunța [Slav. PRĬETI].

pârît m. cel acuzat.

pîrăsc, a -î v. tr. (din vechîu pîrésc, a pîri, d. vsl. prĭeti, pĭrĭeti, a se certa. Cp. cu dirăsc, tîrăsc, vîr). Acuz. Denunț. V. refl. Mă cert, mă cĭorovoĭesc. Duc proces, mă judec.

pîrésc, V. pîrăsc.

pîrît, -ă adj. și s. Care e pîrît (acuzat), chemat în judecată în chestiunĭ civile. V. inculpat.

pârât adj. m., s. m., pl. pârâți; adj. f., s. f. pârâtă, pl. pârâte

pârât adj. m., s. m., pl. pârâți; adj. f., s. f. pârâtă, pl. pârâte

pârât adj. m., s. m., pl. pârâți; f. sg. pârâtă, pl. pârâte

pârî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, 3 sg. pârăște, imperf. 1 pâram; conj. prez. 1 sg. să pârăsc, 3 să pârască

pârî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pâra, perf. s. 3 sg. pârî, 3 pl. pârâră, m.m.c.p. 1 sg. pârâsem, 2 sg. pârâseși; conj. prez. 3 să pârască; ger. pârând; part. pârât

pârî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pârăsc, imperf. 3 sg. pâra; conj. prez. 3 sg. și pl. pârască

pîrî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pîrăsc, conj. pîrască)

pârăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -rît prt., -rîtor adj. v.

PÂRÂT s., adj. (JUR.) 1. s. reclamat, (înv.) defendor. 2. s., adj. v. inculpat.

PÂRÎ vb. v. certa, învrăjbi, judeca, supăra.

PÂRÎ vb. v. denunța.

pîrî vb. v. CERTA. ÎNVRĂJBI. JUDECA. SUPĂRA.

PÎRÎ vb. a denunța, a reclama, a spune, (pop.) a vinde, (Mold., Transilv. și Maram.) a ponoslui, (înv.) a jelui, a vădi, (fam. fig.) a aranja, a turna. (L-a ~ autorităților.)

PÎRÎT s., adj. (JUR.) 1. s. reclamat, (înv.) defendor. 2. s., adj. acuzat, inculpat, împricinat, învinuit, (livr.) incriminat, (pop.) pricinaș, (prin Transilv.) pricinat.

pîrî (-răsc, -ît), vb. – A denunța, a acuza, a inculpa. Sl. prĕti, prją, priši, „a se certa” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 244), cf. sb., cr. preti „a acuza”, mag. per „ceartă”; trebuie să se pornească de la un sl. *pĭrĕti, cf. tîrî. – Der. pîră, s. f. (acuzație, inculpare; delațiune, denunț); pîrîș, s. m. (înv., acuzator, turnător, denunțător), cf. mag. peres (Gáldi, Dict., 181); pîrît, s. m. (acuzat); pîrîtor, s. m. (turnător).