pâcâít, pâcâíturi, s.n. (pop.) zgomot scos de fumător când aspiră fumul din lulea.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

PÂCÂÍ, pấcâi, vb. IV. Intranz. 1. A fuma, a trage din lulea, producând un sunet caracteristic; a pufăi. 2. (Despre flacăra lămpii de petrol) A pâlpâi cu zgomot. [Var.: (reg.) pâcăí vb. IV] – Pâc + suf. -âi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A PÂCÂÍ pâcâi intranz. 1) A fuma producând un sunet scurt caracteristic; a trage fum (din pipă sau din țigară), făcând „pâc-pâc”. 2) (despre flacăra lămpilor sau a felinarelor cu petrol) A arde tremurat, cu pocnete ușoare. /pâc + suf. ~âi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PÂCÂÍ vb. v. pufăi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

PÂCÂÍ vb. v. pâșcâi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

pâcâí, pấcâi, vb. IV (pop.) 1. a fuma, a trage din lulea, producând un sunet caracteristic; a pâșcăi, a pufăi. 2. (reg.; despre flacăra lumânării de petrol) a pâlpâi cu zgomot. 3. (reg.; despre firele de ață) a se rupe provocând un sunet caracteristic. 4. (reg.; despre bibilici) a produce sunetul caracteristic speciei.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

pâcâí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. pâcâi, 3 sg. și pl. pâcâie, imperf. 3 sg. pâcâiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink