oțărâre sf [At: ASACHI, S. L. II, 53 / V: (reg) ~rire, oțerire / Pl: ~ri / E: oțărî] (Îvp) 1 Mânie. 2 Răstire. 3 Revoltă. 4 Scârbă. 5 înfiorare. 6 Spaimă.

oțăra v vz oțărî

oțări v vz oțărî

oțărire sf vz oțărâre

oțărî [At: PSALT. 207 / V: (înv) ~ri, oțerî, oțeri, (cscj) ~ra / Pzi: ~răsc / E: bg оцеря] (Îvp) 1 vr A se mânia. 2 vr A se răsti la cineva. 3 vr A se revolta. 4 vr A se îngrozi. 5 vr A se mâhni. 6 vt A scârbi. 7 vr A face grimase din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute Si: a se strâmba.

oțeri v vz oțărî

oțerire sf vz oțărâre

oțerî v vz oțărî

OȚĂRÎ, oțărăsc, vb. IV. Refl. 1. A se mînia, a se întărită, a se înfuria, a se burzului; a se răsti la cineva. Duca-vodă s-a oțărît și a strigat cu mînie. SADOVEANU, Z. C. 234. Ci lasă-le încolo de terfeloage, măi băiete... se oțăra Ruxanda Duhu, ascunzîndu-le ca pe niște dușmani ai casei. C. PETRESCU, R. DR. 29. ◊ Tranz. A mîhni, a supăra. Acuma stă și doarme, după ce și-a oțărît inima. C. PETRESCU, î. II 176. 2. A face grimase, a se încrunta, a se strîmba (din cauza unei băuturi sau mîncări acre sau neplăcute). Annie gustă și se oțărî, rîzînd. C. PETRESCU, C. V. 194. ◊ Tranz. fact. Spuma de drojdie, din cale-afară de tare, oțărî pe meseni. Contabilul se scutură ca de friguri. STĂNOIU, C. I. 88. – Variante: oțări (NEGRUZZI, S. I 120), oțeri (GALACTION, O. I 48, COȘBUC, P. I 226, ALECSANDRI, T. II 9, NEGRUZZI, S. I 292), oțerî (CREANGĂ, P. 204) vb. IV.

OȚĂRÎRE s. f. Faptul de a(se) oțărî; supărare mare, mînie, furie; indignare. Fată hăi! vină-ncoace! strigă el cu oțărîre, holbîndu-se la dînsa. SADOVEANU, Z. C. 149. – Variantă: oțerire (NEGRUZZI, S. I 7) s. f

OȚERI vb. IV v. oțări.

OȚERIRE s. f. v. oțărîre.

A SE OȚĂRÎ mă ~ăsc intranz. 1) A-și ieși din fire; a se burzului; a se mânia. 2) A se strâmba la față în semn că ceva (o mâncare sau o băutură) are gust rău. /<bulg. ocerja

oțărì v. Mold. 1. a îngrozi (de indignare): o faptă făr’ de lege ce mintea-mi oțărește AL.; 2. a se înfiora: bătrânul așteaptă moartea făr’a se oțări NEGR. [Origină necunoscută].

oțărire f. Mold. 1. indignațiune: am rămas mut de oțărire și de rușine NEGR.; 2. înfiorare, spaimă: pe margini de prăpăstii călcând făr’ oțărire AL.

oțărăsc, a -î v. tr. (vechĭ oțeresc, d. sîrb. cjeriti, bg. ocervam, rus. [o]ščéritĭ, a-țĭ arăta dințiĭ, a rînji. V. știresc). Îngrozesc, înfiorez, displac adînc. V. refl. Mă înfior de dezgust orĭ de groază (de ex., un copil căruĭa nu-ĭ place un medicament). Mă înfuriĭ, mă îndîrjesc.

oțărîre f. Acțiunea de a te oțărî, înfiorare din cauza dezgustuluĭ saŭ groazeĭ. Îndîrjire.

oțerésc, V. oțărăsc.

oțărâre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărârii; pl. oțărâri

oțărâre (pop.) s. f., g.-d. art. oțărârii; pl. oțărâri

oțărâre s. f., g.-d. art. oțărârii; pl. oțărâri

oțărî (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă oțărăsc, 3 sg. se oțărăște, imperf. 1 sg. mă oțăram; conj. prez. 1 sg. să mă oțărăsc, 3 să se oțărască; imper. 2 sg. afirm. oțărăște-te; ger. oțărându-mă

!oțărî (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțărăște, imperf. 3 sg. se oțăra, perf. s. 3 sg. se oțărî, 3 pl. se oțărâră; conj. prez. 3 să se oțărască; ger. oțărându-se; part. oțărât

oțărî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțărăsc, imperf. 3 sg. oțăra; conj. prez. 3 sg. și pl. oțărască

oțărî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțărăsc, imperf. oțăra, conj. oțărască)

oțărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rît prt., -rîtor adj. v.

OȚĂRÂRE s. v. furie, groază, indignare, încrâncenare, înfiorare, înfricoșare, îngrozire, înspăimântare, înverșunare, mânie, oroare, revoltare, revoltă, scandalizare, spaimă, teroare.

OȚĂRÎ vb. v. amărî, cutremura, indispune, încrâncena, îndurera, înfiora, înfricoșa, înfuria, îngrozi, înspăimânta, întrista, mâhni, mânia, necăji, răcni, răsti, striga, supăra, tremura, țipa, urla, zbiera, zgudui.

oțărî vb. v. AMĂRÎ. CUTREMURA. INDISPUNE. ÎNCRÎNCENA. ÎNDURERA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNFURIA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. ÎNTRISTA. MÎHNI. MÎNIA. NECĂJI. RĂCNI. RĂSTI. STRIGA. SUPĂRA. TREMURA. ȚIPA. URLA. ZBIERA. ZGUDUI.

oțărîre s. v. FURIE. GROAZĂ. INDIGNARE. ÎNCRÎNCENARE. ÎNFIORARE. ÎNFRICOȘARE. ÎNGROZIRE. ÎNSPĂIMÎNTARE. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE. OROARE. REVOLTARE. REVOLTĂ. SCANDALIZARE. SPAIMĂ. TEROARE.

oțeri (oțeresc, oțerit), vb. refl. – 1. A strica gustul unei mîncări, a irita, a strepezi dinții. 2. A se dezgusta, a se încrunta. – 3. A se supăra, a se bosumfla. – Var. oțărî, oțări. Origine îndoielnică. Trebuie să aibă legătură cu sb. ceriti se „a rîde sarcastic” (Scriban), bg. očervam „a-și arăta colții” (Candrea), bg. cerjă se „a lua un medicament”, rus. ščeriti (Rosetti, Studii ling., 28); dar baza comună a acestor cuvinte nu este clară. Oricum, nu e posibilă der. din sl. ostriti „a ascuți” (Cihac, II, 235), nici din lat. obterrere (Capidan, Dacor., III, 762). Der. oțerime, s. f. (Mold., dezgust); oțeros, adj. (Mold., înv., groaznic).