2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OȚETIT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; acrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.

oțetit, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: ~ețit / Pl: ~iți, ~e / E: oțeti] 1 (D. vinuri, alimente) Transformat în oțet (1) Si: acrit. 2 (Fig) Iritat. 3 (Fig) Neprietenos.

OȚETIT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet; înăcrit, acru. 2. Fig. Supărat, mânios, iritat; neprietenos. – V. oțeti.

OȚETIT, -Ă, oțetiți, -te, adj. 1. (Și în forma oțețit; despre vinuri) Prefăcut, transformat (sau pe cale de a se transforma) în oțet; înăcrit; acru. (Cu pronunțare regională) L-a găsit în crîșmă, bînd vin oțățit. POPA, V. 259. 2. Fig. Supărat, mînios, iritat, neprietenos. Negustorul îl privea oțețit. CAMIL PETRESCU, O. II 46. Mătușa Ruxanda își uitase glasul oțetit, muindu-l în dezmierdare, cînd i-a vorbit întîi. C. PETRESCU, R. DR. 70. – Variantă: (regional) oțețit, -ă adj.

OȚETI, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțeți vb. IV] – Din oțet.

OȚEȚI vb. IV v. oțeti.

oțeti vrt [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~eți / Pzi: ~tesc / E: oțet] 1-2 (D. vinuri, alimente) A (se) transforma în oțet (1) Si: a (se) înăcri. 3-4 (Fig) (A-și ieși sau) a scoate pe cineva din sărite Si: a (se) mânia, a (se) supăra.

OȚETI, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțeți vb. IV] – Din oțet.

OȚETI, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se preface, a se transforma în oțet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A se supăra, a se mînia, a-și ieși din sărite. (Atestat în forma oțeți) Cine să oțețește, să bea oțet să-i treacă. PANN, P. V. III 13. – Variantă; oțeți vb. IV.

A SE OȚETI mă ~esc intranz. 1) (despre vinuri) A se transforma în oțet; a deveni asemănător cu oțetul; a se înăcri. 2) fig. fam. A deveni ursuz ca urmare a nemulțumirii de acțiunile sau vorbele cuiva; a se bosumfla; a se îmbufna; a se șifona. /Din oțet

oțetì v. 1. a se face acru (ca oțetul); 2. fig. a se irita. [V. oțet].

oțetésc și -țésc v. tr. (d. oțet; ceh. octeti, cr. octiti se, a se acri). Prefac în oțet: căldura oțetește vinu. V. refl. Mă prefac în oțet: vinu s’a oțetit.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

oțeti (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetește, 3 pl. se oțetesc, imperf. 3 sg. se oțetea; conj. prez. 3 să se oțetească; ger. oțetindu-se

!oțeti (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetește, imperf. 3 sg. se oțetea; conj. prez. 3 să se oțetească

oțeti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțetesc, imperf. 3 sg. oțetea; conj. prez. 3 sg. și pl. oțetească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OȚETIT adj. acrit, acru, înăcrit, (înv. și reg.) oțetos. (Vin ~.)

OȚETI vb. a (se) acri, a (se) înăcri. (Vinul s-a ~.)

Intrare: oțetit
oțetit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțetit
  • oțetitul
  • oțetitu‑
  • oțeti
  • oțetita
plural
  • oțetiți
  • oțetiții
  • oțetite
  • oțetitele
genitiv-dativ singular
  • oțetit
  • oțetitului
  • oțetite
  • oțetitei
plural
  • oțetiți
  • oțetiților
  • oțetite
  • oțetitelor
vocativ singular
plural
oțețit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oțețit
  • oțețitul
  • oțețitu‑
  • oțeți
  • oțețita
plural
  • oțețiți
  • oțețiții
  • oțețite
  • oțețitele
genitiv-dativ singular
  • oțețit
  • oțețitului
  • oțețite
  • oțețitei
plural
  • oțețiți
  • oțețiților
  • oțețite
  • oțețitelor
vocativ singular
plural
Intrare: oțeti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțeti
  • oțetire
  • oțetit
  • oțetitu‑
  • oțetind
  • oțetindu‑
singular plural
  • oțetește
  • oțetiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțetesc
(să)
  • oțetesc
  • oțeteam
  • oțetii
  • oțetisem
a II-a (tu)
  • oțetești
(să)
  • oțetești
  • oțeteai
  • oțetiși
  • oțetiseși
a III-a (el, ea)
  • oțetește
(să)
  • oțetească
  • oțetea
  • oțeti
  • oțetise
plural I (noi)
  • oțetim
(să)
  • oțetim
  • oțeteam
  • oțetirăm
  • oțetiserăm
  • oțetisem
a II-a (voi)
  • oțetiți
(să)
  • oțetiți
  • oțeteați
  • oțetirăți
  • oțetiserăți
  • oțetiseți
a III-a (ei, ele)
  • oțetesc
(să)
  • oțetească
  • oțeteau
  • oțeti
  • oțetiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • oțeți
  • oțețire
  • oțețit
  • oțețitu‑
  • oțețind
  • oțețindu‑
singular plural
  • oțețește
  • oțețiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • oțețesc
(să)
  • oțețesc
  • oțețeam
  • oțeții
  • oțețisem
a II-a (tu)
  • oțețești
(să)
  • oțețești
  • oțețeai
  • oțețiși
  • oțețiseși
a III-a (el, ea)
  • oțețește
(să)
  • oțețească
  • oțețea
  • oțeți
  • oțețise
plural I (noi)
  • oțețim
(să)
  • oțețim
  • oțețeam
  • oțețirăm
  • oțețiserăm
  • oțețisem
a II-a (voi)
  • oțețiți
(să)
  • oțețiți
  • oțețeați
  • oțețirăți
  • oțețiserăți
  • oțețiseți
a III-a (ei, ele)
  • oțețesc
(să)
  • oțețească
  • oțețeau
  • oțeți
  • oțețiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oțetit, oțetiadjectiv

  • 1. (Despre vinuri) Prefăcut, transformat în oțet. DEX '09 DLRLC
  • 2. figurat Iritat, mânios, neprietenos, supărat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Negustorul îl privea oțețit. CAMIL PETRESCU, O. II 46. DLRLC
    • format_quote Mătușa Ruxanda își uitase glasul oțetit, muindu-l în dezmierdare, cînd i-a vorbit întîi. C. PETRESCU, R. DR. 70. DLRLC
etimologie:
  • vezi oțeti DEX '98 DEX '09

oțeti, oțetescverb

  • 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. DEX '09 DLRLC
  • 2. figurat rar A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cine să oțețește, să bea oțet să-i treacă. PANN, P. V. III 13. DLRLC
etimologie:
  • oțet DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.