oști [At: PALIA (1581), 208/1 / V: (rar; cscj) ~ta / Pzi: ~tesc / E: oaste¹] (Înv) 1 vi A face serviciul militar. 2-3 vri (Udp „asupra”, „împotriva”, „cu”) A purta război Si: a (se) lupta, a (se) război. 4-5 vri (Fig) A se strădui să învingă un obstacol. 6 vri Fig A combate o idee sau o atitudine greșită. 7 vt A învinge în luptă. 8 vt (Rar) A asedia.

OȘTI, oștesc, vb. IV. Refl. (Învechit și arhaizant) A se lupta, a se război, a se bate în război. Eu mă duc între oștenii mei, zise cu glas grav aga... Eu mă închin și mă oștesc și mănînc cu ei. SADOVEANU, O. VII 17. Vizirul se oști împotriva Comornului, cu nădejdea sigură de a înainta în curînd spre Viena. BĂLCESCU, O. II 40.

A SE OȘTI mă ~esc intranz. înv. A fi în stare de război (unul cu altul); a purta război (unul cu altul); a se război; a lupta. /Din oaste

oștì v. a se lupta. [V. oaste].

OASTE, oști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ Oștire. ♦ Fig. Mulțime. 2. (Înv.) Război¹; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „dușman”.

oastă sf vz oaste¹

oaste¹ sf [At: GCR I, 6/5 / V: (îrg) ~tă, (reg) oaște / Pl: oști și (reg) ~, (îrg) oște / G-D: oștii / E: ml hostis, -is] 1 (Îvp) Armată. 2 (Înv; îs) Om (sau voinic) de ~ Soldat. 3 (Înv; îs) ~ de mare Flotă. 4 (Îvp; îe) A face ~ea A executa serviciul militar. 5 (Rar; îe) A pune oști tătărăști A mânca exagerat de mult. 6 (Fam, gmț și dep; îe) ~a lui Papuc Colectiv neorganizat, nedisciplinat. 7 (Înv; csc) Oșteni. 8 (Înv) Război. 9 (Înv) Bătălie. 10 (Reg; îe) De-a ~a Joc de copii în care unul dintre jucători îl prinde cu o frânghie pe un altul, astfel încât acesta să nu mai poată fugi. corectat(ă)

oaște sf vz oaste¹

oșta² v vz oști

OASTE, oști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ (Rar) Oșteni, soldați. ♦ Fig. Mulțime. 2. (Înv.) Război¹; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „dușman”.

OASTE, oști, s. f. (Învechit și arhaizant) 1. Armată, oștire. Încă din zorii zilei se mișcase de deasupra Popricanilor Ștefan Tomșa, cu oastea lui amestecată. SADOVEANU, O. VII 7. Întreaga oaste a lui Tudor trecuse de Craiova și se apropia, cu mult popor după ea, de Olt. CAMIL PETRESCU, O. I 8. În sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; Ieniceri, copii de suflet ai lui Alah și spahii Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii. EMINESCU, O. I 144. ◊ Fig. Oastea stufului se înclină muindu-și vîrfurile în apă. DUNĂREANU, N. 172. ♦ Serviciu militar. A făcut oastea doisprezece ani. REBREANU, I. 14. ♦ (Rar) Oșteni, soldați. Patruzeci de mii de oaste să te-aștepte-n ascultare. HASDEU, R. V. 141. ♦ Fig. Mulțime. Pe drum se-nșiră-o oaste: e oastea proletară. Nici zăngăniri de arme, nici sarbăda fanfară... Ci ochii veseli cată. PĂUN-PINCIO, P. 93. 2. (Învechit) Război, luptă, bătălie. Eu sînt, bună maică, fiul tău dorit, Eu, și de la oaste mă întorc rănit. BOLINTINEANU, O. 33. Mihai cu Kiraly se gătiră îndată de oaste. BĂLCESCU, O. II 46.

OASTE oști f. 1) înv. Totalitate a forțelor armate ale unui stat; armată. 2) pop. Serviciu militar; cătănie. 3) pop. Mulțime de ostași. 4) fig. Mulțime de persoane. [G.-D. oștii] /<lat. hostis, ~em

oaste f. oștire, armată. [Lat. HOSTEM, străin, dușman înarmat, de unde om înarmat (sens colectiv în limbile romanice)].

oáste f., pl. oștĭ (lat. hostis, dușman [maĭ ales în războĭ]; got. gastis, gasts, oaspete; engl. *guest, germ. gast, vsl. gostĭ [V. gospod]; it. oste, pv. vfr. ost, sp. hueste, pg. hoste. V. oștire). Oștire, armată. L. V. Războĭ: avea, făcea oaste. – Gen. oștiĭ (nu oasteĭ, cum scriŭ ignoranțiĭ modernĭ!): asupra oștiĭ (Const. 1, 257, 334, 335, 336, 337, 359), duĭumu oștiĭ (Negr. 137), oștiĭ ceruluĭ (Bibl. I 819, 841), năvălirea oștiĭ (Radu Rosetti, Adev. Lit. 16 Febr. 1930; 5, 1).

oștésc v. tr. (d. oaste). Vechĭ. Combat. V. intr. Servesc ca ostaș, militez: a oștit mulțĭ anĭ. A oști peste cineva, asupra (N. Cost. 2, 34) saŭ în potriva cuĭva, a milita, a duce războĭ. V. refl. Mă lupt: de să va oști asupra mea oaste (Dos.), a să oști în potriva cuĭva, cu cineva. V. înglotez.

oști (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștesc, 3 sg. oștește, imperf. 1 oșteam; conj. prez. 1 sg. să oștesc, 3 să oștească

oști (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștesc, imperf. 3 sg. oștea; conj. prez. 3 să oștească

oști vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oștesc, imperf. 3 sg. oștea; conj. prez. 3 sg. și pl. oștească

oaste s. f., g.-d. art. oștii; pl. oști

oaste s. f., g.-d. art. oștii; pl. oști

oaste s. f., g.-d. art. oștii; pl. oști

oaste, oștii gen. a.

OȘTI vb. v. bate, lupta, război.

oști vb. v. BATE. LUPTA. RĂZBOI.

OASTE s. (MIL.) armată, oștire, putere, trupe (pl.), (înv. și reg.) armadă, șirag, tabără, (înv.) armie, ordie, ostășime, oștime, silă, tărie, (fig.) sabie. (Orașul a fost cucerit de ~ inamică.)

OASTE s. v. bătălie, conflict, luptă, război.

OASTE s. (MIL.) armată, oștire, putere, trupe (pl.), (înv. și reg.) armadă, șirag, tabără, (înv.) armie, ordie, ostășime, oștime, silă, tărie, (fig.) sabie. (Orașul a fost cucerit de ~ inamică.)

oaste s. v. BĂTĂLIE. CONFLICT. LUPTĂ. RĂZBOI.

oaste (oști), s. f. – 1. Armată. – 2. (Înv.) Război. – Mr. oaste, megl. ǫsti, istr. oste. Lat. hostem (Diez, I, 297; Pușcariu 1216; Candrea-Dens., 1278; REW 4201), cf. it. oste, prov., v. fr. ost, sp. hueste, port. hoste. – Der. ostaș, s. m. (soldat, combatant); ostășesc, adj. (militar); ostășește, adv. (militărește); ostăși, vb. (a servi în armată); ostășie, s. f. (serviciul militar); ostășime, s. f. (mulțime de ostași); oști, vb. (a servi în armată; a lupta); oștire, s. f. (oaste; înv., expediție militară); oștean, s. m. (soldat); oștenesc, adj. (militar); oștenește, adv. (militărește); oștenie, s. f. (militărie); oștime, s. f. (oaste); oștitor, s. m. (înv., soldat); oștitură, s. f. (înv., ordin de bătălie).

oaste, oști s. f. 1. (Înv.) Armată. ◊ Oaste cerească = expresie unică în Noul Testament, indicând pe îngerii buni, ființe curate, pure, spirituale. ◊ Oastea cerului = expresie folosită în legătură cu închinarea la idolii cerești, reprezentând Soarele, Luna și stele. „Oastea Domnului”, asociație religioasă în cadrul Bis. Ortodoxe Române, înființată la Sibiu în 1923 de către preotul Iosif Trifa, având ca obiectiv întărirea sufletească a credincioșilor și apărarea dreptei credințe față de prozelitismul sectelor neoprotestante. În 1948 a fost scoasă în afara legii de către regimul comunist, iar mulți dintre membrii săi au fost prigoniți și aruncați în închisori. În ianuarie 1990 și-a reluat activitatea, iar prin hotărârea Sinodului Bis. Ortodoxe Române a fost cooptată în activitatea misionară prin apostolatul laic. 2. (Înv.) Război, luptă, bătălie. – Di lat. hostis, -em „dușman”.

OÁSTE (lat. hostis) s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Armată. O. se compunea din: oastea domnului, alcătuită din curteni, țărani liberi (moșneni, răzeși), nemeși, târgoveți, și oastea stăpânilor feudali (steagurile marilor boieri), alcătuită din slugile boierești (în Transilvania, familiares). O. era formată din călărime (în special în oastea stăpânilor feudali) și din pedestrime. 2. Oștire.