ozona vt [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~nez / E: fr ozoner] 1-2 (Rar) A ozoniza (1-2).

OZONA vb. I. tr. (Rar) A ozoniza. [< fr. ozoner].

OZONA vb. tr. a ozoniza. (< fr. ozoner)

A OZONA ~ez tranz. v. A OZONIZA. /<fr. ozoner

A SE OZONA pers.3 se ~ează intranz. v. A SE OZONIZA. /<fr. ozoner

ozonà v. a transforma oxigenul în ozon.

ozon sns [At: BARCIANU / V: ~ă sf / E: fr ozone] Gaz cu miros caracteristic, pătrunzător, de culoare albăstruie, reprezentând o formă alotropică a oxigenului și care ia naștere în atmosferă datorită descărcărilor electrice și sub acțiunea razelor ultraviolete ale soarelui.

ozonă sf vz ozon

OZON s. n. Corp gazos a cărui moleculă este formată din trei atomi de oxigen, reprezentînd o stare alotropică a oxigenului, care se obține prin descărcări electrice în aer; are numeroase întrebuințări practice (ca oxidant, dezinfectant etc.). Aerul se încarcă deodată cu atîta ozon, încît sub tăria lui, plămînii par că respiră pentru prima oară. BOGZA, C. O. 65.

OZON s.n. Formă alotropică a oxigenului, prezentată ca un gaz albăstrui cu miros puternic, care se găsește în atmosferă sau se obține prin descărcări electrice în aer. [< fr. ozone, cf. gr. ozein – a avea miros].

OZON s. n. gaz cu miros puternic, albăstrui, stare alotropică a oxigenului, care se găsește în atmosferă sau care se obține prin descărcări electrice în aer. (< fr. ozone)

OZON n. Gaz odorant de culoare albastră, care se formează în aer, când oxigenul este supus descărcărilor electrice, fiind folosit ca antiseptic și la sinteze organice. /<fr. ozone

ozon m. oxigen condensat prin electricitate; are un miros particular ce se simte după căderea fulgerului.

*ozón n. (d. vgr. ózo, miros, emit miros). Chim. Oxigen cu treĭ atomĭ în moleculă în loc de doĭ. Acest gaz, în mică cantitate, pare incolor; dar văzut în mare cantitate, e de un albastru foarte frumos, și luĭ i se datorește coloarea ceruluĭ. Această coloare albastră a luĭ se poate constata și privindu-l într’un tub lung de 2 metri. Are un miros pătrunzător care pare că-țĭ dă vĭață; 0ǀ100,000 din el în atmosferă, se simte după miros. În aeru de munte e maĭ mult ozon decît la șes. Puterea luĭ de oxidare e mult maĭ mare de cît a oxigenuluĭ ordinar. A fost descoperit la 1840 de Schönbein, profesor la universitatea din Basel (Elveția). Becquerel și Frémy aŭ probat că e o stare alotropică a oxigenuluĭ. La 0 grade oxigenu ozonizat comprimat încet pînă la 75 de atmosfere devine albastru indigo.

*ozonéz saŭ *ozonizéz, v. tr. (d. ozon). Amestec cu ozon: aer ozonizat.

ozona (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 ozonez, 3 ozonează; conj. prez. 1 să ozonez, 3 să ozoneze

ozona (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ozonează

ozona vb., ind. prez. 1 sg. ozonez, 3 sg. și pl. ozonează

ozon s. n.; simb. O₃

ozon s. n.; simb. O₃

ozon s. n., simb. O₃

ozon sg.

OZONA vb. v. ozoniza.

OZONA vb. a ozonifica, a ozoniza. (A ~ o incintă.)

OZON, Titus (1925-1996, n. București), fotbalist român. Unul dintre jucătorii de legendă ai fotbalului românesc, s-a remarcat prin driblingul derutant și eficiența paselor. Golgeterul Diviziei A în 1952 și 1955. Selecționat de 22 de ori în naționala României.

OZÓN (< fr. {i}; {s} gr. ozon „mirositor”) s. n. Formă alotropică a oxigenului, care conține trei atomi de oxigen în moleculă. Gaz cu miros caracteristic, foarte toxic, de culoare albăstruie. Agent oxidant puternic; ia naștere din oxigen, prin acțiunea descărcărilor electrice și sub acțiunea razelor ultraviolete. Se folosește ca antiseptic și în sinteze organice. În atmosfera joasă (troposferă), o. apare și ca urmare a activității industriale (inclusiv ca un component al smogului fotochimic), având acțiunea poluantă; contribuie și la amplificarea efectului de seră. În atmosfera înaltă (stratosferă), este concentrat între 15 și 55 km înălțime (cu densitate mai mare între 20 și 35 km), formând „stratul de ozon” sau ozonosfera, cu rol important în structura termică a atmosferei și în protejarea vieții pe pământ, deoarece reține o parte din radiația solară ultravioletă. În prezent se observă o diminuare a concentrației o. în unele perioade ale anului, în zonele polare și chiar la latitudini medii (supranumită „gaură în stratul de ozon”), atribuită în principal acțiunii unor substanțe volatile rezultate din activitatea antropică: oxizi de azot, compuși ai clorului (îndeosebi clorofloururi de carbon) și ai bromului etc. S-au stabilit pe plan mondial o serie de măsuri pentru reducerea emisiilor acestor gaze (prin protocolul de la Montreal, sin 1987, la care s-au adăugat ulterior diverse alte reglementări).