oxibioză sf [At: DN³ / P: ~bi-o~ / E: ger Oxybiose, eg oxybiosis] (Blg) Prezență a oxigenului într-un proces biochimic aerob.

OXIBIOZĂ s.f. Prezența oxigenului într-un proces biochimic aerob. [Pron. -bi-o-. / < germ. Oxybiose].

OXIBIOZĂ s. f. aerobioză. (< germ. Oxybiose, engl. oxybiosis)

oxibioză s. f. (sil. -bi-o-), g.-d. art. oxibiozei

OXI- „ascuțit, acru, acid, acut; oxigen, aer”. ◊ gr. oxys „acru, ascuțit” > fr. oxy-, germ. id., engl. id. > rom. oxi-. □ ~acant (v. -acant), adj., cu spini ascuțiți; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme cu viața condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care folosește oxigenul atmosferic; ~bioză (v. -bioză), s. f., prezența de oxigen într-un proces chimic aerob; ~carp (v. -carp), adj., cu fructe ascuțite; ~cefal (v. -cefal), adj., care prezintă oxicefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., deformație congenitală a craniului, constînd în țuguierea lui; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre plante) care preferă solurile acide; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc pe solurile bogate în acizi humici; ~fob (v. -fob), adj., 1. (Despre plante) Care evită solurile acide. 2. (Despre celule) Fără afinitate pentru coloranții acizi; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., vorbire cu voce exagerat de tare; ~gen (v. -gen₁), s. n., element chimic gazos, incolor, inodor și insipid, constituind o cincime din aerul atmosferic; ~genomorfoză (v. geno-₁, v. -morfoză), s. f., modificare morfologică și funcțională a vegetalelor datorită influenței oxigenului; ~genotaxie (v. geno-₁, v. -taxie), s. f., mișcare orientativă a plantei sub influența repartiției inegale de oxigen; ~geofite (v. geo-, v. -fit), s. f., pl., plante care cresc pe terenurile bogate în humus; ~gon (v. -gon₂), adj., cu vîrf ascuțit; ~lit (v. -lit₁), s. n., peroxid de sodiu care, în contact cu apa, degajă oxigen; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., 1. Operație de determinare a cantității de oxigen din hemoglobină. 2. Determinare a cantității de acid liber conținut într-o substanță; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument utilizat la determinarea cantității de hemoglobină din țesutul sanguin; ~odont (v. -odont), adj., care are dinți ascuțiți; ~opie (v. -opie), s. f., acuitate vizual, exagerată; ~osmie (v. -osmie₁), s. f., acuitate olfactorie foarte dezvoltată; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe ascuțite; ~stil (v. -stil), adj., (despre cochilii) cu columela ascuțită; ~ton (v. -ton), adj., s. n., (cuvînt) care se accentuează pe ultima silabă; ~tonic (v. -tonic), adj., (despre limbi) care tinde să pliseze accentul la sfîrșitul cuvintelor sau al grupurilor de cuvinte care formează o sintagmă; ~tonie (v. -tonie), s. f., accentuare a unui cuvînt pe ultima silabă; ~ur (v. -ur), s. m., vierme parazit care trăiește în intestinul omului și al animalelor, avînd partea terminală ascuțită.