Ovidiu m. poet latin, amicul lui Virgiliu și Horațiu, mort în exil la Tomi, în Dobrogea: Metamorfoze, Tristele (18 d. Cr.).

Ovidiu.

OVIDIU, oraș în jud. Constanța, situat pe malul de NV a L. Siutghiol; 13.174 loc. (2003). Stație de c. f. Expl. de calcar și dolomit. Centrală electrică și de termoficare, Ind. mat. de constr. și alim. (conserve de legume și fructe, băuturi, panificație). Stațiune de cercetare a soiurilor de plante. Ferme legumicole și de creștere a bovinelor. Centru viticol. Menționat documentar în 1650 nu numele Seliște, s-a numit ulterior Canara și apoi O. Declarat oraș la 18 apr. 1989.

OVIDIU, prima revistă literară dobrogeană, apărută bilunar la Constanța, între 1888 și 1910 (cu întreruperi). Director: P. Vulcan. Intenția editorilor era de a fi o tribună de înălțare a artelor și literaturii în amintirea marelui poet latin exilat aici. Colaboratori: D. Nanu, P. Cerna, N. Becescu, N. Rădulescu-Niger, M. Strajan.

OVIDIU (Publius Ovidius Naso) (43 î. Hr.-c. 17 d. Hr.), poet latin. Deși era unul dintre poeții Romei care se bucura de favorurile împăratului August, va fi exilat de acesta la Tomis (azi Constanța), unde va și muri. Cauzele acestei dure pedepse au fost puse de unii a poemului „Arta iubirii”, iar de alții pe seama unei legături cu Iulia, nepoata împăratului, exilată și ea. Creația sa, remarcabilă prin limpezimea, fluența și eleganța stilului, dezvăluie un spirit prin excelență elegiac, analist al vieții sentimentale. Lirică erotică, analizând cu deosebită finețe psihologia iubirii („Amoruri”, „Remediile iubirii”), poeme didactice („Arta iubirii”) sau de inspirație mitologică („Metamorfozele” – prelucrare a 250 de legende despre crearea și istoria Universului), comentarii poetice la marile evenimente istorice sau sărbători romane („Fastele”), epistole în versuri, dominate de tristețe, de nostalgia Romei, de dorul după cei dragi, apropiați inimii lui („Tristele”, „Ponticele”). Readus în circulație, după domnia lui Tiberiu, O. a rămas un model al poeziei de dragoste, a cărei influență se va manifesta în lirica franceză și italiană din sec. 12-13.

Ovidiu Frecvent în onomastica noastră modernă, Ovidiu (forma Ovid pare din ce în ce mai puțin folosită) reproduce un vechi nume gentilic roman, Ovidius, devenit celebru în întreaga lume datorită marelui poet latin Publius Ovidius Naso. În ciuda ipotezelor propuse, Ovidia (forma feminină, nume al ginții, nu este folosită la noi) și Ovidius nu au pînă astăzi o etimologie sigură; unii specialiști au încercat să explice gentilicul prin subst. lat. ovis (de aici rom. oaie sau neologismul ovine), pe cîtă vreme alții îl consideră de origine etruscă, apropiindu-l de uvie, de la care ar proveni lat. Ovius, Ovinius, Ovidius. Ieșit din uz odată cu apariția creștinismului, Ovidius a fost reluat de-abia în perioada Renașterii. Pătruns la noi din secolul trecut pe cale cultă, Ovidiu se răspîndește în toate regiunile, devenind chiar, în anumite medii unul dintre prenumele masculine favorite. ☐ Fr. Ovide, it. Ovidio, magh. Ovidiusz etc. ☐ Publius Ovidius Naso (43 î.e.n.-c. 17 e.n.), celebru poet latin, exilat în anul 8 î.e.n. la Tomis (Constanța de astăzi), autor al Metamorfozelor, al Tristelor și Ponticelor (scrise în exil și conținînd interesante informații asupra locuitorilor de pe țărmul actual al Mării Negre) și al Fastelor, Amorurilor etc.; Ovid Densusianu renumit lingvist, filolog, istoric literar și folclorist român.

BÂRLEA, Ovidiu (1917-1990, n. sat Bîrlești, jud. Alba), folclorist român. Culegeri de snoave, ghicitori și povești populare. Sinteze în domeniul folclorului („Mică enciclopedie a poveștilor românești”) și al folcloristicii generale („Metoda de cercetare a folclorului”, „Istoria folcloristicii românești”).