otuzbir, ~ă [At: FILIMON, O. I, 180 / V: hotoz~, otoz~, ~ușb~, ut~ sn / S și: otuz-bir, otusbir / E: tc otuzbir] 1 sn (Înv) Joc de cărți în care cel ce totalizează treizeci și unu de puncte câștigă partida. 2 sn (Înv) Calup mare Si: calapod. 3-4 smf, a (Reg) Nebun și violent. 5 (Îrg; îe) Cu ~ul Cu forța Si: forțat. 6 sn (Pop; îe) A lua pe cineva cu ~ul A trata cu asprime. 7 (Înv) a Plin de viață Si: nebunatic. 8 a (Pex) Sănătos.

OTUZBIR s. n. (Învechit) 1. Joc de cărți în care cel ce totalizează treizeci și unu de puncte cîștigă partida. Acrivița mai căzuse și la darul foițelor: casa plină de jucători, masă lîngă masă – otuzbir, ghiordun, ba și sios. CARAGIALE, O. III 34. Ce jucăm, boieri?... Facem un otuzbir... pînă se va găti masa? FILIMON, C. 153. 2. (Numai în expr.) Cu otuzbirul = cu forța, forțat. Se cere cu binișorul, se ia cu otuzbirul. PAS, L. I 298.

otuzbir n. un fel de joc cu 31 de cărți: otuzbir, ghiordun, ba și stos CAR. [Turc. OTUZBIR, treizeci și una (joc de hazard)].

otuzbír m. (turc. otuz-bir, treĭ-zecĭ și unu). Vechĭ. Literar. Un joc cu 31 de cărțĭ. Azĭ. Fam. Om violent. S. n. Cu otuzbiru, cu violență: aicĭ nu merge cu otuzbiru!

otozbir sn vz otuzbir

otușbir sn vz otuzbir

otuzbir (înv.) s. n.

otuzbir (înv.) s. n.

otuzbir s. n.

otuzbirul (cu ~) (înv.) loc. adv.

*otuzbirul (cu ~) loc. adv.

otuzbir (-ruri), s. n. – 1. Un anumit joc de cărți. – 2. Violență, abuz de putere, lipsă de considerație. Tc. otuz bir „31” (Lokotsch 1600; Bogrea, Dacor., IV, 836; Candrea; Graur, GS, VI, 333).