2 intrări
7 definiții
Explicative DEX
otrățire sf [At: ARH. FOLK. I, 150 / E: otrăți2] (Reg) 1 Ceartă. 2 Furie. 3 Schimonosire. 4 Răstire.
otrăți1 [At: I. CR. VIII, 344 / V: ~reți / Pzi: ~țesc / E: nct] (Mun) 1 vt A certa pe cineva. 2 vt A se înfuria. 3 vr A se strâmba (din cauza unei mâncări acre) Si: a se schimonosi. 4 vr A se răsti.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
otrăți2 vt [At: ARH. FOLK. I, 150 / Pzi: ~țesc / E: ns cf otrițanie] (Reg) A stropi pe noul născut cu apă sfințită.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
otreți v vz otrăți1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Arhaisme și regionalisme
otrăți, otrățesc, vb. IV (reg.) 1. a ocărî, a certa. 2. a se strâmba, a se oțărî.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
otrățí, otrățesc, v.t. A învenina, a otrăvi: „Nu-mi pare rău după el veci, că mi-o otrățât zâlele” (Faiciuc, 2008). – Et. nec. (MDA).
- sursa: DRAM 2021 (2021)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
otrăți, otrățesc, vb. tranz. – A învenina, a otrăvi: „Nu-mi pare rău după el veci, că mi-o otrățât zâlele” (Faiciuc, 2008). – Et. nec. (MDA); posibil o contaminare între otrăvi și oțărî „a se strâmba (din pricina unei băuturi sau a unei mâncări cu gust neplăcut)”.
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
| verb (VT401) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||