otoree sfi [At: BIANU, D. S. / E: fr otorrhée] (Med) Infecție purulentă a urechii.

OTOREE s.f. Scurgere de lichid cefalo-rahidian sau de puroi din ureche. [Pron. -re-e, pl. invar. / < fr. otorrhée, cf. gr. ous – ureche, rhein – a curge].

OTOREE s. f. scurgere de puroi sau de serozitate din ureche. (< fr. otorrhée)

OTOREE f. Simptom al otitei constând în scurgerea de puroi din ureche. [Art. otoreea; G.-D. otoreei] /<fr. otorrhée

otoree s. f., art. otoreea, g.-d. art. otoreei; pl. otoree

otoree s. f., art. otoreea, g.-d. art. otoreei; pl. otoree

otoree s. f., art. otoreea, g.-d. art. otoreei; pl. otoree

OTOREE s. (MED.) (reg.) scurgere.

OTOREE s. (MED.) (reg.) scurgere.

OTO- „ureche, auz, auditiv”. ◊ gr. ous, otos „ureche” > fr. oto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. oto-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., făt teratologic caracterizat prin unirea urechilor, absența maxilarului inferior și prin închiderea căii de acces a urechii; ~cel (v. -cel₂), s. n., veziculă auditivă, specifică nevertebratelor; ~cist (v. -cist), s. n., organ auditiv la nevertebrate, format dintr-o veziculă cu otolite; sin. statocist; ~conie (v. -conie), s. f., pulbere de carbonat de calciu întîlnită în labirintul membranos al urechii interne; ~fon (v. -fon), s. n., dispozitiv electroacustic care recepționează semnalele electrice, transformîndu-le în semnale acustice; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a urechii; ~lit (v. -lit₁), s. n., corpuscul calcaros din labirintul urechii animalelor nevertebrate, servind la formarea senzației de echilibru; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile aparatului auditiv; ~pioree (v. pio-, v. -ree), s. f., afecțiune purulentă a urechii; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a urechii externe; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere de sînge din ureche; ~rahie (v. -rahie), s. f., scurgere de lichid cefalorahidian, prin conductul auditiv extern; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere de puroi din ureche; ~rinolaringologie (v. rino-, v. laringo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii, nasului și laringelui; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., afecțiune a urechii, caracterizată prin acoperirea timpanului cu țesut cicatriceal; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru examinarea canalului auditiv al urechii; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a conductului auditiv al urechii cu ajutorul otoscopului; ~tomie (v. -tomie), s. f., disecție a urechii.