3 intrări
22 de definiții
din care- explicative (10)
- morfologice (5)
- relaționale (4)
- enciclopedice (3)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
OTOMAN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane.
otman sm vz otoman
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
otoman, ~ă [At: N. COSTIN, ap. LET.2 II, 18 / V: (rar) otman sm / Pl: ~i, ~e / E: lat othomannus, fr ottoman, it ottomano, ger Ottomane] 1 smf Turc. 2 a Turcesc.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
OTOMAN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de RACAI
- acțiuni
OTOMAN, -Ă, otomani, -e, adj. (Învechit) Turcesc, turc. În dreptul Rusciucului, traserăm către un vapor otoman de război. BOLINTINEANU, O. 264. Capetele Brîncovenilor și ale Cantacuzinilor... căzură supt securea otomană. BĂLCESCU, O. I 21.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
OTOMAN2 ~ă (~i, ~e) m. și f. ist. Persoană care face parte din populația de bază a statului feudal turc; osman. /<lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
OTOMAN1 ~ă (~i, ~e) ist. Care făcea parte din populația de bază a statului feudal turc sau era originar de acolo; osman. /<lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
otoman a. se zice de Turci și de tot ce se referă la acest popor: Poarta otomană, Imperiul otoman.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Turcia f. sau Imperiul Otoman, Stat vast ce se întindea în Europa, Azia și Africa, coprinzând: Turcia de Europa, Turcia de Azia, Arabia: apoi țările tributare Samos și Egiptul; cu o populațiune de 40 mil. loc. și cu cap. Constantinopole. Monarhie ereditară și constituțională dela 1903, al cărui suveran (Sultan sau Padișah) era totdeodată și căpetenia ecleziastică a Mahomedanilor. Imperiul e divizat în vilaieturi sau pașalâcuri, subdivizate în sangiacuri. ║ Turcia de Europa, partea imperiului otoman, ce coprindea vilaietele Constantinopole, Adrianopole, Salonic, Monastir, Cosova, Scutari, Ianina (cele cinci din urmă pierdute în răsboiul turco-balcanic din 1912, iar Albania constituită în Stat independent); Turcia de Azia, partea imperiului otoman ce coprinde: Anatolia sau Azia-Mică, Armenia, Kurdistanul, Mesopotamia, Siria, Arabia și Egiptul (vezi aceste nume). În 1912, Turcia pierdu Tripolitania (cedată Italiei) și, în urma răsboiului cu Aliații balcanici din 1912-1913, Albania și Macedonia, prima constituită în țară autonomă, iar a doua împărțită între Greci, Sârbi și Bulgari, precum și o parte din Tracia cedată Bulgariei. Suprafața Turciei europene, de 175 400 km. p. înaintea răsboiului balcanic, fu astfel redusă la 23.000 km. p., iar populațiunea la 2 1/4 mil. loc. Ca aliata Germaniei în cursul răsboiului mondial (1914-1918), Turcia a suferit consecințele capitulării și înfrângerii. Teritoriul ei european a fost redus și la Constantinopole chiar influența-i politică era mai mult nominală. Dar în 1922, în urma sdrobirii armatelor grecești, Turcia victorioasă recăpătă Tracia orientală prin tractatul din Lausanne (1923), care îi redete independența-i politică și economică. Azi, Turcia constitue o republică de vr’o 20 mil. loc, având ca reședință Angora.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
otomán, -ă s. (d. numele sultanuluĭ Otman, fundatoru Turciiĭ). Turc. Adj. Turcesc: imperiu otoman.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
!Otoman (Imperiul ~) s. propriu n. art.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
otoman adj. m., s. m., pl. otomani; adj. f., s. f. otomană, pl. otomane
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
*Otoman (Imperiul ~) s. propriu n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de liastancu
- acțiuni
otoman adj. m., s. m., pl. otomani; adj. f., s. f. otomană, pl. otomane
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
otoman (persoană) s. m., adj. m., pl. otomani; f. sg. otomană, g.-d. art. otomanei, pl. otomane
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
OTOMAN adj. v. turcesc.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
OTOMAN s., adj. v. turc.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
otoman s., adj. v. TURC.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
otoman adj. v. TURCESC.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
OTOMANI, cultură din Epoca bronzului (sec. 19-13 î. Hr.); denumită astfel după așezările descoperite în satul Otomani (com. Sălacea, jud. Bihor). Aria culturii pornește de la poalele masivului Tatra, pe valea Hronului, în SE Slovaciei și NE Ungariei; răspândită în România pe o arie largă ce cuprindea N Crișanei, al Maramureșului, Câmpia Tisei.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
IMPERIUL OTOMAN v. Turcia.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
POARTA OTOMANĂ, denumire dată Curții sultanului și, prin extensiune, Imp. Otoman. Provine de la titulatura Sublima Poartă, cum își spunea cancelaria sultanului în relațiile diplomatice și în tratatele oficiale.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
otoman, otomanăadjectiv
-
- În dreptul Rusciucului, traserăm către un vapor otoman de război. BOLINTINEANU, O. 264. DLRLC
- Capetele Brîncovenilor și ale Cantacuzinilor... căzură supt securea otomană. BĂLCESCU, O. I 21. DLRLC
-
etimologie:
- othomannus DEX '98 DEX '09
- ottoman DEX '98 DEX '09
- ottomano DEX '98 DEX '09
- Ottomane DEX '98 DEX '09
otoman, otomanisubstantiv masculin otomană, otomanesubstantiv feminin
- 1. Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi. DEX '09
- 1.1. Persoană care făcea parte din această populație. DEX '09
-
etimologie:
- othomannus DEX '98 DEX '09
- ottoman DEX '98 DEX '09
- ottomano DEX '98 DEX '09
- Ottomane DEX '98 DEX '09