otel sn vz hotel

OTEL s. n. V. hotel.

OTEL s.n. v. hotel.

*otél n., pl. urĭ și e (fr. hôtel, d. lat. hospitale, loc de primit oaspețĭ. V. ospăț, oaspete, goștină). Han maĭ bun, casă în care mîn călătoriĭ maĭ cĭoplițĭ.

BALOT, baloturi, s. n. Pachet mare de mărfuri sau de diferite obiecte; (spec.) pachet de bumbac, de lână etc.; legătură mare de haine, de rufe etc.; bal². ♦ Oțel-balot = bandă de oțel utilizată la confecționarea cercurilor de butoaie, la ambalaje etc. [Pl. și: (m.) baloți] – Din fr. ballot.

HOTEL, hoteluri, s. n. Clădire mare cu multe camere sau apartamente mobilate, care se închiriază de obicei cu ziua (călătorilor). [Pl. și: hotele. – Var.: otel s. n.] – Din fr. hôtel.

OȚEL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), folosit pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar; p. ext. pușcă, pistol, armă. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. – Din sl. ocĕlŭ.

balot sn [At: (a. 1883) URICARIUL VII, 224 / Pl: ~uri / E: fr ballot] 1 Pachet mare de mărfuri sau de diferite obiecte special ambalate (pentru transportul dintr-un loc în altul). 2 (Spc) Pachet de bumbac, de lână etc. 3 Legătură mare de rufe, de haine etc. 4-5 (Îc) Oțel-~ (sau fier-~) Bandă lată de oțel (sau fier), cu grosime mică, întrebuințată la confecționarea cercurilor de butoaie, a șinelor de pe obada roților de căruță etc.

hotel sn [At: CADE / V: (rar) ot~ / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: fr hôtel] 1 Clădire mare cu multe camere mobilate, care se închiriază de obicei cu ziua (călătorilor). 2 (Pex; rar) Clădire cu multe camere (care poate primi mulți oaspeți).

oțel sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 206/24 / Pl: ~e și (4-7) ~uri / E: slv оцѣль] 1 Aliaj de fier, carbon și alte elemente, caracterizat prin rezistență, duritate, fiabilitate și elasticitate, folosit pe scară largă în industrie. 2-4 (Îla) De ~ Asemenea oțelului (1) (ca tărie), (rezistență sau) culoare. 5 (Pop; îe) A-i tăia gura în fier și în ~ A vorbi mult și fără rost. 6 (Lpl) Diverse aliaje de oțel (1). 7 (Lpl) Obiecte fabricate din oțel (1). 8 (Rar; lpl) Ținte cu floarea lată și strălucitoare. 9 (Reg; lpl) Amnar. 10 (Înv; lpl) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. 11 (Înv; îe) A se duce (sau a ajunge, a se trezi) în ~ele puștii A sta în bătaia puștii. 12-13 (Pop; îe) A fi iute (sau slab) de ~e A fi (iute sau) slab din fire. 14 (Pex) Armă.

utel sn vz hotel

BALOT, baloturi, s. n. Pachet mare de mărfuri sau de diferite obiecte; (în special) pachet de bumbac, de lână etc.; legătură mare de haine, de rufe etc; bal². ♦ Oțel-balot = bandă de oțel întrebuințată la confecționarea cercurilor de butoaie, a șinelor de roți de căruță etc. – Din fr. ballot.

OȚEL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ.

HOTEL, hoteluri, s. n. Clădire mare cu multe camere mobilate, care se închiriază de obicei cu ziua (călătorilor). [Pl. și: hotele. -Var.: otel s. n.] – Din fr. hôtel.

BALOT¹ s. n. invar. (Numai în expr.) Oțel-balot = bandă de oțel de grosime mică, întrebuințată la confecționarea cercurilor de butoaie, a șinelor de roți etc.

HOTEL, hoteluri, s. n. Local mare cu multe camere mobilate, care se închiriază de obicei cu ziua (mai ales călătorilor). Hotelul este unul de mîna întîia: scări largi... Apartamente mari, cu gust mobilate. STANCU, U.R.S.S. 10. De șase ani trăia într-o cameră de hotel. C. PETRESCU, A. 379. – Variantă: otel (PAS, L. II 11, BUJOR, S. 143) s. n.

OȚEL, (2) oțeluri și (3, 4) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu maximum 1,75% carbon, eventual și cu alte metale sau metaloizi, întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea, elasticitatea lui. Omul săltă arma de oțel oxidat în palmă. C. PETRESCU, C. V. 286. Scoase... din traistă-i un cuțit de-oțel. COȘBUC, P. I 231. Am o cățea cu dinții de oțel, și de i-oi da drumul, te face mii și fărîme. CREANGĂ, P. 90. ◊ Oțel-balot = bandă de oțel laminat, de secțiune dreptunghiulară, cu lățimea și grosimea de obicei standardizată; se folosește la confecționarea cercurilor de butoaie, la ambalarea lăzilor etc. ◊ Oțel-beton = oțel în formă de bare rotunde, folosit la armăturile elementelor de construcție din beton armat. ◊ (În metafore și comparații) Mă ținti cu ochii lui de oțel. SADOVEANU, O. I 420. Rămas din toți singur, sub cer de oțel, Pe minte își simte o noapte adîncă. MACEDONSKI, O. I 145. Prometheus va ști să puie în fața vrăjmașului un piept de oțel, o voință de fier. GHEREA, ST. CR. II 127. 2. (Numai la pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj (uneori și din alte metale). Și el e emirul și are-n tezaur... oțeluri cumplite. MACEDONSKI, O. I 142. 3. (Numai la pl.) Ținte, cuie mici cu capul lat și strălucitor. Purtau... chimir cu oțele. ODOBESCU, S. I 65. 4. (Învechit, numai la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. Întinde pușca, trage oțelele și vrea să sloboadă. SBIERA, P. 229. Sătenii aduc acum puști și cer să le prefacă oțelele. I. IONESCU, M. 712. El ia pușca să mă-mpuște, Dar se-mpiedică-n podele, Pușca cade pe oțele. MARIAN, S. 5. ◊ Expr. (Rar) A se duce (sau a ajunge, a se trezi) în oțelele puștii = a ieși, a ajunge în bătaia puștii. Ieși afară... și te du în oțelele puștii vreunui vînător. ISPIRESCU, L. 209. (Neobișnuit) A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. Așa sîntem noi, partea femeiască... slabe de oțele. ALECSANDRI, T. 341. ♦ (Învechit și arhaizant, numai la pl.) Pușcă, flintă, pistol. În lucirile amurgului, oțelele oșteanului fulgerau. SADOVEANU, O. VII 57. Măi voinice, voinicele... Pune mîna pe oțele. ALECSANDRI, P. II 51.

BALOT¹ adj. n. invar. (În expr.) Oțel-balot = bandă de oțel laminat la cald, de grosime mică, întrebuințată la confecționarea cercurilor de butoaie, a șinelor de roți etc. – Fr. ballot.

BALOT s.n. Pachet, legătură mare (de mărfuri, de lucruri etc.); (spec.) bal², legătură, pachet (de bumbac, de lînă etc.). ◊ Fier sau oțel-balot = bandă de oțel care servește la legarea baloturilor, la confecționarea cercurilor de butoaie, a șinelor de roți etc. [Pl. -turi. / < fr. ballot].

HOTEL s.n. Clădire amenajată pentru închirierea de camere mobilate pe termen scurt mai ales călătorilor. [Pl. -luri, -le, var. otel s.n. / < fr. hôtel].

BALOT s. n. pachet, legătură mare de mărfuri, de diferite obiecte etc.; bal². ◊ oțel-balot = bandă de oțel la legarea baloturilor, la confecționarea cercurilor de butoaie etc. (< fr. ballot)

HOTEL s. n. clădire pentru închirierea de camere mobilate, pe termen scurt. (< fr. hôtel)

cabană-hotel s. f. Cabană dotată cu facilități care o apropie de statutul de hotel ◊ „În primele zile ale acestui an s-a dat în folosință o cabană-hotel la Peștera-Padina (Dâmbovița), având restaurant, bar de zi, iar în imediata vecinătate, terenuri de sport.” R.l. 12 I 79 p. 5 (din cabană + hotel)

cămin-hotel s. n. Cămin cu un grad sporit de confort, care îl apropie de acela al unui hotel ◊ „Se construiesc încă 6 cămine-hotel pentru 1000 de tineri mineri.” Sc. 14 I 61 p. 1 (din cămin + hotel; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 134)

hotel-restaurant s. n. Hotel în care se află un restaurant ◊ „În jurul pieții au fost construite birourile unor instituții, un hotel-restaurant, un teatru și o sală destinată expozițiilor industriale și comerciale (târguri).” R.l. 1 I 67 p. 3. ◊ „Vila «9 Mai» se reamenajează pentru gradul de confort 1. La sfârșitul lunii iunie, va deveni hotel-restaurant cu 90 de locuri.” R.l. 5 IV 74 p. 5 (din hotel + restaurant, după fr. hôtel-restaurant)

restaurant-hotel-școală s. n. Restaurant și hotel cu rol de școală ◊ „Înființarea complexului «restaurant-hotel-școală Viilor» are un scop foarte precis: practica elevilor să se desfășoare sub supravegherea instructorilor, în condiții identice cu cele existente în rețeaua de deservire.” I.B. 5 XII 67 p. 4 (din restaurant + hotel + școală)

vapor(aș)-hotel s. n. Vapor(aș) amenajat ca hotel ◊ „Pe malul Araguaiei ancorase un mic vaporaș-hotel.” Sc. 25 III 67 p. 1. ◊ „Șantierele navale Elsinore, Danemarca, au anunțat intrarea în producție a primelor vapoare-hotel. Noul tip de navă [...] va putea găzdui până la 432 de pasageri.” R.l. 12 VII 77 p. 6 //din vapor(aș) + hotel//

HOTEL ~uri n. Local cu camere special amenajate pentru trai care se închiriază pe termen scurt mai ales călătorilor. /<fr. hôtel^[1]

OȚEL ~uri n. 1) Aliaj de fier, carbon și alte elemente (crom, nichel, wolfram etc.), foarte dur, rezistent și elastic, de culoare argintie-cenușie. ◊ De ~ (sau tare ca ~ul) foarte tare, foarte rezistent. Braț de ~ braț viguros. Voință de ~ voință fermă, nestrămutată. ~ aliat oțel care, pe lângă carbon, mai conține și alte elemente (crom, nichel etc.). 2) la pl. Varietăți ale acestui aliaj. /<sl. ocelu

hotel n. casă mobilată unde trag călătorii (= fr. hôtel).

oțel n. 1. fier combinat cu carbon, servă la fabricarea armelor, tunurilor, cuțitelor, bricelor și instrumentelor chirurgicale; 2. pl. cocoșul cu cremenea și amnarul la o pușcă; 3. arma însăș: pune mâna pe oțele AL.; 4. fig. tărie: o inimă de aur și brațul de oțel AL. [Slav. OȚĬELŬ, (din it. ACCIALE].

*hotél, V. otel.

oțél n., pl. urĭ ca marfă (vsl. ocelŭ și ocelĭ, oțel; sîrb. ocilo, cute, arcer, și ocilj, oțel; ceh. ocel; ung. acél, d. ven. azzale. V. acioaĭe). Fer combinat cu puțin cărbune și care devine foarte dur pin călire. El e maĭ ușor, maĭ maleabil și maĭ dur de cît feru și sfărămicĭos. Frîntura luĭ prezentă niște grăunțe maĭ micĭ. Din el se fac cuțite, brice, foarfece, capace de ceasornice, tunurĭ, puștĭ, săbiĭ, penițe ș. a. Fig. Braț de oțel, braț foarte robust. Pl. Oțele, mecanizmu unde ĭa foc cartușu’n pușcă. A pune mîna pe oțele, a pune mîna pe arme. V. criță.

hotel (unitate de cazare pe termen limitat) s. n., pl. hoteluri

oțel (aliaj) s. n., (sorturi) pl. oțeluri

oțel-balot s. n.

oțel-beton s. n.

oțele (cuie; piese la arme) (înv.) s. n. pl.

hotel s. n., pl. hoteluri

oțel (aliaj) s. n., (soiuri) pl. oțeluri

oțel-balot s. n.

oțel-beton s. n.

oțele (înv.) s. n. pl.

hotel s. n., pl. hoteluri^[1]

oțel (aliaj) s. n., (soiuri) pl. oțeluri

oțel-balot s. n.

oțel-beton s. n.

oțele (ținte, mecanism al puștii) s. n. pl.

hotel, pl. hoteluri

oțel-balot

oțel-beton

hotel, -luri.

oțel, oțele (mecanismul puștii) și oțeluri (diferite feluri de oțel).

HOTEL s. (înv.) birt, ospel.^[1]

OȚEL s. (Mold. și Bucov.) criță. (Bară de ~.)

OȚELE s. pl. v. amnar.

HOTEL s. (înv.) birt, ospel.

OȚEL s. (Mold. și Bucov.) criță. (Bară de ~.)

oțele s. pl. v. AMNAR.

oțel (oțeluri), s. n. – Aliaj de fier cu carbon. Sl. ocelu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 234; REW 183), cf. sb., cr. ocal, slov., ceh. ocel, mag. acél. – Der. oțele, s. f. pl. (cocoș la armele de foc); oțeli, vb. (a transforma fierul în oțel; a căli; refl., a trage la măsea); oțelărie, s. f. (turnătorie); oțelos, adj. (de oțel).

COMUNITATEA EUROPEANĂ A CĂRBUNELUI ȘI OȚELULUI (C.E.C.O.), organizație internațională guvernamentală, cu sediul la Bruxelles, una din cele trei entități ale Comunității Europene. Fondată prin Tratatul de la Paris din 1951, își începe activitatea în 1952, în scopul formării unei piețe comune a cărbunelui și a produselor siderurgice, în vederea unei repartizări mai judicioase a producției și a creșterii productivității muncii în statele membre. Membri fondatori: Belgia, Franța, R.F.G., Italia, Luxemburg și Olanda. Alți membri: Danemarca, Irlanda și Marea Britanie (din 1973), Grecia (din 1981, membru plin în 1986), Spania și Portugalia (din 1986).

OȚEL (< sl.) s. n. 1. Aliaj fier-carbon cu conținut de 0,04-1,7% carbon (o. carbon) sau până la 2,2% carbon (o. aliat). Elaborarea o. se face în convertizoare și în cuptoare Siemens-Martin sau electrice. Are o largă întrebuințare în tehnică pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea sa. ◊ O. aliat = o. care, pe lângă carbon, conține o serie de elemente de aliere (crom, nichel, wolfram, vanadiu etc.), pentru a i se îmbunătăți proprietățile. Se deosebesc o. slab aliate (cu până la 5% elemente de aliere) și o. înalt aliate (cu 5-30% elemente de aliere). ◊ O. rapid = o. cu adaos de wolfram, crom și vanadiu, ce devine foarte dur prin tratament termic duritate care se menține și la temperaturi de 500-600°C. Se folosește la confecționarea sculelor. ◊ O. inoxidabil = oțel aliat cu crom, nichel, mangan, rezistent la coroziune, chiar în medii puternic oxidante și la temperaturi ridicate. ◊ O. profilat = bare de oțel obținute prin laminare și având în secțiune forma de pătrat, triunghi, cerc sau a literelor L, T, I, U, Z etc. ◊ O.-beton = semifabricat de o. folosit la confecționarea armăturilor elementelor de construcție din beton armat. Are în general o secțiune circulară, mai rar ovală sau în formă de pătrat. Se folosește și o.-b. cu profil periodic, format din bare cilindrice cu patru nervuri longitudinale sau elicoidale, formă sub care aderența la beton este mai bună. ◊ Loc. De oțel = foarte tare. 2. (La pl., în forma oțeluri) Sorturi diferite de o. (1); obiecte fabricate din o. (1). 3. (Înv. și pop., la pl. în forma oțele) Pușcă, pistol.

OȚELU ROȘU, vechea denumire (între 8 iun. 1948 și 15 mai 1992) a orașului Bistra, jud. Caraș-Severin, situat în culoarul depresionar Bistra, pe râul omonim; 12.090 loc. (2003). Stația de c. f. Vechi centru (1796) al metalurgiei feroase (oțel, laminate). Produse refractare. Menționat documentar în sec. 14 cu numele Bisthere, iar în 1699 cu denumirea Ohaba-Bistra. Între 1925 și 1945 s-a numit Ferdinand, iar între 1945 și 1948, Ferdinand-Bistra. Declarat oraș în 1960. Biserica Sf. Gheorghe (1831).

OȚEL subst. 1. – b. și -escul (Dm; Ștef); -ești s. (ib.); Otel, (16 A I 111); Oțăl (C Ștef). 2. Otelea (Vra; 16 B I 159 etc.).

nervi de fier / de oțel expr. stăpânire de sine, calm perfect; sistem nervos echilibrat.