osândit, ~ă [At: PARACLIS (1639), 250 / V: (înv) osin~ / Pl: ~iți, ~e / E: osândi] (Înv) 1-4 smf, a (Persoană) condamnată (printr-o sentință judecătorească). 5 a Condamnabil. 6 a Năpăstuit. 7 a (Olt) Slab. 8 a (Olt) Nedezvoltat.

osândit a și m. condamnat.

osândi [At: PSALT. HUR. 80^v/19 / V: (înv) osin~, (înv; nob) osun~ / Pzi: ~desc / E: slv осѧдити] 1-2 vt A condamna (printr-o sentință judecătorească). 3 vt (Pex) A-și manifesta dezaprobarea față de cineva sau ceva Si: a condamna, a critica, a judeca. 4 vt A obliga pe cineva să facă ceva care presupune efort. 5-6 vtr (Îrg) A (se) chinui.

osindi v vz osândi

osindit, ~ă a vz osândit

osundi v vz osândi

OSÎNDI, osîndesc, vb. IV. 1. Tranz. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească), a pronunța sentință de condamnare (împotriva cuiva). Se va căi cît va trăi el, pentru că a osîndit pe un om drept. ISPIRESCU, E. 367. Ieremia, nesocotind și legile războiului... și legile omenirii, osîndi pe toți prinșii la moarte. BĂLCESCU, O. I 344. ♦ (Glumeț) Cine a fost osîndit a studia limba elenă știe cită bătaie de cap a suferit. ALECSANDRI, S. 54. ◊ Refl. Singur eu m-am osîndit! DAVILA, V. V. 44. ◊ Refl. pas. S-a osîndit acela ce a furat un ou. BOLINTINEANU, O. 148. ◊ Fig. A judeca, a condamna. Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. 47. Vom fi osîndiți, nu după greutatea luptei și a vremii de atuncea, ci după patima partizilor. RUSSO, S. 34. ◊ Absol. Ești un copil și lesne crezător!... și osîndești, fără a te gîndi îndestul. BOLINTINEANU, O. 340. 2. Tranz. A sili, a constrînge; a obliga. Sînt osîndiți să se mărginească la lucruri mărunte. ANGHEL, PR. 170. Cei tari... conspiră Contra celor ce dînșii la lucru-i osîndiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. EMINESCU, O. I 56. Mă văd deodată osindită a zice adio la mulțămirile ce-mi făgăduia! ALECSANDRI, T. I 279. 3. Refl. (Regional) A se chinui. N-am ascultat sfaturile tatălui meu, de aceea sînt silit a mă osîndi pînă voi avea zile. RETEGANUL, F. V 80.

OSÎNDIT, -Ă, osîndiți, -te, adj. 1. Condamnat, pedepsit. (Mai ales substantivat) Nimic nu mai putea opri plînsetele osîndiților. CAMILAR, N. I 92. Domițian, galben ca un osîndit, aștepta în picioare hotărîrea. BASSARABESCU, S. N. 26. Tu poți dintr-un cuvînt Să mingii osindiții ce-n desperare sînt. ALECSANDRI, T. 206. 2. Blestemat; năpăstuit, urgisit. Săracul țăran ce-și pierde vitișoarele sau plugul, Robul osîndit ce fuge blăstemînd biciul și jugul. HASDEU, R. V. 61. Dacă a mea privire s-o-ntoarce spre mormînt, Dacă a vieți-mi tristă făclie osîndită S-o întuneca... ALEXANDRESCU, P. 80.

A SE OSÂNDI mă ~esc intranz. pop. A îndeplini o muncă istovitoare. /<sl. osonditi

A OSÂNDI ~esc tranz. pop. 1) (persoane vinovate) A pedepsi printr-o hotărâre judecătorească; a supune unei osânde; a condamna. 2) (fapte, spuse reprobabile) A condamna în mod public; a stigmatiza; a blama; a înfiera. 3) (persoane) A face să se osândească. /<sl. osonditi

osândì v. a condamna.

osîndésc v. tr. (vsl. osonditi, a condamna, d. sonditi, a judeca; sîrb. osuditi, rus. osuditĭ. V. răsăjduĭesc). Condamn.

osîndít, -ă adj. și s. Condamnat: un osîndit.

osândi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândesc, 3 sg. osândește, imperf. 1 osândeam; conj. prez. 1 sg. să osândesc, 3 să osândească

osândi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândesc, imperf. 3 sg. osândea; conj. prez. 3 să osândească

osândi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândesc, imperf. 3 sg. osândea; conj. prez. 3 sg. și pl. osândească

OSÂNDIT adj., s. (JUR.) 1. adj. v. condamnat. 2. s. v. condamnat.

OSÂNDI vb. v. condamna.

OSÂNDI vb. v. blama, condamna, constrânge, dezaproba, forța, înfiera, obliga, proscrie, reproba, respinge, sili, stigmatiza.

osîndi vb. v. BLAMA. CONDAMNA. CONSTRÎNGE. DEZAPROBA. FORȚA. ÎNFIERA. OBLIGA. PROSCRIE. REPROBA. RESPINGE. SILI. STIGMATIZA.

OSÎNDI vb. (JUR.) a condamna, a pedepsi, (înv. și reg.) a judeca, (înv.) a bintătui, a certa, a hotărî, a oblici. (L-a ~ la doi ani închisoare pentru furt.)

OSÎNDIT adj., s. (JUR.) 1. adj. condamnat, pedepsit, (înv.) certat. (Infractor ~.) 2. s. condamnat, deținut, ocnaș, pușcăriaș, (pop.) rob, (glumeț) pensionar. (Un ~ recalcitrant.)

osîndi (osîndesc, osîndit), vb. – A condamna, a pedepsi. Sl. osęditi, osęždą (Miklosich, Slaw. Elem., 59; Cihac, II, 231; Byhan 231). – Der. osîndă, s. f. (pedeapsă, condamnare); osîndit, s. m. (condamnat).