ostropăț sn vz ostropeț

ostropăț (ostropel) n. tocană de miel cu usturoiu: avusesem poftă să mănânc un ostropăț AL. [Origină necunoscută].

ostropăț (est) n., pl. ețe și ățurĭ, și ostropĭél (vest) n., pl. e (vsl. *ostropĭcĭ, d. ostrŭ, ascuțit, aspru, acru; sîrb. ostika, oțet). Mîncare de puĭ cu sos de oțet, usturoĭ și făină.

ostropeț sn [At: NEGRUZZI, S. III, 198 / V: (reg) ~păț / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1-2 Ostropel (1-2). 3 (Mol; îe) A umbla cu ~ul A umbla din casă în casă, făcând invitații pentru masa de a doua zi după o nuntă.

OSTROPIEL (pl. -eluri), Mold. OSTROPĂȚ (pl. -ățuri) sn. 🍽 Mîncare pregătită din vînat în spec. de iepure sau din pui cu oțet și usturoiu: aveam poftă să mănînc un ostropăț de iepure (ALECS.); apoi vom cina cu un ostropăț de iepure (NEGR.); Costachi bucătarul care nimerea foarte bine sarmalele, ihnelele, ostropățurile (I.-GH.).

OSTROPEȚ, ostropețuri, s. n. (Mold.) Ostropel. Avusesem poftă să măninc un ostropeț de iepure. ALECSANDRI, T. 239. – Variantă: ostropăț (NEGRUZZI, S. I 207) s. n.

ostropăț (-țuri), s. n. – (Mold.) Fel de mîncare din carne de pasăre sau de vînat cu sos picant cu oțet și usturoi. – Var. (Munt.) ostropel. Comp. din sl. ostro- „picant, înțepător”, cu bg., sb. pečeno „friptură”, pentru comp., cf. bg. ostrovrăh „ascuțit la vîrf”, ostroglav „cu cap ascuțit” etc. Cf. Cihac, II, 232 (după Tiktin, din ostrop < sl. ostru și sl. drobu „potroace”; după Scriban, din sl. *ostropici).

OSTROPEȚ s. v. ostropel.

ostropeț s. v. OSTROPEL.