ostrac sn [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 4^v/8 / V: ~ă, ~achie / Pl: ~ace / E: ngr ὄστρακον] (Îvr) 1 Cochilie. 2 Ciob. 3 (Pex) Grămadă de scoici, de cioburi etc. 4 Scoică. 5 Stridie. 6 Pastă făinoasă industrială, în formă de scoică. 7-8 (Scoică sau) ciob de lut pe care fiecare cetățean din vechea Atenă scria numele celui socotit periculos, ca să fie îndepărtat temporar din Atica.

ostrác n., pl. e (ngr. óstrakon, [țest, troacă, coajă], scoĭcă. V. ostracizm, strachină, stridie). Vechĭ. Hîrburĭ, grămadă de hîrburĭ.

ostracă sf vz ostrac

ostrachie sf vz ostrac

OSTRAC(O)- elem. „scoică, cochilie”. (< fr. ostrac/o/-, cf. gr. ostrakon, carapace)

ostrac, ostrace, s.n. (reg.) grămadă de hârburi.

OSTRACO- „scoică, cochilie”. ◊ gr. ostrakon „carapace, cochilie” > fr. ostraco-, engl. id. > rom. ostraco-. □ ~dermi (v. -derm), s. m. pl., subclasă de nevertebrate fosile marine, cu corpul acoperit cu un scut de plăci osoase; ~fili (v. -fil₁), s. m. pl., pești care depun icrele în cavitatea paleală a scoicilor; ~logie (v. -logie₁), s. f., descriere a cochiliilor.