9 definiții pentru „ostentativ”   declinări

OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de the_catalin | Semnalează o greșeală | Permalink

ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OSTENTATÍV adj. demonstrativ, provocator. (O atitudine ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OSTENTATÍV ~ă (~i, ~e) Care manifestă ostentație; realizat cu ostentație; demonstrativ. /<it. ostentativo, germ. ostentativ
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OSTENTATÍV, -Ă adj. Făcut cu ostentație; provocator; ostentatoriu. [Cf. germ. ostentativ, it. ostentativo, fr. ostentatif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OSTENTATÍV, -Ă adj. cu ostentație; provocator; ostentatoriu. (< germ. ostentativ, it. ostentativo)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. sg. ostentatívă, pl. ostentatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*ostentatív, -ă adj. (format d. lat. ostentatus, arătat, d. ostentare, a tot arăta, frecŭentativu d. osténdere, a arăta. V. tind). Făcut cu ostentațiune, demonstrativ: plecare ostentativă. Adv. Cu ostentațiune: a pleca ostentativ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*ostensíbil, -ă adj. (fr. ostensible, cuv. de formațiune greșită în locu vechĭuluĭ ostensif). Răŭ zis îld. ostentativ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink