OSTENTÁȚIE, ostentații, s. f. Punere în valoare în mod provocator a unei insușiri; prezentare demonstrativă, etalare pretențioasă a ceva. ◊ Loc. adv. Cu ostentație = în mod demonstrativ, ostentativ. [Var.: ostentațiune s. f.] – Din fr. ostentation, lat. ostentatio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de the_catalin | Semnalează o greșeală | Permalink

OSTENTÁȚIE ~i f. Etalare excesivă și indiscretă a unui avantaj sau a unei calități. [G.-D. ostentației] /<fr. ostentation, lat. ostentatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OSTENTÁȚIE s.f. (Liv.) Atitudine de paradă, de provocare; prezentare demonstrativă a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva. [Gen. -iei, var. ostentațiune s.f. / cf. fr. ostentation, it. ostentazione].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OSTENTÁȚIE s. f. atitudine de paradă, de înfumurare, de nesocotire provocatoare a celorlalți; prezentare demonstrativă a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva; etalare pretențioasă. ♦ cu ~ = în mod demonstrativ, ostentativ. (< fr. ostentation, lat. ostentatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ostentáție s. f. (sil. -ți-e), art. ostentáția(sil. -ți-a), g.-d. art. ostentáției; pl. ostentáții, art. ostentáțiile(sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink