2 intrări

36 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OSTENIT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.

OSTENIT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.

ostenit2, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 15r/36 / V: (îrg) ostăn~, us~ / Pl: ~iți, ~e / E: osteni] (Îvp) 1 Obosit. 2 Care s-a înfăptuit cu multă muncă, cu trudă. 3 Chinuit.

ostenit1 sn [At: PSALT. 43 / V: (îrg) us~ / Pl: (rar) ~uri / E: osteni] (Înv) 1 Oprimare. 2 Oboseală. 3 Chin.

OSTENIT, -Ă, osteniți, -te, adj. Pătruns de oboseală; obosit, istovit, extenuat, trudit. Își simțea capul tulbure și trupul ostenit. SADOVEANU, O. IV 304. Petre însă dormea dus. Se dusese tîrziu acasă, și atît de ostenit, cum nu s-a mai simțit niciodată. REBREANU, R. II 211. Mă privi... cu aerul unui om ostenit, care ar avea în urma lui o viață întreagă de sacrificii. VLAHUȚĂ, O. A. 434. ◊ Fig. Scîrțîie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrîne, pe streșini de lemn. BACOVIA, O. 18. Ostenită de atîtea rele... împărăția romană trebui să cază. BĂLCESCU, O. II 11. ♦ Care arată oboseală. Într-o noapte de primăvară s-a auzit în înălțimile albastre tînguirea ostenită a cocorilor, C. PETRESCU, A. 139. «Domnul» se uită la mine cu niște ochi osteniți. DELAVRANCEA, H. T. 94. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n luminare. EMINESCU, O. I 130.

OSTENIT ~tă (~ți, ~te) și adverbial pop. 1) v. A OSTENI și A SE OSTENI. 2) (despre manifestări ale oamenilor sau despre părți ale corpului lor) Care vădește lipsă de puteri, de vigoare. Mers ~. Ochi ~ți. /v. a (se) osteni

OSTENI, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’.

OSTENI, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’.

osteni [At: PSALT. HUR. 57v/5 / V: (îrg) ~tăni, us~, (înv) ~tini, (reg) ustăni / Pzi: ~nesc / E: slv оустанѫ[1], bg устаня, rs устать] 1 vi (Înv) A se potoli. 2 vi (Îvr) A înceta. 3 vi (Îvp) A obosi. 4 vr (Îvr) A se sătura de ceva. 5-6 vir (Îvp) A depune un efort Si: a se strădui, a trudi. 7 vr (Înv; d. suflet) A se chinui. 8 vt (Înv) A supune la un efort. 9 vt (Înv) A supăra, a plictisi pe cineva cu cereri repetate, cu rugăminți etc. 10 vi (Înv; Mol; Trs) A obosi mergând. 11 vi (Mol; Trs; pex) A merge undeva. corectat(ă)

  1. În original, incorect tipărit: оустаиѫ LauraGellner

OSTENI, ostenesc, vb. IV. 1. Intranz. A simți o slăbire a puterilor, a-și pierde puterile din cauza unui efort mare și îndelungat, a obosi, a fi sleit de puteri. Cînd ostenea... se închidea în odaia lui, dormea dus și peste două-trei sile se arăta iar liniștit. CARAGIALE, O. III 234. Și voinicii osteneau, Că povară grea duceau, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 309. 2. Tranz. A supune la un efort, a obosi. Atîta nestatornicie și răsturnare de simțiri omenești îi ostenea mintea și-l umplea de-o nespusă melancolie. VLAHUȚĂ, O. A. III 16. Văd... ceea ce n-aș mai dori să vadă nimene, pentru a-și osteni vederea. CREANGĂ, P. 243. Am plecat la ogorit Și rău boii-am ostenit. HODOȘ, P. P. 44. ♦ Refl. A se trudi, a se strădui. Privește cel puțin prin borta cheii Să știu că nu m-am ostenit degeaba. TOPÎRCEANU, B. 96. Pentru că... te-ai ostenit de ne-ai făcut adăpost, vreau să-ți fac și eu un bine. CREANGĂ, P. 239. E de prisos să vă mai osteniți... V-am judecat destul după cele ce mi-ați recitat. ALECSANDRI, T. I 283. ◊ Intranz. Furnica-n timpul verii asudă ostenind, Și cîte un grăunte adună-n moșinoi. NEGRUZZI S. II 247. 3. Refl. A obosi umblînd, mergînd; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. Bine, prietine și frate Nechifor, am să mă ostenesc eu singur pînă acolo. SADOVEANU, O. VIII 251. ◊ Intranz. Fii bun și ostenește după mireasa acea adevărată. SEVASTOS, N. 56.

A SE OSTENI mă ~esc intranz. pop. A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se obosi; a se căzni; a se chinui; a se necăji; a se munci. /<sl. ustanon

A OSTENI ~esc pop. 1. intranz. (despre ființe) A-și pierde puterile (în urma unui consum de energie); a ajunge în stare de slăbiciune; a obosi. 2. tranz. (ființe) A face să-i slăbească puterile; a aduce într-o stare de slăbiciune; a obosi. /<sl. ustanon

ostenì v. 1. a cauza osteneală: cine se grăbește, curând ostenește; 2. a fi ostenit; 3. a-și pune toate puterile, a lucra cu inimă. [Slav. USTANO, a înceta, a sta, a rămânea; rus. USTANIE, osteneală].

ostenésc v. intr. (din maĭ vechĭu ustenesc, d. vsl. ustaniti sen, a se pune, a se așeza. V. ostoĭesc). Obosesc, perd puterea: de mult ce am mers, am ostenit. V. tr. Obosesc, te fac să perzĭ puterea: lasă calu’n pas (saŭ la pas) ca să nu-l osteneștĭ degeaba. V. refl. Mă silesc din greŭ: mult m’am ostenit pîn’am ajuns. V. odihnesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

osteni (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenesc, 3 sg. ostenește, imperf. 1 osteneam; conj. prez. 1 sg. să ostenesc, 3 să ostenească

osteni (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenesc, imperf. 3 sg. ostenea; conj. prez. 3 ostenească

osteni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenesc, imperf. 3 sg. ostenea; conj. prez. 3 sg. și pl. ostenească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

OSTENIT adj. 1. v. obosit. 2. v. muncit.

OSTENI vb. 1. v. obosi. 2. v. munci. 3. v. deranja. 4. v. strădui.

OSTENI vb. v. căuta, încerca, sili, strădui.

osteni vb. v. CĂUTA. ÎNCERCA. SILI. STRĂDUI.

OSTENI vb. 1. a obosi, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atîta muncă.) 2. a se munci, a se obosi, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atîta pentru...) 3. a se deranja, a se obosi. (Nu era cazul să te ~ pînă la mine.) 4. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ ca să rezolve problema.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

osteni (ostenesc, ostenit), vb.1. A obosi, a vlăgui, a stînjeni. – 2. A se obosi. – 3. (Vb. refl.) A se deznoda, a se strădui, a se căzni. Origine îndoielnică, dar probabil sl. Se citează în general etimonul sl. ustati, ustaną „a termina” (Cihac, II, 232; Tiktin; Candrea), cf. rus. ustanie „oboseală”, ceh. ustati „a se osteni”, ceh. ustani „oboseală”; dar der. directă nu pare posibilă fonetic. Poate să fi fost o confuzie cu sl. istiniti „a se obosi”. Der. din lat. abstinere (Diez, Gramm., I, 3, 283) sau din ngr. ἄσθενος „debil” (Roesler 573; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Uz general (ALR, I, 102). Der. osteneală (var. usteneală), s. f. (oboseală; trudă, efort; muncă istovitoare); ostenicios, adj. (obositor, supărător); ostenință, s. f. (oboseală, trudă); ostenitor, adj. (obositor, supărător); neostenit, adj. (neobosit).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ostenit, -ă, osteniți, -te, adj. – Obosit, istovit. – Din osteni.

osteni, ostenesc, vb. intranz. – 1. A obosi. 2. A sta, a zăbovi: „Faceți bine, osteniți, / Că pre bine nimeriți” (Antologie, 1980: 154). – Din sl. ustanon, bg. ustaná, rus. ustat’ (DEX, MDA).

osteni, ostenesc, vb. intranz. – 1. A obosi. 2. A sta, a zăbovi: „Faceți bine, osteniți, / Că pre bine nimeriți” (Antologie 1980: 154). – Din sl. ustanon (DEX).

Intrare: ostenit
ostenit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ostenit
  • ostenitul
  • ostenitu‑
  • osteni
  • ostenita
plural
  • osteniți
  • osteniții
  • ostenite
  • ostenitele
genitiv-dativ singular
  • ostenit
  • ostenitului
  • ostenite
  • ostenitei
plural
  • osteniți
  • osteniților
  • ostenite
  • ostenitelor
vocativ singular
plural
ostănit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ustenită
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ustenit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ustănit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: osteni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • osteni
  • ostenire
  • ostenit
  • ostenitu‑
  • ostenind
  • ostenindu‑
singular plural
  • ostenește
  • osteniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ostenesc
(să)
  • ostenesc
  • osteneam
  • ostenii
  • ostenisem
a II-a (tu)
  • ostenești
(să)
  • ostenești
  • osteneai
  • osteniși
  • osteniseși
a III-a (el, ea)
  • ostenește
(să)
  • ostenească
  • ostenea
  • osteni
  • ostenise
plural I (noi)
  • ostenim
(să)
  • ostenim
  • osteneam
  • ostenirăm
  • osteniserăm
  • ostenisem
a II-a (voi)
  • osteniți
(să)
  • osteniți
  • osteneați
  • ostenirăți
  • osteniserăți
  • osteniseți
a III-a (ei, ele)
  • ostenesc
(să)
  • ostenească
  • osteneau
  • osteni
  • osteniseră
ostăni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ustăni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
usteni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ostini
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ostenit, osteniadjectiv

  • 1. învechit popular Extenuat, istovit, muncit, obosit, trudit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Își simțea capul tulbure și trupul ostenit. SADOVEANU, O. IV 304. DLRLC
    • format_quote Petre însă dormea dus. Se dusese tîrziu acasă, și atît de ostenit, cum nu s-a mai simțit niciodată. REBREANU, R. II 211. DLRLC
    • format_quote Mă privi... cu aerul unui om ostenit, care ar avea în urma lui o viață întreagă de sacrificii. VLAHUȚĂ, O. A. 434. DLRLC
    • format_quote figurat Scîrțîie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrîne, pe streșini de lemn. BACOVIA, O. 18. DLRLC
    • format_quote figurat Ostenită de atîtea rele... împărăția romană trebui să cază. BĂLCESCU, O. II 11. DLRLC
    • 1.1. Care denotă oboseală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Într-o noapte de primăvară s-a auzit în înălțimile albastre tînguirea ostenită a cocorilor. C. PETRESCU, A. 139. DLRLC
      • format_quote «Domnul» se uită la mine cu niște ochi osteniți. DELAVRANCEA, H. T. 94. DLRLC
      • format_quote Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare. EMINESCU, O. I 130. DLRLC
etimologie:
  • vezi osteni DEX '98 DEX '09

osteni, ostenescverb

învechit popular
  • 1. intranzitiv A-și pierde puterile din cauza unui efort. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: obosi
    • format_quote Cînd ostenea... se închidea în odaia lui, dormea dus și peste două-trei zile se arăta iar liniștit. CARAGIALE, O. III 234. DLRLC
    • format_quote Și voinicii osteneau, Că povară grea duceau, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 309. DLRLC
  • 2. reflexiv intranzitiv A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Privește cel puțin prin borta cheii Să știu că nu m-am ostenit degeaba. TOPÎRCEANU, B. 96. DLRLC
    • format_quote Pentru că... te-ai ostenit de ne-ai făcut adăpost, vreau să-ți fac și eu un bine. CREANGĂ, P. 239. DLRLC
    • format_quote E de prisos să vă mai osteniți... V-am judecat destul după cele ce mi-ați recitat. ALECSANDRI, T. I 283. DLRLC
    • format_quote Furnica-n timpul verii asudă ostenind, Și cîte un grăunte adună-n moșinoi. NEGRUZZI S. II 247. DLRLC
    • 2.1. tranzitiv A supune la un efort; a obosi pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: obosi
      • format_quote Atîta nestatornicie și răsturnare de simțiri omenești îi ostenea mintea și-l umplea de-o nespusă melancolie. VLAHUȚĂ, O. A. III 16. DLRLC
      • format_quote Văd... ceea ce n-aș mai dori să vadă nimene, pentru a-și osteni vederea. CREANGĂ, P. 243. DLRLC
      • format_quote Am plecat la ogorit Și rău boii-am ostenit. HODOȘ, P. P. 44. DLRLC
  • 3. reflexiv intranzitiv A obosi umblând, mergând. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Bine, prietine și frate Nechifor, am să mă ostenesc eu singur pînă acolo. SADOVEANU, O. VIII 251. DLRLC
    • format_quote Fii bun și ostenește după mireasa acea adevărată. SEVASTOS, N. 56. DLRLC
    • 3.1. prin extensiune A merge, a se duce undeva sau la cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.