ostenire sf [At: PSALT. 105 / V: (îrg) ostăn~, us~ / Pl: (rar) ~ri / E: osteni] (Înv) 1 Oprimare. 2 Oboseală.

ostăni v vz osteni

ostănire sf vz ostenire

osteni [At: PSALT. HUR. 57^v/5 / V: (îrg) ~tăni, us~, (înv) ~tini, (reg) ustăni / Pzi: ~nesc / E: slv оустанѫ^[1], bg устаня, rs устать] 1 vi (Înv) A se potoli. 2 vi (Îvr) A înceta. 3 vi (Îvp) A obosi. 4 vr (Îvr) A se sătura de ceva. 5-6 vir (Îvp) A depune un efort Si: a se strădui, a trudi. 7 vr (Înv; d. suflet) A se chinui. 8 vt (Înv) A supune la un efort. 9 vt (Înv) A supăra, a plictisi pe cineva cu cereri repetate, cu rugăminți etc. 10 vi (Înv; Mol; Trs) A obosi mergând. 11 vi (Mol; Trs; pex) A merge undeva. corectat(ă)

ostini v vz osteni

oștenire sf [At: CANTEMIR, HR. 80 / Pl: ~ri / E: oștean] (Înv) 1 Știință militară. 2 Luptă.

ustăni v vz osteni

usteni v vz osteni

ustenire sf vz ostenire

OSTENI, ostenesc, vb. IV. 1. Intranz. A simți o slăbire a puterilor, a-și pierde puterile din cauza unui efort mare și îndelungat, a obosi, a fi sleit de puteri. Cînd ostenea... se închidea în odaia lui, dormea dus și peste două-trei sile se arăta iar liniștit. CARAGIALE, O. III 234. Și voinicii osteneau, Că povară grea duceau, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 309. 2. Tranz. A supune la un efort, a obosi. Atîta nestatornicie și răsturnare de simțiri omenești îi ostenea mintea și-l umplea de-o nespusă melancolie. VLAHUȚĂ, O. A. III 16. Văd... ceea ce n-aș mai dori să vadă nimene, pentru a-și osteni vederea. CREANGĂ, P. 243. Am plecat la ogorit Și rău boii-am ostenit. HODOȘ, P. P. 44. ♦ Refl. A se trudi, a se strădui. Privește cel puțin prin borta cheii Să știu că nu m-am ostenit degeaba. TOPÎRCEANU, B. 96. Pentru că... te-ai ostenit de ne-ai făcut adăpost, vreau să-ți fac și eu un bine. CREANGĂ, P. 239. E de prisos să vă mai osteniți... V-am judecat destul după cele ce mi-ați recitat. ALECSANDRI, T. I 283. ◊ Intranz. Furnica-n timpul verii asudă ostenind, Și cîte un grăunte adună-n moșinoi. NEGRUZZI S. II 247. 3. Refl. A obosi umblînd, mergînd; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. Bine, prietine și frate Nechifor, am să mă ostenesc eu singur pînă acolo. SADOVEANU, O. VIII 251. ◊ Intranz. Fii bun și ostenește după mireasa acea adevărată. SEVASTOS, N. 56.

A SE OSTENI mă ~esc intranz. pop. A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se obosi; a se căzni; a se chinui; a se necăji; a se munci. /<sl. ustanon

A OSTENI ~esc pop. 1. intranz. (despre ființe) A-și pierde puterile (în urma unui consum de energie); a ajunge în stare de slăbiciune; a obosi. 2. tranz. (ființe) A face să-i slăbească puterile; a aduce într-o stare de slăbiciune; a obosi. /<sl. ustanon

ostenì v. 1. a cauza osteneală: cine se grăbește, curând ostenește; 2. a fi ostenit; 3. a-și pune toate puterile, a lucra cu inimă. [Slav. USTANO, a înceta, a sta, a rămânea; rus. USTANIE, osteneală].

ostenésc v. intr. (din maĭ vechĭu ustenesc, d. vsl. ustaniti sen, a se pune, a se așeza. V. ostoĭesc). Obosesc, perd puterea: de mult ce am mers, am ostenit. V. tr. Obosesc, te fac să perzĭ puterea: lasă calu’n pas (saŭ la pas) ca să nu-l osteneștĭ degeaba. V. refl. Mă silesc din greŭ: mult m’am ostenit pîn’am ajuns. V. odihnesc.

ustenésc, V. ostenesc.

osteni (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenesc, 3 sg. ostenește, imperf. 1 osteneam; conj. prez. 1 sg. să ostenesc, 3 să ostenească

osteni (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenesc, imperf. 3 sg. ostenea; conj. prez. 3 să ostenească

osteni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenesc, imperf. 3 sg. ostenea; conj. prez. 3 sg. și pl. ostenească

OSTENI vb. 1. v. obosi. 2. v. munci. 3. v. deranja. 4. v. strădui.

OSTENI vb. v. căuta, încerca, sili, strădui.

OȘTENIRE s. v. conflict, război.

osteni vb. v. CĂUTA. ÎNCERCA. SILI. STRĂDUI.

OSTENI vb. 1. a obosi, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atîta muncă.) 2. a se munci, a se obosi, a se trudi, (înv. și pop.) a se nevoi, (fig.) a asuda. (Nu te mai ~ atîta pentru...) 3. a se deranja, a se obosi. (Nu era cazul să te ~ pînă la mine.) 4. a se canoni, a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a (se) osîrdnici, a (se) osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ ca să rezolve problema.)

oștenire s. v. CONFLICT. RĂZBOI.

osteni (ostenesc, ostenit), vb. – 1. A obosi, a vlăgui, a stînjeni. – 2. A se obosi. – 3. (Vb. refl.) A se deznoda, a se strădui, a se căzni. Origine îndoielnică, dar probabil sl. Se citează în general etimonul sl. ustati, ustaną „a termina” (Cihac, II, 232; Tiktin; Candrea), cf. rus. ustanie „oboseală”, ceh. ustati „a se osteni”, ceh. ustani „oboseală”; dar der. directă nu pare posibilă fonetic. Poate să fi fost o confuzie cu sl. istiniti „a se obosi”. Der. din lat. abstinere (Diez, Gramm., I, 3, 283) sau din ngr. ἄσθενος „debil” (Roesler 573; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Uz general (ALR, I, 102). Der. osteneală (var. usteneală), s. f. (oboseală; trudă, efort; muncă istovitoare); ostenicios, adj. (obositor, supărător); ostenință, s. f. (oboseală, trudă); ostenitor, adj. (obositor, supărător); neostenit, adj. (neobosit).

osteni, ostenesc, vb. intranz. – 1. A obosi. 2. A sta, a zăbovi: „Faceți bine, osteniți, / Că pre bine nimeriți” (Antologie, 1980: 154). – Din sl. ustanon, bg. ustaná, rus. ustat’ (DEX, MDA).

osteni, ostenesc, vb. intranz. – 1. A obosi. 2. A sta, a zăbovi: „Faceți bine, osteniți, / Că pre bine nimeriți” (Antologie 1980: 154). – Din sl. ustanon (DEX).