osificare sf [At: POLIZU / Pl: ~cări / E: osifica] Transformare lentă în os a părților membranoase ale corpului Si: osificație.

OSIFICARE, osificări, s. f. Transformare lentă a părților membranoase și cartilaginoase ale corpului în os.

OSIFICARE s.f. Acțiunea de a se osifica și rezultatul ei; osteogeneză; osificație. [< osifica].

osifia v vz osifica

osifica vr [At: KRETZULESCU, A. 127/17 / V: (iuz; css) ~ia / Pzi: osific / E: fr ossifier] (D. părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) 1 A se transforma în os. 2 A se întări ca un os.

OSIFICA, pers. 3 osifică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os.

OSIFICA vb. I. refl. A se transforma în os; a căpăta structură osoasă. [P.i. 3 osifică. / cf. fr. ossifier].

OSIFICA vb. refl. a se transforma în os; a căpăta structură osoasă. (după fr. ossifier)

A SE OSIFICA pers.3 se osifică intranz. 1) A deveni os; a se transforma în țesut osos. 2) A deveni tare ca un os; a căpăta consistență de os. /<fr. ossifier

A OSIFICA osific tranz. A face să se osifice. /<fr. ossifier

osificà v. a (se) transforma în oase.

*osífic, a -á v. tr. (d. lat. os, ossis, os, și -fic din petri-fic). Prefac în os, vorbind de membrane și cartilaginĭ.

*osificațiúne f. (d. osific). Acțiunea de a osifica. – Și -áție, dar ob. -áre.

osificare s. f., g.-d. art. osificării; pl. osificări

osificare s. f., g.-d. art. osificării; pl. osificări

osificare s. f., g.-d. art. osificării; pl. osificări

osifica (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se osifică, imperf. 3 pl. se osificau; conj. prez. 3 să se osifice; ger. osificându-se

!osifica (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se osifică

osifica vb., ind. prez. 3 sg. și pl. osifică

osifica (ind. prez. 3 sg. și pl. osifică)

osific, -cat prt.

OSIFICARE s. (BIOL.) osificație, osteogeneză. (~ unui țesut.)

OSIFICARE s. osificație, osteogeneză. (~ unui țesut.)