OSEBÍT, -Ă, osebiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Deosebit, diferit. ◊ Loc. prep. Osebit de... = în afară de..., pe lângă. 2. Care iese din comun; ales, remarcabil; p. ext. foarte mare. – V. osebi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

OSEBÍT adj. v. anume, anumit, aparte, deosebit, despărțit, diferit, distinct, divers, felurit, izolat, neobișnuit, răzlețit, separat, special, variat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OSEBÍT adv. v. chiar, îndeosebi, tocmai.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

OSÉBI adv. v. deoparte, izolat, retras, separat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OSEBÍ vb. v. deosebi, desluși, despărți, diferenția, discerne, discrimina, distinge, izola, separa.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

osébi adv. – În locuțiunea în deosebi: în mod special, mai ales. Sl. osobi „aparte” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 231). – Der. osebi (var. usebi), vb. (a separa, a despărți), din sl. osebiti se „a trăi singur, retras”; deosebi, vb. (a separa, a distinge; refl., a fi diferit, a se distinge); (de)osebit, adv. (înv., aparte, afară de).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

osebí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 sg. și pl. osebeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink