OSCÚL s.m. (Biol.) Por mare pe suprafața spongierilor. [< fr. oscule].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OSCÚL s. m. por mare pe suprafața spongierilor. (< fr. oscule)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau care era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1) sau care se referă la osci. – Din fr. osque.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
oprocopiuc
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ÓSC, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) dintr-o populație antică din zona centrală a Apeninilor. ◊ s. f. limbă indo-europeană vorbită de osci. (< fr. osque)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
osc s. m., adj. m., pl. osci; f. sg. óscă, g.-d. art. óscei, pl. ósce
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
OSCI (‹ fr., lat.) s. m. pl. Populație italică din Apenini, stabilită la începutul milen. 1 î. Hr., în Campania. Supuși de etrusci (c. 500 î. Hr.), samniți și romani (sec. 3 î. Hr.) au dispărut, în timp, ca etnie distinctă. Limba lor a fost vorbită până în sec. 1 î. Hr.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink