3 intrări

17 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

oscul sm [At: DN3 / Pl: ~i / E: fr oscule] (Blg) Por mare pe suprafața spongierilor.

OSCUL s.m. (Biol.) Por mare pe suprafața spongierilor. [< fr. oscule].

OSCUL s. m. por mare pe suprafața spongierilor. (< fr. oscule)

OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque.

osc, ~ă [At: GRAUR, I. L. 201 / Pl: osci, osce / E: fr osque] 1 sm (Lpl) Veche populație din Italia centrală. 2-3 smf, a (Persoană) care făcea parte din această populație. 4 a Care aparține oscilor (1). 5 a Care se referă la osci (1).

OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau care era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1) sau care se referă la osci. – Din fr. osque.

OSC, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) dintr-o populație antică din zona centrală a Apeninilor. ◊ s. f. limbă indo-europeană vorbită de osci. (< fr. osque)

Osci m. pl. vechiu popor italic care locuia pe malurile Tibrului.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

osc adj. m., s. m., pl. osci; adj. f., s. f. oscă, pl. osce

oscă (limbă) s. f., g.-d. art. oscei

osc adj. m., s. m., pl. osci; adj. f., s. f. oscă, pl. osce

oscă (limbă) s. f., g.-d. art. oscei

osc s. m., adj. m., pl. osci; f. sg. oscă, g.-d. art. oscei, pl. osce

oscă (limba) s. f., g.-d. art. oscei

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

OSCĂ s. f. (cf. fr. osque): limbă din grupul italic (împreună cu etrusca, falisca, veneta, latina și umbriana), vorbită de triburile oscilor din Italia centrală și sudică.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

OSCÚL (< fr.; {s} lat. osculum „gură mică, deschizătură”) s. n. Mic orificiu, mai mare decât porul, prin care se elimină apa cu hrană nedigerată și cu produși de dezasimilație.

OSCI (< fr., lat.) s. m. pl. Populație italică din Apenini, stabilită la începutul milen. 1 î. Hr., în Campania. Supuși de etrusci (c. 500 î. Hr.), samniți și romani (sec. 3 î. Hr.) au dispărut, în timp, ca etnie distinctă. Limba lor a fost vorbită până în sec. 1 î. Hr.

Intrare: oscul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: MDN '08, DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oscul
  • osculul
  • osculu‑
plural
  • osculi
  • osculii
genitiv-dativ singular
  • oscul
  • osculului
plural
  • osculi
  • osculilor
vocativ singular
plural
Intrare: osc (adj.)
osc1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A15)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • osc
  • oscul
  • oscu‑
  • oscă
  • osca
plural
  • osci
  • oscii
  • osce
  • oscele
genitiv-dativ singular
  • osc
  • oscului
  • osce
  • oscei
plural
  • osci
  • oscilor
  • osce
  • oscelor
vocativ singular
plural
Intrare: osc (s.m.)
osc2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • osc
  • oscul
  • oscu‑
plural
  • osci
  • oscii
genitiv-dativ singular
  • osc
  • oscului
plural
  • osci
  • oscilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oscul, osculisubstantiv masculin

  • 1. biologie Por mare pe suprafața spongierilor. DN
etimologie:

osc, oscăadjectiv

etimologie:

oscă, oscesubstantiv feminin
osc, oscisubstantiv masculin

  • 1. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. DEX '09 MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.