osana [At: CORESI, EV. 104 / A și: (1) osana / E: slv осанна] 1 i (Rel) Cuvânt folosit ca exclamație de bucurie și de slăvire Si: laudă!, mărire!, slavă! 2 sf (Lpl) Cuvânt de laudă, de preamărire Si: aclamație, elogiu, ovație.

OSANA, osanale, s. f. (La pl., uneori ironic) Cuvinte de laudă, de slăvire, de preamărire; aclamații, ovații. Primit cu osanale și izgonit cu pietre. LESNEA, C. D. 42. Veșnic... te-or cînta poeții, Lăudînd în osanale mincinoasa ta splendoare. TOPÎRCEANU, P. O. 128. ◊ (La sg., cu valoare de interjecție, mai ales în imnurile religioase) Osana! slavă! sfînt ești! sfînt! VĂCĂRESCU, P. 115. – Accentuat și: osana.

OSANA² ~le f. mai ales la pl. Laudă exagerată. ◊ A cânta ~le cuiva a ridica în slăvi pe cineva; a lăuda prea mult; a elogia. /<sl. ossana

OSANA¹ interj. înv. (se folosește ca exclamație în imnurile religioase) Laudă! Mărire! Slavă! [Acc. și osana] /<sl. ossana

osanà f. 1. aclamațiune religioasă (în sf. Scriptură); 2. strigăt de bucurie: a fost primit cu osanale. [Gr. mod.].

osaná interj. (ngr. și vgr. osanná, d. ebr. hôši’a-na, „salvează[-ne] acum”, refrenu unuĭ imn religios la Jidanĭ: lat. hosanna, vsl. osánna). Strigăt de aclamațiune la vechiĭ Jidanĭ: Osana! Bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnuluĭ! S. f. Strigăt de aclamațiune, de bucurie: l-aŭ primit cu osanale.

!osana (cuv. ebr.) interj.

!osana/osana interj.

osana/osana interj.

osana s. f., pl. osanale

osanale s. f. pl. (mai ales în expr.)

osanale s. f. pl., art. osanalele

OSANA interj. (BIS.) laudă!, mărire!, slavă!

OSANA interj. mărire!, slavă!

OSANALE s. pl. aclamații (pl.), ovații (pl.), urale (pl.), (rar) vivat. (Mulțimea îl întâmpina cu ~.)

OSANALE s. pl. aclamații (pl.), ovații (pl.), urale (pl.), (rar) vivat. (Mulțimea îl intîmpina cu ~.)