orândă² sf [At: (a. 1742) BUL. COM. IST. I, 224 / Pl: ~nzi și ~de / E: ucr оренда] (Îrg) 1 Arendă. 2-3 Cârciumă rurală (luată în arendă) Cf han.

orândă¹ sf [At: ISPIRESCU, L. 138 / V: (reg) orând sm / Pl: ~de / E: pvb orândui] 1 (Pop) Destin. 2 (Reg) Obicei. 3 (Reg; îlav) De ~ De regulă. 4 (Reg; lpl) Menstruație. 5 (Reg; îe) A face ~ casei A face curățenie. 6 (Reg) Misiune. 7 (Reg) Consfătuire.

ORÂNDĂ ~zi f. înv. 1) Cârciumă sătească (ținută în arendă). /<ucr. orenda

orândă f. Mold. cârciumă de sat: nu cumva a ținut tatăl d-tale orânda în sat? CR. [Rut. ORENDA; v. arendă].

orândă f. soartă, noroc: așa i-a fost orânda PANN. [Slav. UREDŬ. ordine (ORÕDIĬE, ispravă)].

orând sm vz orândă¹

ORÎNDĂ² (pl. -înzi) sf. Mold. Cîrciumă de sat (în spec. ținută cu arendă): nu cumva a ținut vre-odată tatăl d-tale ~ în sat? (CRG.); iar are să rămîie orînda pustie (SAD.) [rut. o r e n d a].

ORÎNDĂ¹ (pl. -înzi) sf. 1 Ursită, soartă, scrisă, destin: îl lăsară să se ducă unde îl va duce orînda lui (ISP.) ¶ 2 Maram. Trans. ORÎND: fetele din Transilvania... din care parte aud cel dintîiu cocoș cîntînd sau cel dintîiu cîne lătrînd, din acea parte cred ele că le va fi orînda (MAR.) [vsl. u r ę d i t i].

ORÎNDĂ, (rar) orînde, s. f. 1. (Popular, în credințele mistice) Soartă, ursită, destin. Oamenii... îl lăsară să se ducă unde îl va duce orînda lui. ISPIRESCU, L. 138. 2. Datină. Să trăiți, să înfloriți Și pe noi să ne plătiți, C-așa este orînda... De cînd mi s-a fapt lumea. PĂSCULESCU, L. P. 39.

ORÎNDĂ², orînzi și orînde, s. f. 1. (Regional) Circiumă rurală (de obicei luată cu arendă de la proprietarul moșiei). Jupîn Avrum, stăpînul orîndei, ieși în prag și întinse spre noi capul, cercetîndu-ne prin întunecime. SADOVEANU, O. III 330. Dar e-atîta veselie La orîndăi-n astă-seară! IOSIF, PATR. 28. Nu cumva a ținut vreodată tatăl d-tale orîndă în sat, undeva? CREANGĂ, P. 129. Leonaș împinge pe ispravnic în orîndă și-l închide pe dinafară. ALECSANDRI, T. 230. 2. (Învechit) Arendă. ◊ Expr. A da (sau a lua) în orîndă = a da (sau a lua) în arendă. Dă-mi mie în orîndă, crîșma dumnitale. ALECSANDRI, T. 1543.

2) orîndă f., pl. e și zĭ (rut. orénda, rus. arénda. V. arendă). Nord. Arendă: moșie dată (saŭ luată) în orîndă. Cîrcĭumă la sat.

1) orîndă f., pl. e și zĭ (ca și orînd saŭ d. orînduĭesc). Vest. Orînd, soartă. Orînduĭală, obiceĭ, regulă.

orândă¹ (han; arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orânzii; pl. orânzi

orândă² (soartă; datină) (pop.) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde

orândă² (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orânzii; pl. orânzi

orândă¹ (soartă, datină) (pop.) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde

orândă (han, arendă) s. f., g.-d. art. orânzii; pl. orânzi

orândă (soartă, datină) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde

orîndă (-de), s. f. – 1. Soartă, ursită, destin. – 2. Ordin, stil, mod. – Var. orînd. Sl. urędu „ordin” (Cihac, II, 313; Conev 88); cf. rînd și slov. ured(a). – Der. orîndui, vb. (a ordona, a regla, a dispune), din sl. uręditi, cf. rîndui; orînduială, s. f. (ordin, dispoziție); orînduitor, adj. (organizator).

ORÂNDĂ s. v. arendă, datină, destin, fatalitate, fel, menire, noroc, obicei, predestinare, rânduială, soartă, tradiție, ursită, uz, uzanță, zodie.

orîndă s. v. ARENDĂ. DATINĂ. DESTIN. FATALITATE. FEL. MENIRE. NOROC. OBICEI. PREDESTINARE. RÎNDUIALĂ. SOARTĂ. TRADIȚIE. URSITĂ. UZ. UZANȚĂ. ZODIE.

orấndă¹, orânde, s.f. (reg.) 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat să devină soțul (soția) cuiva: „Fetile să uitau cu mărțișoru înt-on ciubăr cu apă să-și vadă orânda” (Bilțiu, 2009: 47). – Der. regr. din orândui „a destina” (Scriban, DEX, MDA).

orândă², orânde, s.f. (reg.) Cârciumă rurală (luată în arendă). – Din ucr. orenda (Scriban, Șăineanu; DEX, MDA).

orândă¹, orânde, s.f. – (reg.) 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat / ursit să devină soțul (soția) cuiva: „Atuncia ți-o hi orândă / Când i-a crește grâu în tindă” (Calendar, 1980: 82). – Der. regr. din orândui „a destina” (Scriban, DEX, MDA).

orândă², orânde, s.f. – (reg.) Cârciumă rurală (luată în arendă). – Din ucr. orenda (Scriban, Șăineanu; DEX, MDA).

orândă², -e, s.f. – Cârciumă rurală (luată în arendă) – Din ucr. orenda (MDA).

orândă¹, -e, s.f. – 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat / ursit să devină soțul (soția) cuiva: „Atuncia ți-o hi orândă / Când i-a crește grâu în tindă” (Calendar 1980: 82). – Din orândui „a destina”.