ORÂNDUIRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui.

orânduire sf [At: (a. 1826) GCR. II, 253/25 / Pl: ~ri / E: orândui] (Înv) 1 Grupare într-o anumită ordine Si: aranjare, repartizare. 2 Organizare. 3 (Ban; Trs) Curățenie. 4 Hotărâre. 5 Numire într-o funcție Si: învestire. 6 Pregătire. 7 Punere la dispoziție. 8 Încredințare. 9 Îndeplinire. 10 Ordin. 11 Treaptă a dezvoltării istorice a societății, caracterizată printr-un nivel determinat al forțelor de producție, prin relațiile de producție corespunzătoare acestuia și prin suprastructura generată de aceste relații.

ORÂNDUIRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinările „socială” și „social-economică”) Treaptă a dezvoltării istorice a societății, caracterizată printr-un nivel determinat al forțelor de producție, prin relațiile de producție corespunzătoare acestuia și prin suprastructura generată de aceste relații; formațiune socială, formațiune social-economică. ◊ Orânduire de stat = organizare politică și teritorială a statului sub aspectul regimului și al formei de stat, precum și al împărțirii administrativ-teritoriale, determinată, în esență, de caracterul orânduirii sociale. – V. orândui.

orânduire f. acțiunea de a orândui: pentru orânduirea dăjdiilor BĂLC.

orândi v vz orândui

orândui [At: PALIA (1581) / V: (înv; css) orândi^[1] / Pzi: ~esc / E: slv оурѧдити] (Îvp) 1-2 vtr A (se) așeza într-o anumită ordine Si: a (se) aranja. 3 vt A organiza. 4-5 vti (Ban; Trs) (A curăța sau) a face curățenie Si: a deretica. 6 vt A hotărî. 7 vt A numi pe cineva într-o funcție. 8 vt (Rar; îe) A ~ pe cineva de moarte A condamna la moarte. 9 vt (Rar) A porunci. 10 vt (Îvp) A pune la cale Si: a pregăti. 11 vt (Înv) A pune ceva la dispoziția cuiva Si: a destina. 12 vt (Îvr) A încredința. 13 vt (Îvr) A duce la bun sfârșit Si: a îndeplini. corectat(ă)

ORÎNDUI, orînduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune sau a așeza într-o anumită ordine, a grupa înt-r-un anumit fel; a aranja. Doi servi cercetau și orînduiau boclucuri într-o căruță ușoară. SADOVEANU, O. VII 43. Ținea cîte două clondire și subsuoară alte două. După ce le orîndui, prezintă raportul. C. PETRESCU, Î. II 143. La dreapta, sub pădure, romînă oaste-apare, în pilcuri și în cete... orînduită. ALECSANDRI, P. III 220. ◊ Refl. Alaiul se orîndui astfel: întîi venea pedestrimea, apoi calul lui Făt-Frumos. ISPIRESCU, E. 197. ♦ A organiza, a întocmi. Poate o fi murit găzdoaia curților și bărbații nu știu orîndui lucrurile femeiești. RETEGANUL, P. IV 5. ◊ Absol. Dar din umbră și tăcere vodă face și desface... Și, pe-ascuns, orînduiește. DAVILA, V. V. 22. 2. A pune la cale, a hotărî, a dispune, a porunci. Două sute de ostași, pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoțească. ISPIRESCU L. 4. Luă hotărîre nestrămutată... a nu orîndui nemic pentru împărțeală pînă aproape de oartea sa. CREANGĂ, P. 3. 3. A desemna, a numi, a ridica la o demnitate, a învesti. Sînt și eu orînduit caimacam. ODOBESCU, S. I 282. Orînduind vechil în locul său... ca să oblăduiască împărăția. GORJAN, H. I 3. ◊ Refl. pas. Noul stăpînitor, Cît s-a orînduit, Puse-n slujbă pe boi. ALEXANDRESCU, M. 298.

ORÎNDUIRE, orînduiri, s. f. 1. (De obicei determinat prin «socială») Formă de organizare a societății într-o perioadă dată a dezvoltării ei, al cărei caracter este determinat de modul de producție a bunurilor materiale, în primul rînd de relațiile de producție dintre oameni. Orînduirea feudală. Orînduirea socialistă. ▭ În orînduirea primitivă principala diviziune a societății o constituie tribul. GRAUR, S. E. 115. 2. Așezare, punere într-o anumită ordine, într-un anumit fel; grupare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire, alcătuire; stabilire. Aceste adunări se convocate de domn pentru facerea legilor, pentru orînduirea dăjdiilor. BĂLCESCU, O. II 13. 3. (Învechit și regional) Hotărîre, ordin, decizie, dispoziție. Vor urma întru toate tuturor orînduirilor lui pînă la răspicarea judecății. ȘEZ. V 50.

A ORÂNDUI ~iesc tranz. 1) A pune într-o anumită ordine; a clasa; a rândui; a dispune; a așeza; a aranja; a ordona. 2) înv. A numi într-un post; a desemna. 3) înv. A cere în mod autoritar și oficial; a comanda; a porunci; a ordona; a dispune. 4) A arăta în mod precis. 5) înv. A face să fie gata devreme; a pregăti; a prepara; a găti. /<sl. urenditi

orânduì v. 1. a numi într’o demnitate sau funcțiune: Domnul se orânduește pentru toată vieața; 2. a ordona, a dispune: după ce orândui cele de cuviință CR. 3. fig. a destina: toate le-a orânduit pronia cerească POP. [V. orândă, soartă].

orînduĭésc și (vechĭ) -désc v. tr. (vsl. urenditi). Rînduĭesc, dispun, hotărăsc, fixez, stabilesc: cum a orînduit Dumnezeŭ, așa să fie! Așez, rînduĭesc, pun în ordine: guvernu a orînduit lucrurile așa. Numesc, pun într’o funcțiune: l-aŭ orînduit domn.

orânduire s. f., g.-d. art. orânduirii; pl. orânduiri

orânduire s. f., g.-d. art. orânduirii; pl. orânduiri

orânduire s. f., g.-d. art. orânduirii; pl. orânduiri

orândui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiesc, 3 sg. orânduiește, imperf. 1 orânduiam; conj. prez. 1 sg. să orânduiesc, 3 să orânduiască

orândui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiesc, imperf. 3 sg. orânduia; conj. prez. 3 să orânduiască

orândui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiesc, imperf. 3 sg. orânduia; conj. prez. 3 sg. și pl. orânduiască

orîndui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orînduiesc, conj. orînduiască)

ORÂNDUIRE s. 1. v. întocmire. 2. aranjare, reglementare, stabilire, (rar) regulare, (înv.) regularisire. (~ tuturor problemelor de rezolvat.) 3. v. formațiune. 4. orânduire economică v. bază economică. 5. regim, sistem, societate. (~ capitalistă.) 6. (IST.) orânduire feudală = feudalism, feudalitate, societate feudală.

ORÂNDUIRE s. v. dispoziție, hotărâre, ordin, poruncă.

ORÂNDUI vb. v. comanda, curăța, decide, deretica, desemna, dispune, face, fixa, hotărî, învesti, numi, ordona, porunci, pune, scutura, stabili, statornici, strânge.

ORÂNDUI vb. 1. v. aranja. 2. a aranja, a reglementa, a stabili, (rar) a regula, (înv.) a regularisi. (Și-a ~ situația neclară.) 3. a aranja, a rezolva, (înv.) a chivernisi. (Și-a ~ niște treburi.) 4. v. institui. 5. v. hărăzi. 6. a hotărî, a lăsa, a rândui, a statornici. (Așa a ~ Dumnezeu.)

orîndui vb. v. COMANDA. CURĂȚA. DECIDE. DERETICA. DESEMNA. DISPUNE. FACE. FIXA. HOTĂRÎ. ÎNVESTI. NUMI. ORDONA. PORUNCI. PUNE. SCUTURA. STABILI. STATORNICI. STRÎNGE.

ORÎNDUI vb. 1. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărți, a întocmi, a ordona, a organiza, a potrivi, a pune, a repartiza, a rîndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (A ~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 2. a aranja, a reglementa, a stabili, (rar) a regula, (înv.) a regularisi. (Și-a ~ situația neclară.) 3. a aranja, a rezolva, (înv.) a chivernisi. (Și-a ~ niște treburi.) 4. a fixa, a hotărî, a institui, a întocmi, a rîndui, a stabili, a statornici, (înv.) a așeza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.) 5. a da, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a predestina, a rîndui, a sorti, a ursi, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce le-a ~ soarta, viitorul?) 6. a hotărî, a lăsa, a rîndui, a statornici. (Așa a ~ natura.)

ORÎNDUIRE s. 1. întocmire, organizare, orînduială, rînduială, (înv.) așezămînt. (Noua ~ a lucrurilor.) 2. aranjare, reglementare, stabilire, (rar) regulare, (înv.) regularisire. (~ tuturor problemelor de rezolvat.) 3. formație, sistem. (~ social-economică.) 4. orînduire economică = bază economică, structură economică. 5. regim, sistem, societate. (~ capitalistă.) 6. (IST.) orînduire feudală = feudalism, feudalitate, societate feudală.

orînduire s. v. DISPOZIȚIE. HOTĂRÎRE. ORDIN. PORUNCĂ.