ORTOZĂ, ortoze, s. f. Mineral din grupul feldspaților, cu aspect lăptos, roșiatic sau gălbui și cu luciu sticlos sau sidefos, folosit în ceramică sau în industria sticlei; ortoclaz. – Din fr. orthose.

ortoză sf [At: PONI, CH. 235 / S și: ~osa / Pl: ~ze / E: fr orthose] Mineral din grupul feldspaților, cu aspect lăptos, roșiatic sau gălbui și cu luciu sticlos Si: ortoclaz.

ORTOZĂ, ortoze, s. f. Mineral din grupul feldspaților, cu aspect lăptos, roșiatic sau gălbui și cu luciu sticlos sau sidefos, întrebuințat în ceramică sau în industria sticlei; ortoclaz. – Din fr. orthose.

ORTOZĂ, ortoze, s. f. Mineral din grupul feldspaților cu aspect lăptos, roșiatic, gălbui sau cenușiu; ortoclaz.

ORTOZĂ s.f. Feldspat potasic de culoare roșiatică-cenușie sau gălbuie; ortoclaz. [< fr. orthose].

ORTOZĂ s. f. feldspat potasic, incolor sau uneori alb, gălbui-roșietic ori verzui, frecvent în granit și gnais; ortoclaz. (< fr. orthose)

*ortóză f., pl. e (vgr. órthosis, rîdicare drept în sus, din cauza moduluĭ de cristalizare al ortozeĭ) și ortocláză f., pl. e (vgr. orthós, drept, și klásis, frîngere, spargere). Min. Un feldspat potasic, silicat de aluminiŭ și potasiŭ (K₂ Al₂ Si₁₆ O₁₆) cristalizat în unghĭ drept.

ortoză (mineral) s. f., g.-d. art. ortozei; pl. ortoze

ortoză s. f., g.-d. art. ortozei; pl. ortoze

ortoză s. f., g.-d. art. ortozei; pl. ortoze

ORTOZĂ s. (MIN.) ortoclaz.

ORTOZĂ s. (MIN.) ortoclaz.