ORT¹, orți, s. m. (Înv. și pop.) Monedă de argint de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ◊ Ortul starostesc (sau vătășesc) = taxă specială în Moldova (sau, respectiv, în Țara Românească) plătită unui staroste pentru vinul adus la vânzare în târguri. ◊ Expr. (Fam.) A(-și) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort.

ort² sn [At: PAȘCA, GL. 59 / Pl: ~uri / E: ger Ort] (Trs) Loc de muncă într-o mină Si: abataj.

ort¹ [At: M. COSTIN, O. 257 / V: (îrg) ord / Pl: (1-8) orți, (6-7) ~uri / E: pn ort, ger Ort] 1 sm (Îvp) Monedă de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu. 2 sm (Îvp; îe) Cot de un ~ și ață de un zlot Se spune atunci când cineva, după muncă multă, nu primește nici o recompensă. 3 sm (Fam; îe) A-(și) da ~tul popii A muri. 4 sm (Îvp; îe) Tot doi bani (sau lei) și un ~ Lucru obișnuit, fără importanță. 5 sm (Îae) Tot atât. 6 smn (Înv) A patra parte dintr-o sută Si: douăzeci și cinci. 7 smn (Trs; Olt) Douăzeci și cinci de fuioare legate împreună, după melițat. 8 sm (Îvr) Unitate de măsură a lungimii nedefinită mai îndeaproape.

ORT¹, orți, s. m. (Înv. și pop.) Monedă de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ◊ Ortul starostesc (sau vătășesc) = taxă specială în Moldova (sau, respectiv, în Țara Românească) plătită unui staroste pentru vinul adus la vânzare în târguri. ◊ Expr. (Fam.) A(-și) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort.

ORT¹ s. n. (Transilv., în limbajul minerilor) Loc de muncă într-o mină.

ORT², orți, s. m. (Învechit și popular) Monedă mică valorînd a patra parte dintr-un leu vechi. Vine-o fată, pune ortul Mortului pe piept. COȘBUC, P. II 54. Taleri trei mii patru sute cincizeci și șapte ș-un ort. HASDEU, R. V. 63. Am băgat mîna pînă-n cot Și n-am găsit nici un ort. TEODORESCU, P. P. 130. ◊ Expr. (Familiar) A da ortul popii = a muri. Azi noapte, cu luna și plopii Opt bolnavi au dat ortul popii. ARGHEZI, V. 183. De foame nu dau popii ortul Eu iarna singură-mi țes tortul. COȘBUC, P. I 128. Și-n urmă, dînd ortul popei, o voi duce și-n mormînt. HASDEU, R. V. 116.

ORT orți m. înv. Monedă măruntă egală cu un sfert de leu vechi cu circulație și în Țara Moldovei. ◊ ~ul strămoșesc (sau vătășesc) taxă specială stabilită de staroste pentru vânzarea vinului. Tot doi bani și un ~ la fel de neînsemnat. A(-și) da ~ul popii a muri; a deceda. /<pol. ort, germ. Ort

ort m. a patra parte dintr’un leu vechiu, adică zece parale: a da ortul popii, a muri (aluziune la paraua de argint ce se pune mortului în degetul cel mic dela mâna dreaptă, ca s’aibă cu ce plăti spre a trece vămile văzduhului). [Sas. ORT].

ort m. (sas. ort, sfert de monetă; ung. pol. rut. ort). Vechĭ. Un sfert de leŭ, adică zece parale (ceĭa ce diferea după cum eraŭ leiĭ turceștĭ orĭ nemțeștĭ): la 1715 un ort valora în Moldova o vadră de vin (Ĭorga, Negoț. 221). Azĭ. Fam. A da ortu popiĭ, a muri. Trans. Arg. Legătură de 25 de fuĭoare (un sfert de sută) orĭ de 25 de păstrăvĭ. V. mangîr.

ORTO- Element de compunere însemnând „drept”, „conform cu”, „corect”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. ortho-.

ord² smn vz ort¹

orto- [At: DN³ / E: fr ortho-, it orto-] Element prim de compunere savantă cu sensul: 1 Drept. 2 Conform cu. 3 Corect.

ORTO- Element de compunere care înseamnă „drept”, „conform cu”, „corect” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. ortho-.

ORTO- Element prim de compunere savantă, însemnînd „drept”, „adevărat”, „corect”. [< fr. ortho-, it. orto-, cf. gr. orthos – drept].

ORTO- elem. 1. „drept, adevărat, corect”, „conform cu”. 2. „acid cu un grad superior de hidratare”, „derivat aromatic disubstituit”. (< fr. ortho-, cf. gr. orthos)

ort² (monedă) (înv., pop.) s. m., pl. orți

ort¹ (abataj) (reg.) s. n., pl. orturi

ort¹ (monedă) (înv., pop.) s. m., pl. orți

ort² (abataj) (reg.) s. n., pl. orturi

ort (abataj) s. n., pl. orturi

ort (monedă) s. m., pl. orți

ort (orți), s. m. – Ban, mai ales cu privire la monede vechi. Germ. Ort (Tiktin; Borcea 200), cf. mag., pol. ort (Gáldi, Dict., 180).

ORT-, v. ORTO-. □ ~iconoscop (v. icono-, v. -scop), s. n., tub de luat vederi, folosit în camerele de televiziune; ~odont (v. -odont), adj., care are dinți drepți; ~odontologie (v. odonto-, v. -logie₁), s. f., disciplină medicală care se ocupă cu studiul și cu tratamentul anomaliilor dentomaxilare; ~odonție (v. -odonție), s. f., metodă de tratament a anomaliilor dentomaxilare.

ORTO- „drept, corect, adevărat, normal”. ◊ gr. orthos „drept, corect” > fr. ortho-, germ. id., engl. id., it. orto- > rom. orto-. □ ~amfiboli (v. amfi-, v. -bol), s. m. pl., amfiboli care cristalizează în sistemul rombic; ~cefal (v. -cefal), adj., care are capul drept; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., cutie craniană cu un index vertical între 70° și 75°; ~centru (v. -centru), s. n., punct de întîlnire al segmentelor de dreaptă care reprezintă înălțimile unui triunghi sau ale unui tetraedru; ~ceras (v. -ceras), s. m., moluscă din mările primare, cu cochilie dreaptă și conică; ~clad (v. -clad), adj., cu ramuri drepte; ~cromatic (v. -cromatic), adj., (despre materiale fotosensibile) sensibil la toate radiațiile luminoase, în afară de roșu; ~dactil (v. -dactil), adj., cu degete drepte; ~drom (v. -drom), adj., (despre influxul nervos) care se propagă normal în sens aferent sau eferent; ~epie (v. -epie), s. f., parte a lingvisticii care se ocupă cu studiul pronunției corecte a cuvintelor unei limbi; ~fite (v. -fit), s. f. pl., 1. Plante care prezintă dezvoltare normală. 2. Plante care, în dezvoltarea lor ontogenetică, parcurg toate etapele ciclului evolutiv; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., pronunție considerată corectă a unui fonem sau a unui grup de foneme; ~forie (v. -forie), s. f., 1. Echilibru muscular normal al ochilor. 2. Paralelism perfect al axelor vizuale; ~fototaxie (v. foto-, v. -taxie), s. f., orientare a organismului vegetal în linie dreaptă sub influența luminii; ~fototrop (v. foto-, v. -trop), adj., a cărui lumină influențează direct plantele; ~geneză (v. -geneză), s. f., serie de variații care, în evoluția organismelor animale și vegetale, se produc în același sens; ~genie (v. -genie₁), s. f., control al nașterilor; ~gnat (v. -gnat), adj., (despre un individ) care are profil facial drept; sin. ortognatic^[1]; ~gon (v. -gon₂), adj., de forma unui unghi drept; ~grafie (v. -grafie), s. f., ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a unei limbi; ~gramă (v. -gramă), s. f., model de scriere corectă; ~heliotropic (v. helio-, v. -tropic), adj., (despre frunze) care este orientat drept spre sursa de lumină; ~morf (v. -morf), adj., care păstrează nedeformate unghiurile; ~morfie (v. -morfie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul diformităților aparatului locomotor; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare a organelor vegetale avînd plan de simetrie staționară și, de obicei, verticală; ~pedagogie (v. ped/o-₁, v. -agogie), s. f., disciplină care studiază și corectează tulburările de ordin pedagogic prezente la unii copii dificili; ~pedie (v. -pedie), s. f., ramură a chirurgiei care se ocupă cu studiul și cu tratamentul bolilor osteoarticulare; ~pnee (v. -pnee), s. f., formă particulară de astm în care bolnavul nu poate respira decît în picioare, în poziție dreaptă; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., disciplină psihoeducativă care se ocupă cu corectarea dezvoltării capacităților intelectuale la copii; ~ptere (v. -pter), s. n. pl., ordin de insecte cu elitre pergamentoase și cu picioare posterioare lungi, adaptate la sărit; ~radioscopie (v. radio-, v. -scopie), s. f., metodă radioscopică de obținere a contururilor unui obiect la dimensiunile sale reale; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., osificare a peretelui osos al urechii, care duce la surditate; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru observarea intersecțiilor de cristal în lumina polarizată; ~scopie (v. -scopie), s. f., însușire a unui sistem optic de a nu produce distorsiuni; ~seismometru (v. seismo-, v. -metru₁), s. n., aparat utilizat pentru măsurarea cutremurelor verticale; ~sperm (v. -sperm), adj., 1. adj., (Despre fructe) A cărui sămînță are o poziție dreaptă. 2. adj., Cu endospermul plan pe fața internă a mericarpului; ~sporange (v. spor/o-, v. -ange), s. m., sporange prins de filamentul miceliului pe care s-a format; ~static (v. -static), adj., (despre fenomene) care se produce numai în poziție verticală; ~stih (v. -stih), s. n., linie verticală care unește mugurii sau frunzele dispuse unele sub altele în lungul tulpinii; ~tectogeneză (v. tecto-₁, v. -geneză), s. f., evoluție geotectonică a unui ortogeosinclinal; ~tip (v. -tip), s. n., genotip cu denumirea lui inițială; ~trop (v. -trop), adj., (despre organe vegetale) care prezintă o creștere verticală; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre corpuri) a cărui suprafață prezintă aceeași strălucire, indiferent de direcțiile de iluminare și de observație; ~tropie (v. -tropie), s. f., caracteristică a unui corp de a fi ortotropic; sin. ortotropism^[2].

a da ortul popii expr. a muri.

să moară Bibi / mama / ortu’ expr. (vulg.) folosită pentru a convinge un interlocutor de adevărul unei afirmații anterioare.

ORT s. v. abataj.

ort s. v. ABATAJ.

Ortul popii – Ortul, o monedă veche în valoare de zece parale, era pe vremuri plata obișnuită pentru slujba religioasă la o înmormintare. De aceea „a da ortul popii” a ajuns să însemne: a-și da sfîrșitul. IST.

ort, orturi, s.n. Loc de muncă în subteran; abataj. – Din germ. Ort „abataj” (DEX, MDA).

ort, orturi, s.n. – Loc de muncă în subteran; abataj (Gh. Pop, 1971: 98). – Din germ. Ort „abataj” (DEX, MDA).

ort, orturi, s.n. – Loc de muncă în subteran; abataj (Gh. Pop 1971: 98). – Din germ. Ort „loc”.