oronimie sf [At: CTR² / Pl: (rar) ~ii / E: cf gr ὄρος + όνυμος] 1 Totalitate a numelor geografice proprii și apelative care desemnează formele de relief. 2 Ramură a toponimiei care se ocupă cu studiul formării și evoluției numirilor referitoare la formele de relief.

ORONIMIE s.f. (Lingv.) 1. Totalitatea numelor care denumesc forme de relief. 2. Ramură a toponimiei care studiază numele de munți. [Gen. -iei. / < fr. oronymie, cf. gr. oros – munte, onoma – nume].

ORONIMIE s. f. 1. totalitatea numelor care denumesc forme de relief. 2. ramură a toponimiei care studiază denumirile formelor de relief. (< fr. oronymie)

ORONIMIE f. 1) lingv. Ramură a toponimiei care se ocupă cu studiul oronimicelor. 2) Totalitate a denumirilor de forme ale reliefului. /<fr. oronymie

oronimie (desp. o-ro-/or-o-) s. f., art. oronimia, g.-d. oronimii, art. oronimiei

!oronimie (o-ro-/or-o-) s. f., art. oronimia, g.-d. oronimii, art. oronimiei

oronimie s. f., art. oronimia, g.-d. oronimii, art. oronimiei

ORONIMIE s. f. (cf. fr. oronymie, gr. oros „munte” + onoma „nume”): 1. totalitatea numelor geografice (proprii și apelative) care desemnează formele de relief. 2. ramură a toponimicii care se ocupă cu studiul formării și evoluției numirilor referitoare la formele de relief.

OR-, v. ORO-. □ ~onimic (v. -onimic), adj., care denumește un munte; ~onimie (v. -onimie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul numelor de munți.