orogen sn [At: DT / Pl: ~e / E: drr orogeneză] (Glg) Regiune vastă a scoarței terestre în care au avut loc mișcări tectonice intense ce au dus la formarea unui lanț muntos.

OROGEN s.n. (Geol.) Regiune vastă a scoarței terestre în care au avut loc mari mișcări tectonice. [< fr. orogène].

OROGEN s. n. regiune vastă a scoarței terestre cu mari mișcări tectonice. (< fr. orogène)

OROGEN n. Zonă tectonică mobilă de pe suprafața Pământului. /Din orogeneză

orogen s. n., pl. orogene

orogen s. n., pl. orogene

orogen s. n., pl. orogene

ORO- „munte, montan, alpin”. ◊ gr. oros „munte” > fr. oro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. oro-. □ ~fil (v. -fil₁), adj., (despre plante) care crește pe munți; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante adaptate la mediul alpin; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre vegetație) adaptat la condițiile aspre ale munților înalți; ~gen (v. -gen₁), s. n., regiune vastă a scoarței terestre în care s-au produs puternice mișcări tectonice, ducînd la apariția unui lanț muntos cutat; ~genetic (v. -genetic), adj., relativ la formarea munților; sin. orogenic; ~geneză (v. -geneză), s. f., ansamblu de fenomene geologice care a determinat formarea lanțurilor muntoase; ~genic (v. -genic), adj., orogenetic*; ~genie (v. -genie₁), s. f., ramură a geologiei care studiază formarea lanțurilor muntoase cutate; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în orografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a configurației munților; ~hidrografie (v. hidro-₁, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază apele și relieful dintr-o regiune; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a geodeziei care se ocupă cu măsurarea înălțimilor; ~morf (v. -morf), adj., (despre sol) format pe roci cu textură grosieră.