opțiuni
  • info

14 definiții pentru ornic

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORNIC, ornice, s. n. (Înv.) Ceasornic (de perete); orologiu, pendulă. – Oră + suf. -nic sau refăcut din [ceas]ornic.

ORNIC, ornice, s. n. (Înv.) Ceasornic (de perete); orologiu, pendulă. – Oră + suf. -nic sau refăcut din [ceas]ornic.

ornic sn [At: AR (1829), 362/2 / Pl: ~ice / E: abr ceasornic] (Înv) 1-2 Ceas (de perete) Si: orologiu, pendulă. 3 (Înv; îs) ~ de soare Cadran solar.

ORNIC, ornice, s. n. (Învechit și arhaizant) Ceasornic de perete, pendulă; orologiu. Un ornic bătrin de lemn, cu limbă lungă de alamă, însemna domol clipele. SADOVEANU, O. III 348. Sună lung și monoton Ornicul cu trei cadrane. TOPÎRCEANU, M. 68. Sub vatră țîrăiește un greier nestatornic, își leagănă-n perete tictacul vechiul ornic. IOSIF, PATR. 11.

ORNIC ~ce n. înv. Ceasornic de perete. /oră + suf. ~nic

ornic n. Mold. ceasornic: unice amic și ornic EM. [Neologism tras din oră, ceas].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ornic (înv.) s. n., pl. ornice

ornic (înv.) s. n., pl. ornice

ornic s. n., pl. ornice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ORNIC s. v. ceas, ceasornic, orologiu, pendulă.

ornic s. v. CEAS. CEASORNIC. OROLOGIU. PENDULĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ornic (ornice), s. n. – Ceas. Cuvînt artificial, folosit de unii scriitori mold. și impus prin etimologie populară, pornind de la ceasornic, considerat drept comp. din ceas-ornic și acesta din urmă ca der. din oră cu suf. -nic.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a avea ornic expr. (prst.) a ajunge rapid la orgasm

a da cu ornicul de pereți expr. (prst.) a avea orgasm / a cădea în extaz în timpul unui act sexual.

a veni cu ornic expr. (prst.) a ajunge rapid la orgasm.

Intrare: ornic
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ornic
  • ornicul
  • ornicu‑
plural
  • ornice
  • ornicele
genitiv-dativ singular
  • ornic
  • ornicului
plural
  • ornice
  • ornicelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ornic, ornicesubstantiv neutru

  • 1. învechit Ceasornic (de perete). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ceas ceasornic orologiu pendulă
    • format_quote Un ornic bătrin de lemn, cu limbă lungă de alamă, însemna domol clipele. SADOVEANU, O. III 348. DLRLC
    • format_quote Sună lung și monoton Ornicul cu trei cadrane. TOPÎRCEANU, M. 68. DLRLC
    • format_quote Sub vatră țîrăiește un greier nestatornic, își leagănă-n perete tictacul vechiul ornic. IOSIF, PATR. 11. DLRLC
etimologie:
  • Oră + sufix -nic DEX '09 DEX '98
  • Refăcut din [ceas]ornic DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.