orientat, ~ă a [At: SBIERA, FS. 372 / P: ~ri-en~ / Pl: ~ați, ~e / E: orienta] 1 Care a recunoscut locul unde se află. 2 Care știe ce direcție are de urmat pentru a ajunge la destinație. 3 Pus la curent cu ceva Si: informat. 4 Îndreptat spre o anumită direcție.

orienta [At: I. IONESCU, V. 29 / P: ~ri-en~ / Pzi: ~tez / E: fr orienter] 1-2 vr A ști încotro să se îndrepte (în raport cu punctele cardinale sau) cu alte puncte de reper pentru a ajunge la destinație. 3 vr A recunoaște direcția. 4 vr A găsi drumul. 5 vr A descoperi, datorită cunoașterii unor fapte, soluția sau atitudinea cea mai bună de urmat într-o împrejurare. 6 vt A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 7 vt A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. 8 vt A imprima o anumită linie de evoluție Si: a dirija, a îndruma. 9 vr A se călăuzi. 10 vr A-și manifesta preferința pentru cineva sau pentru ceva. 11 vr A-și îndrepta preocupările spre cineva sau spre ceva.

ORIENTA, orientez, vb. I. 1. Refl. A recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul, a ști încotro să se îndrepte (în raport cu punctele cardinale sau cu alte puncte de reper) pentru a ajunge la destinație; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o împrejurare oarecare, atitudinea cea mai potrivită, soluția cea mai justă. Vechii corăbieri se orientau după steaua polară, cm Căută să se orienteze, dar o beznă atît de deasă acoperea lumea, că ochii lui nu puteau desluși nici o nuanță în negrul înăbușitor. REBREANU, P. S. 83. 2. Tranz. A așeza un lucru sau pe cineva într-o anumită direcție sau poziție față de punctele cardinale. Casa este orientată spre răsărit. ♦ A îndrepta, a dirija, a îndruma. Nu găsi nimic care să-l orienteze iar pe drumurile Podenilor. Cîmpia nu-și arăta decît nemărginirea-i neagră. MIHALE, O. 282. Ibrăileanu exercita... o presiune delicată și fină asupra mea orientîndu-mă. SADOVEANU, E. 180.

ORIENTA vb. I. 1. refl. A afla poziția punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a ști încotro să se îndrepte. ♦ (Fig.) A descoperi felul de a proceda într-o situație, a găsi soluția unei probleme. 2. tr. A așeza (ceva) în raport cu punctele cardinale. ♦ A îndrepta, a îndruma; (mar.) a îndrepta velatura astfel încît să prindă vîntul. ♦ (Mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens în plan în jurul unui punct. [Pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare].

ORIENTA vb. I. refl. a afla poziția punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a ști încotro să se îndrepte. ◊ (fig.) a descoperi felul de a proceda într-o situație, a găsi soluția unei probleme. II. tr. a așeza în raport cu punctele cardinale. ◊ a îndrepta; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ◊ (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan, în jurul unui punct. (< fr. orienter)

A SE ORIENTA mă ~ez intranz. 1) (despre ființe) A ști să determine locul aflării sau direcției mișcării (după anumite semne). ~ pe teren. ~ după soare. 2) fig. A găsi soluția cea mai bună (într-o anumită împrejurare). 3) A avea în imediata apropiere, conformându-se; a se călăuzi; a se conduce. [Sil. -ri-en-] /<fr. orienter

A ORIENTA ~ez tranz. 1) (persoane, colective etc.) A face să se orienteze. 2) (instalații, aparate etc.) A aranja într-o anumită poziție față de un anumit reper (un punct cardinal, o direcție, un obiect). [Sil. ri-en-] /<fr. orienter

orientà v. 1. a determina punctele cardinale: a orienta o hartă; 2. a dispune după direcțiunea punctelor cardinale: bisericile se orientau cu îngrijire; 3. a recunoaște pozițiunea punctelor cardinale: în acest oraș se poate lesne orienta; 4. fig. a cerceta ceva cu deamănuntul spre a ști cum s’apuce lucrul.

*orientéz v. tr. (fr. orienter). Așez un lucru după pozițiunea pe care trebuĭe s’o aĭbă față de orient și de celelalte puncte cardinale: a orienta o biserică. Mar. Așez pînzele ca să le izbească bine vîntu. Fig. Îndrept, dirijez: a orienta un copil spre știință. V. refl. Recunosc orientu, știu încotro să merg: în acest oraș te orientezĭ ușor. Fig. Recunosc situațiunea, știŭ ce să fac: în mijlocu uneĭ revoluțiunĭ, e greŭ să te orientezĭ. V. dezorientez.

orienta (a ~) (desp. -ri-en-) vb., ind. prez. 1 sg. orientez, 3 orientează; conj. prez. 1 sg. să orientez, 3 să orienteze

orienta (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orientează

orienta vb. (sil. -ri-en-), ind. prez. 1 sg. orientez, 3 sg. și pl. orientează

ORIENTAT adj. v. lămurit.

DREAPTĂ ORIENTATĂ s. v. axă.

ORIENTA vb. 1. v. apuca. 2. v. călăuzi. 3. v. îndruma. 4. v. dirija.

DREAPTĂ ORIENTATĂ s. (MAT.) axă.

ORIENTA vb. 1. a apuca, a se îndrepta, a o lua, a merge, a păși, a pleca, a porni, (rar), a se îndruma, (pop.) a purcede, a se purta, (înv. și reg.) a năzui, (Transilv.) a arădui. (Se ~ spre casă.) 2. a călăuzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a îndruma, (înv), a tocmi. (I-a ~ pe drumul cel bun.) 3. a (se) călăuzi, a (se) conduce, a (se) ghida, a (se) îndruma, (înv.) a (se) povățui. (După ce principii se ~ în viată?)

A orienta ≠ a deruta, a dezorienta

A (se) orienta ≠ a (se) dezorienta