ORHÉI, orheie, s. n. (reg.) deal întărit, cetățuie sau curte boierească părăsită. Tăt. iorghe, Tc. orge „palat”, „castel”, „iurtă”. T. Porucic în anii ’30 ai secolului al XX-lea atestă cuvântul în Basarabia (PORUCIC Teodor – Lexiconul termenilor entropici din limba română în Basarabia, extras din
Arhivele Basarabiei, 1931, nr. 1-4, Chișinău). În această
nouă corelație proveniența cuvântului orhei din maghiarul warhely, neatestat de nici un dicționar maghiar, devine irelevantă.
Sursa: Neoficial
|
Adăugată de anonim
| Semnalează o greșeală
| Permalink