organon sn [At: DLR / Pl: nct / E: ngr ὄργανον] 1 (Liv) Instrument de muncă și de cercetare științifică. 2 (Înv) Intermediar.

ORGANON s.n. 1. Instrument al gîndirii, denumire dată de bizantini celor cinci scrieri despre logică ale lui Aristotel. 2. Instrument teoretic de cercetare științifică. [< gr. organon – instrument, cf. fr. organon].

ORGANON s. n. instrument al gândirii, al cercetării științifice. (< gr. organon)

ORGANON n. livr. Instrument, mijloc de muncă și de cercetare științifică. /<ngr. órganon

organon (instrument al gândirii) (livr.) s. n.

organon (livr.) s. n.

organon s. n.

ORGANÓN (< ngr., fr.) s. n. Nume dat în mod tradițional celor șase tratate de logică ale lui Aristotel („Categoriile”, „Despre interpretare”, „Analiticele prime”, „Analiticele secunde”, „Topica”, „Respingerile sofistice”) și reflectând concepția peripateticienilor care susțineau că logica nu este o parte a filozofiei, ci un instrument al tuturor cercetărilor. Prin extindere, termenul se folosește la desemnarea unei logici sau a unei metode (Fr. Bacon, Novum Organum).