organic, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~ici, ~ice / E: lat organicus, fr organique] 1-4 a Care ține de (structura sau) de funcțiile (unui organ² (1) sau) ale unui organism Si: (înv) organicesc (1-4). 5-6 a Privitor (la organe² (1) sau) la organisme. 7 a (Îlav) În mod ~ Inseparabil. 8 a (Îal) Integral. 9-10 a, av (Îal) Fundamental. 11 a Indisolubil. 12 a Esențial. 13 av Lăuntric. 14 a Intrinsec. 15 a (D. substanțe, materii, organisme etc.; îoc anorganic) Care este alcătuit din carbon, hidrogen, uneori și din alte elemente (oxigen, azot etc.). 16 a (Îs) Chimie ~ Ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora.

ORGANIC, -Ă, organici, -e, adj. 1. Care ține de structura, de esența unui organism sau a unui organ; care se referă la organism. Viață organică. Boală organică. ◊ Fig. Moții își iubesc munții cu o dragoste organică. BOGZA, Ț. 21. 2. (Despre substanțe) Care este alcătuit din carbon, hidrogen, uneori și alte elemente (oxigen, azot, sulf, halogeni). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora.

ORGANIC, -Ă adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism. ♦ Unitar, inseparabil. ♦ (Fig.) Care se referă la constituția, la structura unei lucrări, a unui tratat etc. 2. Care intră în compoziția chimică a organismului viețuitoarelor. ♦ Chimie organică = parte a chimiei care studiază compușii carbonului cu hidrogenul și derivații acestora. [Cf. fr. organique, lat. organicus].

ORGANIC, -Ă adj. 1. care ține de structura, esența, funcțiile unui organ(ism); referitor la organe și organisme. ◊ unitar, inseparabil. ◊ (fig.) care se referă la structura unei lucrări, a unui tratat. 2. care intră în compoziția chimică a organismului viețuitoarelor. ♦ chimie ~ă = parte a chimiei care studiază compușii carbonului cu hidrogenul și derivații acestora. (< fr. organique, lat. organicus)

ORGANIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de un organ sau de un organism viu; propriu unui organ sau unui organism viu. Dereglare ~că. 2) Care ține de organizarea internă a unor ansambluri; care prezintă un întreg; unitar. Lege ~că. Unitate ~că. 3) Care rezultă din structura internă a unui lucru; esențial; intrinsec. 4) (despre relații, legături) Care este asemănător relațiilor interne dintre părțile componente ale unui organism; care este analog legăturii dintre părțile unui organism; indisolubil. Legătură ~că. 5) (despre substanțe, materii etc.) Care a rezultat din descompunerea organismelor vegetale și animale. ◊ Chimie ~că compartiment al chimiei care studiază hidrocarburile și derivatele lor. /<lat. organicus, fr. organique

organic a. 1. prevăzut cu organe: vegetalele și animalele sunt ființe organice; 2. care atacă organele: boală organică; 3. privitor la organizațiune: Regulamentul organic, legi organice; 4. Gram. normal: organicul fapt pentru analogicul făcut; 5. extras din ființele organice: substanțe organice; chimie organică, cea care se ocupă cu substanțele organice.

Regulament organic n. legile pentru reorganizarea Principatelor în timpul ocupațiunii rusești (1828 – 1834), în care se menținea claca, șerbia și privilegiile; cel pentru țara românească a fost pus în aplicațiune la 1 Iunie 1831, iar cel pentru Moldova la 1 Ianuarie 1832. Regulamentul organic a fost carta noastră constituțională dela 1831-1857, când fu înlocuit cu Convențiunea dela Paris.

*orgánic, -ă adj. (vgr. organikós). Relativ la organe saŭ la corpurile organizate: vĭața organică, nutrițiunea e o funcțiune organică. Care atacă organele vĭețiĭ: diabetu e o boală organică. Provenit din corpurĭ organizate (animale saŭ plante): cărbunele de pămînt e o materie organică. Relativ la organizațiunea uneĭ țărĭ, uneĭ societățĭ: regulament organic, lege organică. Care datează din timpu cînd s’a organizat o limbă: toate vorbele de conjugarea a doŭa și a treĭa îs organice în limba românească. Chimia organică, chimia cărbuneluĭ și a derivatelor luĭ. S. f. La ceĭ vechĭ, acea parte a muziciĭ care se cînta din instrumente. Adv. În mod organic.

organic adj. m., pl. organici; f. organică, pl. organice

organic adj. m., pl. organici; f. organică, pl. organice

organic adj. m., pl. organici; f. sg. organică, pl. organice

ORGANIC adj. 1. v. inseparabil. 2. v. esențial.

ORGANIC adj. 1. indisolubil, inseparabil, nedespărțit, neseparabil, unitar. (Un tot ~.) 2. adînc, capital, considerabil, crucial, decisiv, esențial, fundamental, hotărîtor, important, însemnat, primordial, profund, radical, serios, structural, substanțial, vital, (livr.) cardinal, major, nodal, (rar) temeinic. (Prefaceri ~.)

Organic ≠ anorganic, neorganic

REGULAMENTE ORGANICE, regulamente (legiuri) privitoare la organizarea și conducerea Țării Românești și a Moldovei sub ocupația rusă (1828-1834), prevăzute prin Convenția de la Adrianopol (1829). Întocmite de două comisii formate din câte patru boieri moldoveni și patru munteni, sub președenția consulului general rus M.L. Minciaki. Au fost puse în aplicare în 1/13 iul. 1831 în Țara Românească și în 1/13 ian. 1832 în Moldova, sub supravegherea generalului rus Pavel Kiseleff. R.O. au menținut și au întărit privilegiile boierimii, precum și obligațiile clăcașilor. Ele au constituit o aspră legislație agrară. R.O. au îngrădit puterea domnească, au introdus principiul separării puterilor în stat, au instituit adunările obștești (embrion al regimului parlamentar), au reorganizat vechile servicii publice și au creat altele noi. R.O. au favorizat îmbunătățirea organizării administrative, dezvoltarea capitalismului și, prin dispozițiile aproape identice, au pregătit unirea celor două țări române. Au fost abrogate în 1858, în urma Convenției de la Paris.