ORDINARE s.f. Ordonare. [< ordina].

ORDONA, (1) ordon, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordina vb. I] – Din fr. ordonner.

ordina v vz ordona

ordinar, ~ă [At: CALENDARIU (1794), 31/25 / V: (iuz) ~ner / Pl: ~i, ~e / E: fr ordinaire, lat ordinarius, -a, -um, ger ordinär] 1 a Obișnuit. 2 a Normal. 3 a De rând Si: simplu. 4 a (Îoc ~ extraordinară; îs) Sesiune ~ă Sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. 5 a (Îs) Fracție ~ă Raport a două numere întregi. 6 a (Iuz; îoc extraordinar sau particular, îs) Elev ~ Elev care urma cursurile de zi ale unei școli. 7 a (Înv; îlav) De ~ (sau de ~ră) De obicei. 8 sn (Mil; înv; îe) A trece (sau a înscrie) la ~ (ceva sau pe cineva) A înscrie în registrul de evidență a soldei și a rației alimentare. 9 a De calitate inferioară Si: prost, slab. 10 a Vulgar. 11 a Josnic.

ordiner, ~ă a vz ordinar

ordini v vz ordona

ordona vt [At: (a. 1703) BV I, 453 / V: (înv) ~dina, ~dini^[1] / Pzi: (3-5) ordon și (1-2) ~nez / E: fr ordonner, ger ordinieren] 1 A aranja într-o succesiune. 2 A grupa. 3 A da o dispoziție Si: a comanda, a dispune, a porunci. 4 (Înv) A prescrie un medicament, un tratament. 5 (În ritualul bisericii catolice) A hirotonisi. corectat(ă)

ORDONA, (1) ordon, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a aranja, a rândui, a grupa anumite lucruri. [Var.: (înv.) ordina vb. I] – Din fr. ordonner.

ORDINAR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, comun, frecvent. Un versificator ordinar ar fi pus un calificativ oarecare. MACEDONSKI, O. IV 48. ◊ Loc. adv. (Franțuzism învechit) De ordinar = de obicei. Revistele de ordinar le face el. VLAHUȚĂ, O. A. III 25. ◊ (Mat.) Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. ◊ (Mil.; substantivat, învechit, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. Ne trimit ori nu ne trimit hrană, ei o trec la ordinar. CAMIL PETRESCU, U. N. 384. 2. De calitate inferioară, prost. (Despre oameni sau despre acțiunile lor) Vulgar, grosolan, josnic. Înșelăciune ordinară. Același clișeu pentru oricine. Naiv cine le crede. C. PETRESCU, C. V. 258.

ORDONA, (1) ordon, (2) ordonez, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A da ordin, a porunci, a comanda. Chibrit! Ordonă laconic sergentul șef de post. C. PETRESCU, Î. II 171. Arată-te, apari!... O voiesc, o cer, ordon. MACEDONSKI, O. I 275. 2. A pune în ordine, a rîndui, a aranja, a grupa. – Variantă: (1, învechit) ordina (NEGRUZZI, S. I 336) vb. I.

ORDINA vb. I. tr., refl. A (se) ordona. [< it. ordinare].

ORDINAR, -Ă adj. 1. Comun, obișnuit. ♦ (Mat.) Fracție ordinară = raport între două numere întregi. 2. Inferior din punct de vedere calitativ; rău, prost. ♦ Vulgar, scîrbos; josnic. [Cf. fr. ordinaire, lat. ordinarius].

ORDONA vb. I. tr. 1. A porunci, a dispune, a comanda. 2. A orîndui, a aranja, a rîndui. [P.i. ordon și -nez. / < fr. ordonner].

ORDINAR, -Ă I. adj. 1. obișnuit, normal, comun. ♦ sesiune ~ă = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare; (lat.) fracție ~ă = raport între două numere întregi. 2. de calitate inferioară; prost. ◊ vulgar, grosolan; josnic. II. s. m. autoritate ecleziastică, episcop diecezan. (< fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär)

ORDONA vb. tr. 1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda. 2. a orândui, a aranja, a rândui. ◊ (mat.) a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi. (< fr. ordonner)

ORDINAR ~ă (~i, ~e) 1) Care nu se deosebește prin nimic; lipsit de originalitate; trivial; vulgar; obișnuit. 2) Care urmează în ordinea stabilită; de rând. 3) Care are o calitate inferioară; lipsit de valoare; prost. /<fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär

A ORDONA ordon tranz. 1) (urmat, de obicei, de o propoziție completivă cu conjunctivul) A cere în mod autoritar și oficial printr-un ordin; a impune; a comanda; a dispune; a porunci. 2) A pune într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a clasa; a dispune; a așeza; a rândui. /<fr. ordonner

ordinar a. 1. care este, se întâmplă de obiceiu: vieață ordinară; 2. care nu trece peste nivelul comun: inteligență ordinară.

ordonà v. 1. a dispune, a pune în ordine: a ordona o serbare; 2. a da un ordin: îți ordon de a pleca; 3. a prescrie un remediu: medicul ordonă dieta; 4. a conferi ordinele ecleziastice (la Catolici).

*ordinár, -ă adj. (lat. ordinarius). Obișnuit frecŭent, comun, care se întîmplă saŭ se vede des: prînz ordinar, vanitatea e un defect foarte ordinar. Obișnuit, ca majoritatea, cu drepturĭ depline: membru ordinar al uneĭ societățĭ, profesor universitar ordinar (în Germania). Fig. De rînd, comun, vulgar, lipsit de distincțiune: față, purtare ordinară. S. n. fără pl. Mîncarea saŭ solda generală a uneĭ trupe: solda soldaților pedepsițĭ maĭ grav se varsă la ordinar. Adv. În mod ordinar: acest om se poartă ordinar. De ordinar, de obiceĭ de cele maĭ multe orĭ: pe aicĭ mă plimb eŭ de ordinar.

*ordón și -éz, a -á v. tr. (fr. ordonner, d. lat. ordĭnare. – El ordonă; să ordone. V. sub-ordonez). Așez, aranjez, rînduĭesc: îmĭ ordonez hîrtiile. Poruncesc, comand, daŭ ordin: a ordona să se facă. Prescriŭ, ordonanțez un remediŭ unuĭ bolnav: medicu a ordonat să bea lapte. Confer un ordin, sacrez (la catolicĭ): a ordona un preut.

ordinar (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinari; f. ordinară, pl. ordinare

ordona¹ (a ~) (a porunci) vb., ind. prez. 1 sg. ordon, 3 ordonă; conj. prez. 1 sg. să ordon, 3 să ordone

ordinar (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinari; f. ordinară, pl. ordinare

ordona¹ (a ~) (a porunci) vb., ind. prez. 3 ordonă

ordinar (obișnuit, fără valoare) adj. m., pl. ordinari; f. sg. ordinară, pl. ordinare

ordona vb., (poruncește) ind. prez. 1 sg. ordon, 3 sg. și pl. ordonă; (rânduiește) ind. prez. 1 sg. ordonez, 3 sg. ordonează; conj. prez. 3 sg. și pl. ordone/ordoneze

ordinar (obișnuit).

ordon, -nat prt.

ORDINAR adj., s., adv. 1. adj. normal, obișnuit. (Sesiune ~.) 2. adj. banal, comun, obișnuit, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ voi vedeți numai minuni.) 3. adj. comun, grosolan. (Pânză ~.) 4. adj. v. inferior. 5. adj., s. v. mitocan. 6. adj. v. mitocănesc. 7. adv. v. mitocănește.

ORDONA vb. I. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orândui, a rândui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. v. porunci. II. 1. v. aranja. 2. v. organiza. 3. v. alinia.

ORDINAR adj., s., adv. 1. adj. normal, obișnuit. (Sesiune ~.) 2. adj. banal, comun, obișnuit, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ voi vedeți numai minuni.) 3. adj. comun, grosolan. (Pînză ~.) 4. adj. inferior, prost, rău. (Tutun, vin ~.) 5. adj., s. bădăran, grosolan, mitocan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, țărănoi, țoapă, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.) 6. adj. bădărănesc, grosolan, mahalagesc, mitocănesc, mîrlănesc, mojic, mojicesc, nepoliticos, țopesc, țopîrlănesc, vulgar, (rar) mojicos, (fig.) necioplit. (O comportare ~.) 7. adv. bădărănește, grosolan, mahalagește, mitocănește, mîrlănește, mojicește, țărănește, vulgar. (S-a purtat ~.)

ORDONA vb. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orîndui, a rîndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. a porunci, a spune, a zice. (Fă ce-ți ~ el!) 3. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărți, a întocmi, a organiza, a orîndui, a potrivi, a pune, a repartiza, a rîndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 4. a organiza, a sistematiza, a structura. (A ~ întregul material în vederea...) 5. a (se) alinia, a (se) înșira, a (se) înșirui, a (se) rîndui, (înv. și reg.) a (se) șirui. (S-au ~ în tăcere.)

Ordinar ≠ deosebit, grozav, extraordinar, neordinar, proeminent, uimitor