3 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORBITĂ, orbite, s. f. 1. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbită aparentă = drumul aparent al unui astru pe bolta cerească, proiecție a drumului său real. 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular. 3. Fig. Sfera, domeniul de acțiune sau de influență. – Din fr. orbite, lat. orbita.

orbi sf [At: ȘINCAI, ÎNV. 132 / V: (iuz) orbit / Pl: ~te / E: lat orbita, fr orbite] 1 Drum pe care îl parcurge un corp ceresc. 2 Traiectorie în formă de curbă închisă, parcursă de un mobil într-un câmp de forțe centrale, de un electron care aparține unui sistem atomic etc. 3 Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află ochii. 4 (Fig) Sferă sau mediu al unei activități oarecare. 5-6 (Fig) Sferă de acțiune sau de influență.

ORBITĂ, orbite, s. f. 1. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbită aparentă = drumul aparent proiectat pe bolta cerească pe care se deplasează un corp ceresc. 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular. 3. Fig. Sfera sau mediul unei activități oarecare; sferă de acțiune sau de influență. – Din fr. orbite, lat. orbita.

ORBITĂ, orbite, s. f. 1. Traiectoria închisă a unui corp ceresc. Orbita pămîntului. a Două stele își încrucișează orbitele în univers. BOGZA, C. O. 285. 2. Fig. Sfera sau mediul unei activități oarecare; sferă de influență. 3. Cavitate osoasă a craniului în care se află globul ocular. Albia uscată a torentului... apare îngrozitor de tristă și dureroasă, ca orbitele fără ochi ale unui mutilat. BOGZA, O. 210. Vorbea acum grăbit și grav și ochii lui neliniștiți îi jucau necontenit în orbite. SADOVEANU, O. VI 353. [Ochii] înotau în orbitele lor. EMINESCU, N. 34.

ORBI s.f. 1. Traiectorie închisă a unui corp ceresc. ♦ (Mec.) Traiectorie închisă parcursă de un mobil, de un electron. 2. Cavitate osoasă a craniului în care este așezat ochiul. 3. (Fig.) Sferă de activitate; sferă de influență. [< fr. orbite, cf. it. orbita].

ORBI s. f. 1. traiectorie închisă parcursă de un mobil, de un electron etc. ◊ drum real parcurs de un corp ceresc. 2. fiecare dintre cavitățile osoase ale craniului în care se află ochiul. 3. (fig.) sferă de activitate; zonă de influență exercitată de o persoană etc. (< fr. orbite, lat. orbita)

ORBITĂ ~e f. 1) Traiectorie curbă a unui corp ceresc, având drept sursă de mișcare un alt corp ceresc. 2) Cavitate osoasă în care se află globul ocular. 3) fig. Sferă de acțiune sau de influență. /<fr. orbite, lat. orbita

orbită f. 1. drum ce descrie o planetă în jurul soarelui; 2. cavitate în care e așezat ochiul.

*orbítă și (maĭ bine) órbită f., pl. e (lat. órbita, d. orbis, circumferență). Curbă pe care o descrie o planetă saŭ o cometă în prejuru soareluĭ. Cavitatea în care se află ochĭu (V. melcĭ): ochiĭ îĭ ĭeșise din orbite de spaĭmă.

ORBIT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.

orbit2, ~ă a [At: NECULCE, L. 377 / Pl: ~iți, ~e / E: orbi] 1 Lipsit de vedere. 2 Căruia i s-au scos ochii. 3 Cu vederea tulburată de lumină intensă sau de obiecte strălucitoare. 4 Care și-a pierdut rațiunea. 5 (Fig) Înșelat. 6 (Fig) Uimit.

ORBIT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere, cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.

ORBIT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere, cu vederea întunecată. Scăldați într-o strălucire albă rămînem orbiți cîteva clipe. BART, S. M. 29. 2. Cu mintea întunecată (de furie, de ciudă, de durere etc.), scos din minți. V. zăpăcit. Ștefan-vodă Tomșa stătea măreț pe calul lui arăbesc și nu vedea pe nimeni, orbit și înfierbintat. SADOVEANU, O. VII 72.

ORBITA vb. intr. a gravita, a se învârti pe o anumită orbită. (< fr. orbiter)

orbit a. 1. devenit orb; 2. fig. rătăcit.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

orbi s. f., g.-d. art. orbitei; pl. orbite

orbi s. f., g.-d. art. orbitei; pl. orbite

orbita vb., ind. prez. 3 sg. și pl. orbitea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ORBI s. 1. (ASTRON.) (rar) cerc, (înv. și pop.) crug. 2. (ANAT.) (pop.) găvan, scovârlie, văgăună, (înv. și reg.) melci. (~ a ochiului.)

ORBI s. 1. (ASTRON.) (rar) cerc, (înv. și pop.) crug. 2. (ANAT.) (pop.) găvan, scovîrlie, văgăună, (înv. și reg.) melci. (~ a ochiului.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

excentricitatea orbitei, exprimă valoarea raportului dintre diferența Soare-Pământ la afeliu și periheliu și suma lor; acest raport variază într-o perioadă de cca. 93 000 – 100 000 ani și are ca efect variația insolației totale. V. și Milancovic.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a intra pe orbită expr. (intl.) a fi în formă, a acționa cu succes.

Intrare: orbită
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orbi
  • orbita
plural
  • orbite
  • orbitele
genitiv-dativ singular
  • orbite
  • orbitei
plural
  • orbite
  • orbitelor
vocativ singular
plural
Intrare: orbit
orbit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orbit
  • orbitul
  • orbitu‑
  • orbi
  • orbita
plural
  • orbiți
  • orbiții
  • orbite
  • orbitele
genitiv-dativ singular
  • orbit
  • orbitului
  • orbite
  • orbitei
plural
  • orbiți
  • orbiților
  • orbite
  • orbitelor
vocativ singular
plural
Intrare: orbita
verb (V201)
Surse flexiune: MDN '08, DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • orbita
  • orbitare
  • orbitat
  • orbitatu‑
  • orbitând
  • orbitându‑
singular plural
  • orbitea
  • orbitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • orbitez
(să)
  • orbitez
  • orbitam
  • orbitai
  • orbitasem
a II-a (tu)
  • orbitezi
(să)
  • orbitezi
  • orbitai
  • orbitași
  • orbitaseși
a III-a (el, ea)
  • orbitea
(să)
  • orbiteze
  • orbita
  • orbită
  • orbitase
plural I (noi)
  • orbităm
(să)
  • orbităm
  • orbitam
  • orbitarăm
  • orbitaserăm
  • orbitasem
a II-a (voi)
  • orbitați
(să)
  • orbitați
  • orbitați
  • orbitarăți
  • orbitaserăți
  • orbitaseți
a III-a (ei, ele)
  • orbitea
(să)
  • orbiteze
  • orbitau
  • orbita
  • orbitaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

orbi, orbitesubstantiv feminin

  • 1. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil, un electron. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Drumul real parcurs de un astru. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Orbita Pământului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Două stele își încrucișează orbitele în univers. BOGZA, C. O. 285. DLRLC
      • diferențiere Traiectorie curbă a unui corp ceresc, având drept sursă de mișcare un alt corp ceresc. NODEX
      • 1.1.1. Orbită aparentă = drumul aparent al unui astru pe bolta cerească, proiecție a drumului său real. DEX '09 DEX '98
  • 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Albia uscată a torentului... apare îngrozitor de tristă și dureroasă, ca orbitele fără ochi ale unui mutilat. BOGZA, O. 210. DLRLC
    • format_quote Vorbea acum grăbit și grav și ochii lui neliniștiți îi jucau necontenit în orbite. SADOVEANU, O. VI 353. DLRLC
    • format_quote [Ochii] înotau în orbitele lor. EMINESCU, N. 34. DLRLC
  • 3. figurat Sfera, domeniul de acțiune sau de influență. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

orbit, orbiadjectiv

  • 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Scăldați într-o strălucire albă rămînem orbiți cîteva clipe. BART, S. M. 29. DLRLC
  • 2. figurat Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ștefan-vodă Tomșa stătea măreț pe calul lui arăbesc și nu vedea pe nimeni, orbit și înfierbîntat. SADOVEANU, O. VII 72. DLRLC
etimologie:
  • vezi orbi DEX '98 DEX '09

orbita, orbitezverb

  • 1. A gravita, a se învârti pe o anumită orbită. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic