ORBITOGRAFIE s. f. 1. tehnica înregistrării traiectoriei sateliților artificiali. 2. metodă radiologică pentru diagnosticul neoformațiilor intraorbitale. (< fr. orbitographie)

ORBITO- „orbită, orbital”. ◊ L. orbita „linie circulară, orbită” > fr. orbito-, germ. id., engl. id. > rom. orbito-. □ ~grafie (v. -grafie), s. f., metodă radiologică utilizată pentru diagnosticul neoformațiilor intraorbitale; ~ide (v. -id), s. n. pl., foraminifere perforate, de talie mare, cu țest biconvex, din senonianul superior; ~lite (v. -lit₁), s. n. pl., foraminifere din familia peneroplidelor, cu țest neperforat discoidal, cu camere dezvoltate inițial în spirală; ~steg (v. -steg), s. n., carapace de formă lenticulară, specifică unor foraminifere.