8 intrări

56 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORBI, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2.

orbi [At: CORESI, EV. 468 / V: (îvr) ur~ / Pzi: ~besc / E: orb2] 1 vi A deveni orb2 (1). 2 vt A face pe cineva să-și piardă vederea Si: (îvr) a orbici. 3 vt A scoate cuiva ochii. 4 (Pop; îe) Nici cât (sau măcar) să ~bești un șoarece (chior) Foarte puțin. 5 (Îae) Deloc. 6 vt (D. lumină sau d. obiecte strălucitoare) A tulbura vederea. 7 vt (Pan) A acoperi. 8 vt (Pan) A înăbuși. 9 vt (Fig) A face pe cineva să-și piardă rațiunea Si: a zăpăci. 10 vt (Fig) A împiedica pe cineva să judece obiectiv. 11 vt (Fig) A înșela. 12 vt A uimi.

ORBI, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-și piardă rațiunea, clarviziunea, a-l face să nu mai judece obiectiv. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2.

ORBI, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb, a-și pierde vederea. Dă-mi-i mie ochii negri. Căci de noaptea lor cea dulce vecinie n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. ◊ (În metafore și comparații) Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire. EMINESCU, O. IV 134. 2. Tranz. A face (pe cineva) să-și piardă vederea, a scoate (cuiva) ochii. Îi dete cu frigarea peste ochi de orbi. ISPIRESCU, L. 340. Doamnele care ar voi să mă orbească m-ar nenoroci foarte mult, condamnindu-mă astfel a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132. ♦ (Prin exagerare, despre lumină sau despre un obiect strălucitor) A tulbura vederea, a lua ochii. Roșii fulgere sclipesc, Săbii, săbii mă orbesc. MACEDONSKI, O. I 275. Fluturi ard, sclipesc în soare, orbind ochii ce îi vede. EMINESCU, O. IV 131. 3. Tranz. Fig. A face (pe cineva) să-și piardă rațiunea, a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile clar, a-l face să nu mai judece obiectiv. V. zăpăci. Iubirea nu mă poate orbi. REBREANU, R. I 123. Groaznic orbește ura pe oameni. ODOBESCU, S. III 103. Te-a fi orbit vestea cea mare. ALECSANDRI, T. I 273. ♦ A înșela (pe cineva), a arunca praf în ochii cuiva. Ai văzut ce rău îi venea pălăria?... Pe cine crede că orbește cînd se laudă că a cumpărat-o de la «Papagal» și a dat pe dînsa cincisprezece franci? BASSARABESCU, V. 9.

A ORBI orbesc 1. intranz. A deveni orb; a pierde vederea. 2. tranz. 1) A face să devină orb; a face să piardă vederea. 2) (persoane) A supune acțiunii unei lumini puternice. 3) fig. A face să piardă clarviziunea sub acțiunea unor factori frapanți. /Din orb

orbì v. 1. a face orb; 2. a lua ochii: o lumină ce te orbește; 3. fig. a scoate din minți: să nu te orbească laudele; 4. a pierde vederea, a deveni orb.

ORB2, OARBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.

ȘARPE, șerpi, s. m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase și neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin mișcări ondulatorii; (și la sg.) reptilă din acest ordin. ◊ Șarpe de casă = specie de șarpe neveninos, lung de circa 1,60 m, cu două pete galbene pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, pe lângă casă (Natrix natrix). Șarpe de alun = șarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o bandă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Cornelia austriaca). Șarpe cu clopoței = specie de șarpe veninos din America de Nord, lung până la 2 metri, a cărui coadă este prevăzută cu solzi comoși care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Șarpe cu ochelari = cobră. ◊ Expr. (A țipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gură de șarpe = (a țipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaură de șarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sări ca mușcat de șarpe = a se înfuria, a-și ieși din fire. A încălzi (sau a crește) șarpele la (sau în) sân = a arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. A-l mușca pe cineva șarpele de inimă, se spune când cineva se simte ispitit să facă (sau să spună) ceea ce n-ar trebui. A-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei (ori al vanității) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A călca șarpele pe coadă = a insulta, a supăra pe un om rău, iute la mânie. ◊ Compus: șarpe-orb = nume dat unor specii de șopârle. ♦ Fig. Persoană rea, vicleană, perfidă. [Var.: șerpe s. m.] – Lat. pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).

orb2, oarbă [At: PSALT. HUR. 123r/15 / Pl: ~i, ~oarbe / E: ml orbus] 1-2 smf, a (Ființă) lipsit(ă) de simțul văzului Si: nevăzător. 3 a (Îcs) De-a baba-oarba (sau mâța-oarbă, de-a oarba, de-a -ul) Joc de copii, în care unul dintre participanți, legat la ochi, încearcă să-i prindă sau să-i lovească pe ceilalți, iar cel prins sau lovit trece în locul lui. 4 a (Reg; îs) Calea ~ilor sau ~ul cerului Calea lactee. 5 a (În superstiții; îs) Oarbele-șchioapele Ziua de luni dinaintea Rusaliilor. 6 a (Pop; îe) A se ține ca ~ul de gard A susține ceva cu încăpățânare. 7 a (Pop; îe) A se lega (de cineva) ca ~ul de gard A se ține scai. 8 a (Pop; îe) A se bate ca ~ii (la târguri) A se bate foarte tare. 9 a (Pop; îe) A umbla de-a oarba A umbla fără rost. 10 a (Îae) A o lua razna. 11 a (Reg; îla) ~ de foame Foarte flămând. 12 a (Olt; îla) ~ de gras Obez. 13 a (Fig) Lipsit de spirit de observație, de perspicacitate. 14 a (Reg; îe) A fi ~ de minte A fi prost. 15 a (Reg; îe) A fi ~ de inimă A fi nesimțit. 16 a Lipsit de lumină Si: întunecat, întunecos. 17 a(Rar; fig) Ascuns. 18 a (Pex) Fals. 19 a (Fig) Lipsit de voință și de personalitate. 20 a (Fig) Care se manifestă irațional. 21 a (Fig) De temut Si: fioros. 22 a Total. 23 a (Îs) Cartuș ~ Cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. 24 a (Îs) Foc ~ Foc de armă tras cu cartuș fără proiectil. 25 a (Îs) Țeavă oarbă Sul de fire textile în formă de țeavă, fără suport. 26 a (Reg; îs) Coș ~ Coș de nuiele fără fund, care servește la pescuit. 27 a (Îs) Puț ~ Puț de mină, care nu are ieșire directă la suprafață și care servește pentru a face legătura între orizonturi. 28 a (Îs) Dușumea oarbă Dușumea de scânduri brute, așezate distanțat, pe care se montează parchetul. 29 a (Îs) Cameră oarbă Cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale în fizică, în medicină etc. 30 a (Îs) Fereastră oarbă sau geam ~ Firidă. 31 a (Îs) Sobă oarbă Motiv ornamental de forma unei sobe. 32 a (Îas) Sobă de cărămidă, construită în perete, având deschiderea în altă cameră. 33 a (Îs) Zid ~ Zid fără ferestre. 34-35 a (Îs) Lanternă oarbă (sau felinar ~) (Lanternă sau) felinar care luminează numai în față, lăsând purtătorul în întuneric. 36 a (Reg; îs) Drum ~ Drum înfundat. 37 a (Reg; îs) Pădure oarbă Pădure mare, din care nu s-a tăiat nici un copac. 38 a (Reg) Brazdă oarbă Fâșie îngustă de pământ rămasă nearată. 39 a (Reg; îs) Mănușă oarbă Mănușă cu un singur deget. 40 smf (Reg) Cârtiță. 41 a (Pop; îc) Șopârlă (sau șopârcă)-oarbă sau șarpe-~ Vierme negru, lung de cca 5 cm, fără picioare.

ORB2, OARBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri, 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ; a cărui rațiune e întunecată, tulburată de o pasiune, lipsit de clarviziune; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denotă lipsă de inteligență, de reflecție, de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, făcută cu scop arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute așezate distanțat, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.

ORB2, OARBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. Lipsit de simțul văzului, care nu vede. Găsi un om orb ce-și mînca mămăliguța cu lapte dulce. ISPIRESCU, L. 262. Ea nu putu decît să-ndrepte asupră-i ochii săi stinși și orbi. EMINESCU, N. 28. ◊ (Substantivat) Pipăind cu mîna de orb căuta pe măsuța de trandafir ochelarii. C. PETRESCU, C. V. 188. Un orb pe care-l duce un copil de mînă Cîntă-același cîntec din catirincă. D. BOTEZ, P. O. 165. În țara orbilor, chiorul e împărat.Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cineva la o treabă care i se pare nerealizabilă. Nimeresc orbii Suceava și eu nu eram să vă nimeresc? CREANGĂ, A. 107. Prinde orbul, scoate-i ochii v. ochi. ♦ Fig. Lipsit de perspicacitate, lipsit de spirit de observație; legat la ochi. Cum am putut să fiu atît de orb? BARANGA, I. 215. Orb este cel ce cată lumina să oprească în cursu-i regulat. BOLINTINEANU, O. 191. Orb am fost eu la vedere Cînd am fost să-mi iau muiere. Mă bucuram la avere Ș-am luat făr’ de plăcere. ANT. LIT. POP. I 120. 2. Fig. Lipsit de voință și de personalitate, supus cu totul voinței altuia. M-ai silit să fiu agent orb politicii d-tale. ALECSANDRI, T. I 374. Nu urmează că omul este un instrument orb al fatalității. BĂLCESCU, O. II 10. 3. Fig. Care acționează, se manifestă fără stavilă, în ciuda oricărui considerent; necontrolat, irațional; p. ext. de temut, fioros. Aflînd cum ți-ai bătut joc de el... o să fie orb și turbat de mînie. CAMIL PETRESCU, O. I 13. E un adînc asemenea Uitării celei oarbe. EMINESCU, O. I 176. Pînă cînd să ne tot plece cruda, oarba tiranie? ALECSANDRI, P. II 7. ♦ Nemărginit, foarte mare, total. A avea încredere oarbă în cineva. 4. Fig. Lipsit de lumină, întunecos, întunecat.S-a lăsat o noapte oarbă, fără lună. SADOVEANU, O. VI 526. Peste adincurile oarbe ale nopții, geana lunii înflăcărate trimetea lungi raze de lumină. HOGAȘ, M. N. 135. Cade-o noapte-ntunecoasă, Noapte oarbă, fioroasă. ALECSANDRI, P. II 21. 5. (În expr.) Geam orb sau fereastră oarbă = adîncitură în perete, avînd forma unei ferestre și făcută cu scop arhitectonic. V. firidă. Pătrunse într-o cameră cu geam orb spre curte. VORNIC, P. 24. Toate ferestrele erau oarbe. CAMIL PETRESCU, O. II 491. Sobă oarbă = motiv ornamental închipuind o sobă; sobă care nu are deschidere în camera în care se află. Era în această cameră... o sobă oarbă dasupra căreia era pusă o tavă. FILIMON, C. 265. Dușumea oarbă = dușumea de scînduri brute așezate distanțat între ele, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, parade, demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. ♦ (Despre găuri) Care nu răzbește în partea cealaltă, care are o singură gură.

URBI ET ORBI loc. adv. 1. (Bis.) Formulă de adresare a decretelor Vaticanului și a mesajelor papale. 2. (Fig.) Adresat tuturor, din orice loc. [< lat. urbi et orbi – cetății și omenirii].

URBI ET ORBI loc. adv. 1. (formulă de adresare a mesajelor papale) în auzul tuturor. 2. (p. ext.) pretutindeni. (< lat. urbi et orbi = cetății /Romei/ și omenirii)

ORB2 oarbă (orbi, oarbe) 1) și substantival (despre ființe) Care nu vede cu amândoi ochii. Cal ~. Alfabet pentru orbi.A se ține (de ceva) ca ~ul de gard a urma întru totul modelul imitat. ~ului degeaba îi spui că s-a făcut lumină pe cel prost în zadar îl povățuiești. 2) fig. Care este lipsit de lumină; cufundat în întuneric; obscur. ◊ Fereastră oarbă adâncitură în perete, sub formă de fereastră, făcută în scop decorativ. Cameră oarbă cameră fără ferestre. Cartuș ~ cartuș cu exploziv, dar fără glonț; cartuș fals. 3) fig. (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsă de rațiune, de judecată. Supunere oarbă. Încredere oarbă. /<lat. orbus

orb n. 1. lipsit de vedere: bătrânul orb; orbul găinilor, boală de ochi la găini (și la om când încetează de a vedea odată cu culcatul găinilor), fig. orbire trecătoare; 2. lipsit de lumină: noapte oarbă, fioroasă AL.; 3. fig. lipsit de lumina rațiunii, pasionat, nebun: iubire oarbă; 4. care se face fără discuțiune: supunere oarbă. [Lat. ORBUS, lipsit (de vedere)].

orb, oárbă adj. (lat. ŏrbus, orfan, pop. „orb”, rudă cu vgr. orphós, orfan; it. orbo, pv. vfr. cat. orb, orb. V. orfan). Lipsit de vedere, care are amîndoĭ ochiĭ stricațĭ. În care nu se vede nimica, foarte întunecat: noapte oarbă. Fig. Lipsit de judecată din cauza pasiuniĭ: furia te face orb, ĭubire oarbă. Supunere oarbă, supunere absolută. Cartușe oarbe, cartușe fără gloanțe. Felinar orb, care luminează numaĭ înainte lăsînd în întuneric pe cel ce-l poartă. Baba oarba, un joc copilăresc în care unu se leagă la ochĭ și vrea să-ĭ prindă pe ceĭ-lalțĭ, care se’nvîrtesc pe lîngă el. S. n. fără pl. Orbu găinilor, slăbirea vederiĭ așa în cît nu maĭ vezĭ după apusu soarelui (după culcatu găinilor). Adv. Ninge orb, cade o zăpadă așa de deasă în cît nu se maĭ vede departe. V. chĭor.

orbésc v. tr. (d. orb). Fac orb: împăratu Vasile Bulgaroctonu pus să se orbească 80,000 de Bulgarĭ. Fac să nu vadă bine: era o lumină de te orbea. Fig. Furia-l orbise. V. intr. Devin orb: Milton a orbit la bătrîneță.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

orbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbesc, 3 sg. orbește, imperf. 1 orbeam; conj. prez. 1 sg. să orbesc, 3 să orbească

orbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbesc, imperf. 3 sg. orbea; conj. prez. 3 să orbească

orbi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbesc, imperf. 3 sg. orbea; conj. prez. 3 sg. și pl. orbească

!baba-oarba (joc) s. f. art., g.-d. art. babei-oarba

orb adj. m., s. m., pl. orbi; adj. f., s. f. oarbă, pl. oarbe

șarpe-orb (miriapod, șopârlă) s. m., art. șarpele-orb; pl. șerpi-orbi

baba-oarba (joc) s. f. art., neart. babă-oarbă, g.-d. art. babei-oarba

!orb adj. m., s. m., pl. orbi; adj. f., s. f. oarbă, pl. oarbe

arpe-orb (miriapod, șopârlă) s. m., pl. șerpi-orbi

orb adj. m., pl. orbi; f. sg. oarbă, pl. oarbe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ORBI vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina puternică m-a ~.)

ORBI vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina m-a ~.)

ORB adj., s. 1. adj., s. nevăzător, (pop.) chior, orbeț. (Asociația ~ilor.) 2. adj. întunecat, întunecos. (Felinare oarbe.)

ORB adj. v. complet, deplin, desăvârșit, infinit, nemărginit, sărac, slab, total.

orb adj. v. COMPLET. DESĂVÎRȘIT. INFINIT. NEMĂRGINIT. SĂRAC. SLAB. TOTAL.

ORB adj., s. 1. adj., s. nevăzător, (pop.) chior, orbeț. (Asociația ~ilor.) 2. adj. întunecat, întunecos. (Felinare ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

orb (oarbă), adj.1. Fără vedere. – 2. (Banat, Trans.) Chior. – 3. (S. m.) Cecitate, orbire. Lat. orbus (Diez, I, 295; Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1223; Candrea-Dens., 1284; REW 6086), cf. alb. verb, vegl. vuarb, it. orbo (It. de N orp, calabr. orvu), v. fr., cat. orb. Pentru răspîndirea rom., cf. Gamillscheg, Differenzierung, 34 și Cah. S. Pușcariu, I, 10; pentru sensul 2 din rom. cf. ALR, I, 67. Der. orbecăi (var. orbăcăi, orbeca), vb. (a merge pe dibuite), cu suf. expresiv -căi (după Scriban este doar un cuvînt expresiv; după Pușcariu 1224, Candrea-Dens. și Candrea, din lat. *orbicare); orbecăială (var. orbăcăială), s. f. (căutare pe dibuite); orbește, adv. (ca orbii); orbeț, s. m. (orb, cerșetor orb; Mold., cîrtiță) cu suf. -ete, sau -eț, cf. fr. orvet; orbi, vb. (a pierde văzul; a fascina); orbie, s. f. (lipsă de vedere); orbiș, adv. (ca orbii); orbitor, adj. (care ia văzul, fascinează); orbitură, s. f. (înv., lipsă de vedere); orbiciune, s. f. (înv., orbire).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

orb adj. m. Care nu vede, lipsit de vedere; nevăzător. ◊ Duminica orbului = sărbătoare religioasă prăznuită în a șasea duminică după Paști. Din lat. orbus.

FORTUNA CAECA EST (lat.) norocul este orb – Cicero, „De amicitia”, XV, 54.

Fortuna caeca est (lat. „Norocul este orb”) – În De amicitia (Despre prietenie), Cicero, în dialogul său cu consulul roman Laelius (XV, 54), relatează că acesta spunea ginerilor săi Scaevola și Fanius: „Norocul nu numai că e orb, dar orbește adesea pe mulți dintre cei care sînt mîngîiați de el… Nu este rar să vezi oameni pe care i-ai cunoscut cu moravuri simple și ușoare, că se schimbă de îndată ce pun mîna pe onoruri, bogății, putere, disprețuind vechi prieteni și făcîndu-și alții noi.” Dictonul latin a ajuns proverb în multe limbi. Îl găsim și la noi în două versiuni: „Norocu-i orb” și „Norocu-i orb ca sobolul,/ Cade tot unde-i nomolul”. (Culegerea „Ghicitori și proverbe”, vol. II, pag. 420, colecția „Biblioteca pentru toți”).

Nimeresc orbii Suceava – Pe vremuri, la biserica Sf. Ioan din Suceava, unde se află moaștele sfîntului Ioan cel Nou, se făceau dese pelerinaje, întrucît dăinuia credința că aceste moaște vindecă orbii. Unii veneau singuri, pe jos, întrebînd din om în om. Expresia constituie deci un îndemn la străduință: dacă nimeresc orbii Suceava, atunci orice țintă, oricît de grea, poate fi atinsă. Se mai folosește și varianta: a nimerit orbul Brăila, adresată celor „ce nimeresc după multă chibzuire” (cum afirmă Iordache Golescu), sau „celor pe care îi conduce mai mult norocul” (cum susține Iuliu Zanne). Ion Creangă, în Amintiri din copilărie, spune: „Nimeresc orbii Suceava și eu era să nu vă nimeresc?”

Urbi et orbi (lat. „În oraș și în lume”) – formulă pontificală, care însoțește rugăciunea papei, în anumite zile de sărbătoare, cînd binecuvîntează pe credincioșii din oraș (e vorba de Roma) și din toată lumea. Cu timpul sensul religios a fost abandonat și astăzi se folosește cu semnificația de: „peste tot, pretutindeni”. Ziarele, radioul, televiziunea transmit știri urbi et orbi. Balzac spune în Faimosul Gaudissart că voiajorii comerciali sînt „însărcinați să prezinte cu dibăcie urbi et orbi, la Paris și în provincie, slăninuța friptă pe grătar a Anunțurilor și a Prospectelor”. „O poemă ca Testament (de Tudor Arghezi) nu mai trebuie interpretată, presupusă fiind ca unanim cunoscută. Urbi et orbi.” („Gazeta literară”, nr. 584).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

chior în țara orbilor expr. (peior.) mai bun decât alții în condițiile unei concurențe foarte slabe.

noroc chior / orb / porcesc expr. noroc extraordinar.

supunere oarbă expr. umilință; smerenie; obediență totală.

Intrare: orbi (vb.)
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • orbi
  • orbire
  • orbit
  • orbitu‑
  • orbind
  • orbindu‑
singular plural
  • orbește
  • orbiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • orbesc
(să)
  • orbesc
  • orbeam
  • orbii
  • orbisem
a II-a (tu)
  • orbești
(să)
  • orbești
  • orbeai
  • orbiși
  • orbiseși
a III-a (el, ea)
  • orbește
(să)
  • orbească
  • orbea
  • orbi
  • orbise
plural I (noi)
  • orbim
(să)
  • orbim
  • orbeam
  • orbirăm
  • orbiserăm
  • orbisem
a II-a (voi)
  • orbiți
(să)
  • orbiți
  • orbeați
  • orbirăți
  • orbiserăți
  • orbiseți
a III-a (ei, ele)
  • orbesc
(să)
  • orbească
  • orbeau
  • orbi
  • orbiseră
urbi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: baba-oarba
babă-oarbă substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • babă-oarbă
  • baba-oarba
plural
genitiv-dativ singular
  • babe-oarbă
  • babei-oarba
plural
vocativ singular
plural
Intrare: muscă-oarbă
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muscă-oarbă
  • musca-oarbă
plural
genitiv-dativ singular
  • muște-oarbe
  • muștei-oarbe
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ochi-orb
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ochi-orb
  • ochiul-orb
plural
genitiv-dativ singular
  • ochi-orb
  • ochiului-orb
plural
vocativ singular
plural
Intrare: orb (adj.)
orb1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A28)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orb
  • orbul
  • orbu‑
  • oarbă
  • oarba
plural
  • orbi
  • orbii
  • oarbe
  • oarbele
genitiv-dativ singular
  • orb
  • orbului
  • oarbe
  • oarbei
plural
  • orbi
  • orbilor
  • oarbe
  • oarbelor
vocativ singular
plural
Intrare: orb (s.m.)
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orb
  • orbul
  • orbu‑
plural
  • orbi
  • orbii
genitiv-dativ singular
  • orb
  • orbului
plural
  • orbi
  • orbilor
vocativ singular
  • orbule
plural
  • orbilor
Intrare: șarpe-orb
șarpe-orb substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șarpe-orb
  • șarpele-orb
plural
  • șerpi-orbi
  • șerpii-orbi
genitiv-dativ singular
  • șarpe-orb
  • șarpelui-orb
plural
  • șerpi-orbi
  • șerpilor-orbi
vocativ singular
plural
Intrare: urbi et orbi
urbi et orbi locuțiune adverbială
compus
  • urbi et orbi
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

orbi, orbescverb

  • 1. intranzitiv A deveni orb, a-și pierde vederea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dă-mi-i mie ochii negri... Căci de noaptea lor cea dulce vecinic n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. DLRLC
    • format_quote metaforic Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire. EMINESCU, O. IV 134. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Îi dete cu frigarea peste ochi de orbi. ISPIRESCU, L. 340. DLRLC
      • format_quote Doamnele care ar voi să mă orbească m-ar nenoroci foarte mult, condamnîndu-mă astfel a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132. DLRLC
      • chat_bubble (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin. DEX '09 DEX '98
        sinonime: deloc
    • 1.2. tranzitiv A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Roșii fulgere sclipesc, Săbii, săbii mă orbesc. MACEDONSKI, O. I 275. DLRLC
      • format_quote Fluturi ard, sclipesc în soare, orbind ochii ce îi vede. EMINESCU, O. IV 131. DLRLC
  • 2. tranzitiv figurat A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Iubirea nu mă poate orbi. REBREANU, R. I 123. DLRLC
    • format_quote Groaznic orbește ura pe oameni. ODOBESCU, S. III 103. DLRLC
    • format_quote Te-a fi orbit vestea cea mare. ALECSANDRI, T. I 273. DLRLC
    • 2.1. A înșela, a amăgi pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ai văzut ce rău îi venea pălăria?... Pe cine crede că orbește cînd se laudă că a cumpărat-o de la «Papagal» și a dat pe dînsa cincisprezece franci? BASSARABESCU, V. 9. DLRLC
etimologie:
  • orb DEX '09 DEX '98

muscă-oarbăsubstantiv feminin

  • 1. Tăun. Sinonime
    sinonime: tăun

ochi-orbsubstantiv masculin

orb, oarbăadjectiv

  • 1. figurat Care nu admite alte păreri. DEX '09
  • 2. figurat Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate. DEX '09
    • format_quote Aflînd cum ți-ai bătut joc de el... o să fie orb și turbat de mînie. CAMIL PETRESCU, O. I 13. DLRLC
    • format_quote E un adînc asemenea Uitării celei oarbe. EMINESCU, O. I 176. DLRLC
    • diferențiere Care acționează, se manifestă fără stavilă, în ciuda oricărui considerent. DLRLC
    • 2.1. prin extensiune De temut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: fioros
      • format_quote Pînă cînd să ne tot plece cruda, oarba tiranie? ALECSANDRI, P. II 7. DLRLC
    • 2.2. Foarte mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote A avea încredere oarbă în cineva. DLRLC
    • 2.3. Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Cum am putut să fiu atît de orb? BARANGA, I. 215. DLRLC
      • format_quote Orb este cel ce cată lumina să oprească în cursu-i regulat. BOLINTINEANU, O. 191. DLRLC
      • format_quote Orb am fost eu la vedere Cînd am fost să-mi iau muiere. Mă bucuram la avere Ș-am luat făr’ de plăcere. ANT. LIT. POP. I 120. DLRLC
  • 3. figurat Lipsit de voință și de personalitate, supus cu totul voinței altuia. DLRLC
    • format_quote M-ai silit să fiu agent orb politicii d-tale. ALECSANDRI, T. I 374. DLRLC
    • format_quote Nu urmează că omul este un instrument orb al fatalității. BĂLCESCU, O. II 10. DLRLC
  • 4. figurat Lipsit de lumină. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote S-a lăsat o noapte oarbă, fără lună. SADOVEANU, O. VI 526. DLRLC
    • format_quote Peste adîncurile oarbe ale nopții, geana lunii înflăcărate trimetea lungi raze de lumină. HOGAȘ, M. N. 135. DLRLC
    • format_quote Cade-o noapte-ntunecoasă, Noapte oarbă, fioroasă. ALECSANDRI, P. II 21. DLRLC
  • 5. (Despre găuri) Care nu răzbește în partea cealaltă, care are o singură gură. DLRLC
  • chat_bubble (în) sintagmă Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Pătrunse într-o cameră cu geam orb spre curte. VORNIC, P. 24. DLRLC
    • format_quote Toate ferestrele erau oarbe. CAMIL PETRESCU, O. II 491. DLRLC
  • chat_bubble (în) sintagmă Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Era în această cameră... o sobă oarbă dasupra căreia era pusă o tavă. FILIMON, C. 265. DLRLC
  • chat_bubble (în) sintagmă Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. DEX '09 DLRLC
  • chat_bubble (în) sintagmă Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. DEX '09 DLRLC
  • chat_bubble (în) sintagmă Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). DEX '09 DLRLC
  • chat_bubble (în) sintagmă Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. DEX '09 DLRLC
etimologie:

orb, orbisubstantiv masculin
oarbă, oarbesubstantiv feminin

  • 1. (și) adjectival Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Găsi un om orb ce-și mînca mămăliguța cu lapte dulce. ISPIRESCU, L. 262. DLRLC
    • format_quote Ea nu putu decît să-ndrepte asupră-i ochii săi stinși și orbi. EMINESCU, N. 28. DLRLC
    • format_quote Pipăind cu mîna de orb... căuta pe măsuța de trandafir ochelarii. C. PETRESCU, C. V. 188. DLRLC
    • format_quote Un orb pe care-l duce un copil de mînă Cîntă-același cîntec din catirincă. D. BOTEZ, P. O. 165. DLRLC
    • format_quote În țara orbilor, chiorul e împărat. DLRLC
    • chat_bubble A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Nimeresc orbii Suceava și eu nu eram să vă nimeresc? CREANGĂ, A. 107. DLRLC
      • diferențiere A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cineva la o treabă care i se pare nerealizabilă. DLRLC
    • chat_bubble A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. DEX '09 DEX '98
    • chat_bubble Prinde orbul, scoate-i ochii. DLRLC
etimologie:

șarpe-orb, șerpi-orbisubstantiv masculin

  • 1. Nume dat unor specii de șopârle. DEX '09

urbi et orbilocuțiune adverbială

  • 1. (termen) bisericesc Formulă de adresare a decretelor Vaticanului și a mesajelor papale. DN
  • 2. figurat Adresat tuturor, din orice loc. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic