orbecare sf [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~cări / E: orbeca] (Înv) Bâjbâire.

ORBECĂI, orbecăi, vb. IV. Intranz. A umbla (încoace și încolo) pipăind și rătăcind (ca orbul²) prin întuneric; a dibui, a bâjbâi, a orbeca. [Prez. ind. și: orbecăiesc. – Var.: orbăcăi vb. IV] – Orbeca + suf. -ăi.

obârcui v vz orbecăi

orbăcăi v vz orbecăi

orbeca vi [At: CANTEMIR, IST. 37 / V: (reg) ~bica / Pzi: orbec / E: orb²] (Îrg) A orbecăi.

orbecăi vi [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 213^v/11 / V: (înv) ~ăni, (pop) ~băcăi, (reg) horbăc~, horboc~, obărc~, obârcui^[1], ~bocăi / Pzi: ~esc și orbecăi / E: orbeca + -ăi] A merge nesigur, pipăind lucrurile din jur Si: a bâjbâi, a dibui, (îvr) a orbeca, (reg) a horhăi. corectat(ă)

orbecăni v vz orbecăi

orbica v vz orbeca

orbocăi v vz orbecăi^[1]

ORBECĂI, orbecăiesc, vb. IV. Intranz. A umbla (încoace și în colo) pipăind și rătăcind (ca orbul²) prin întuneric; a dibui, a bâjbâi, a orbeca. [Prez. ind. și: orbecăi. – Var.: orbăcăi vb. IV] – Orbeca + suf. -ăi.

ORBECA vb. I v. orbecăi.

ORBECĂI, orbecăiesc și orbecăi, vb. IV. Intranz. A umbla încoace și încolo pipăind și rătăcind (ca orbii) prin întuneric, a dibui, a bîjbîi. Și-și închipui cum, la ceasul acela, milioane de oameni orbecăiesc prin noroaie grele. CAMILAR, N. I 63. Mergind să orbecăie în tenebrele cartierelor mărginașe. C. PETRESCU, C. V. 280. Tainiți încilcite te scoboară în adîncimile întunecoase ale muntelui, în care înaintezi orbecăind și de la. o vreme pășești tot mai încet, tot mai cu grijă. VLAHUȚĂ, O. A. II 137. – Variante: orbăcăi (POPA, V. 83, ISPIRESCU, L. 59, POPESCU, B. II 31) vb. IV, orbeca (SBIERA, P. 258) vb. I.

A ORBECA orbec intranz. înv., reg. v. A ORBECĂI. /Din orb

A ORBECĂI ~iesc intranz. A umbla dintr-o parte în alta, rătăcind prin întuneric, pipăind ca un orb. /a orbeca + suf. ~ăi

ORBECA vb. (Mold.) A orbecăi. Prin adunările apelor orbecînd, ... țvidra] viată tulburată și neasezată a-și petreace și-au ales. CANTEMIR, IST. Etimologie: orb.

orbăcăì v. a umbla pipăind: orbăcăi prin pădure ISP. [V. orbecà].

orbecà v. a umbla pipăind. [Derivat din orb].

obîrcuĭ și -ĭésc v. intr. (vsl. *o-brŭkati = *brŭkati. V. bîrcîĭ). Buc. Horhăĭ, bojbăĭ, rătăcesc pe drum neștiut orĭ pin întuneric. – Și orbîcîĭ (Olt. ArhO. 1928, 157), (h)orbócăĭ, (h)orbăcăĭ (Munt.), obercăĭ saŭ -ĭésc, orbecăĭesc (Cant.) și urbúguĭ (Serbia). Forma a orbecá (oarbec saŭ orbec), dată de uniĭ, îmi pare fabricată ca să susțină etim. orb. V. díbuĭ.

orbăcăĭ și orbécăĭ saŭ -ĭésc, V. obîrcîĭ.

orbecare (înv.) s. f., g.-d. art. orbecării; pl. orbecări

orbecare (înv.) s. f., g.-d. art. orbecării; pl. orbecări

orbecare s. f., g.-d. art. orbecării; pl. orbecări

orbeca (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. orbec, 2 sg. orbeci, 3 orbecă; conj. prez. 1 sg. să orbec, 3 să orbece

orbecăi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. orbecăi/orbecăiesc^[1], 2 sg. orbecăi/orbecăiești, 3 sg. orbecăie/orbecăiește, 3 pl. orbecăie/orbecăiesc, imperf. 1 orbecăiam; conj. prez. 1 sg. să orbecăi/să orbecăiesc, 3 să orbecăie/să orbecăiască

orbeca (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 orbecă

!orbecăi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. orbecăie/orbecăiește, imperf. 3 sg. orbecăia; conj. prez. 3 să orbecăie/să orbecăiască

orbeca vb., ind. prez. 1 sg. orbec, 3 sg. și pl. orbecă

orbecăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbecăiesc, imperf. 3 sg. orbecăia; conj. prez. 3 sg. și pl. orbecăiască

orbecăi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbecăiesc, conj. orbecăiască)

orbecăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.

ORBECARE s. v. bâjbâială, bâjbâire, bâjbâit, bâjbâitură, dibuială, dibuire, dibuit, orbecăială, orbecăire, orbecăit.

orbecare s. v. BÎJBÎIALĂ. BÎJBÎIRE. BÎJBÎIT. BÎJBÎITURĂ. DIBUIALĂ. DIBUIRE. DIBUIT. ORBECĂIALĂ. ORBECĂIRE. OR-BECĂIT.

ORBECA vb. v. bâjbâi, dibui, orbecăi, pipăi.

ORBECĂI vb. v. bâjbâi.

orbeca vb. v. BÎJBÎI. DIBUI. ORBECĂI. PIPĂI.

ORBECĂI vb. a bîjbîi, a dibui, a pipăi, (înv. și reg.) a orbeca, (reg.) a horhăi, a moșcoti. (A ~ prin întuneric.)