ORAVIȚA 1. Dealurile Oraviței, unitate de relief în SC României, parte componentă a dealurilor Banatului, situată la V de m-ții Aninei, între râurile Caraș (la N) și Nera (la S), alcătuită din pietrișuri, marne, argile, nisipuri, local, la contactul cu munții, calcare dispuse pe un fundament cristalin. Masivele deluroase formează un relief domol, având culmi prelungi, separate de văi largi. Alt. max.: 504 (Culmea Ciclovei). Acoperite de păduri de cer (Quercus cerris) și gârniță (Quercus frainetto), pășuni și fânețe, iar pe alocuri cu terenuri agricole și plantații de pomi fructiferi. 2. Oraș în jud. Caraș-Severin, în zona dealurilor Oraviței, pe râul omonim; 13.671 loc. (2003). Nod feroviar și rutier. Expl. forestiere și de sulfuri polimetalice. Fabrici de conf., de cherestea și de produse alim. Centru pomicol. Teatru orășenesc (azi „Mihail Eminescu”), construit după planurile arhitectului vienez J. Neumann și inaugurat în 1817 (cel mai vechi din România), activitatea teatrală datând din 1763. Muzeu de istorie a orașului și al teatrului din O.; Muzeul farmaciei. Bisericile Sf. Ilie (1755, pictată în 1867) și Adormirea Maicii Domnului (1781-1784, în stil baroc, cu picturi murale din 1808); mănăstirea Călugăra (de călugări) cu biserica Acoperământul Maicii Domnului (1860-1861, renovată în anii 1904, 1942, 1965, 1992); biserica romano-catolică Sf. Maria (1777), în localitatea componentă Ciclova Montană. Orașul s-a format prin contopirea a doua localități rurale (Oravița Montană și Oravița Română), menționate documentar între 1690 și 1700; recunoscută ca centru urban la începutul sec. 19. În sec. 18, cele două localități au fost colonizate cu familii din Tirol și Styria. În perioada 1846-1854, între O. și satul Iam (din com. Berliște, jud. Caraș-Severin), via Răcășdia, a fost construită prima linie de c. f. de pe terit. României (27 km lungime), iar între 1860 și 1864 linia de c. f. între O. și Anina (33 km), cu 15 tuneluri.