OPTOELECTRONICĂ s. f. Ramură a electronicii care studiază producerea, măsurarea și folosirea radiației electromagnetice din domeniul optic, precum și conversia acestei radiații în semnal electric. – Din fr. optoélectronique.

optoelectronică sf [At: DN³ / Pl: ~ici / E: fr optoelectronique] Ramură a electronicii care se ocupă de producerea, măsurarea și folosirea radiației electromagnetice din domeniul optic, precum și de conversia acestei radiații în semnal electric.

OPTOELECTRONICĂ s. f. Ramură a electronicii care se ocupă de producerea, măsurarea și folosirea radiației electromagnetice din domeniul optic, precum și de conversia acestei radiații în semnal electric. – Din fr. optoélectronique.

optoelectronică s. f. (electron.) ◊ „Una din posibilitățile cele mai promițătoare de soluționare a problemei energiei o constituie aplicarea pe scară largă a optoelectronicii (transmisia informațiilor pe căi optice și nu electrice, ca până acum) [...]” Sc. 17 X 79 p. 5 (din fr. optoélectronique; cf. engl. optoelectronics; BD 1965; DEX-S)

OPTOELECTRONIC, -Ă I. adj. referitor la optoelectronică. ♦ dispozitiv ~ = dispozitiv care transformă un semnal luminos într-unul electric și invers. II. s. f. ramură a fizicii care studiază relațiile dintre electronică și radiațiile luminoase. (< fr. optoélectronique)

optoelectronică s. f. (sil. -to-e-), g.-d. art. optoelectronicii

optoelectronic adj. m. (sil. -to-e-), pl. optoelectronici; f. sg. optoelectronică, pl. optoelectronice