10 definiții pentru „oportun”   declinări

OPORTÚN, -Ă, oportuni, -e, adj. Care se întâmplă, care se face la momentul potrivit; adecvat situației, împrejurărilor; potrivit, indicat, nimerit, favorabil. – Din fr. opportun, lat. opportunus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de oprocopiuc | Semnalează o greșeală | Permalink

oportún adj. m., pl. oportúni; f. oportúnă, pl. oportúne
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

OPORTÚN adj., adv. 1. adj. v. nimerit. 2. adj. v. recomandabil. 3. adv. adecvat, indicat, nimerit, potrivit, recomandabil. (Nu mi se pare ~ să ...) 4. v. binevenit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Oportun ≠ inoportun, neoportun
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OPORTÚN ~ă (~i, ~e) Care convine locului și timpului avut în vedere; corespunzător situației; prielnic; favorabil; propice. /<fr. opportun, lat. opportunus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

OPORTÚN, -Ă adj. Întâmplat, survenit la timp, la momentul potrivit; nimerit, favorabil. [< fr. opportun, it. opportuno, lat. opportunus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

OPORTÚN, -Ă adj. la momentul potrivit; prielnic, favorabil. (< fr. opportun, lat. opportunus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

oportún adj. m., pl. oportúni; f. sg. oportúnă, pl. oportúne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

oportun a. care e la timpul și la locul său.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*oportún, -ă adj. (lat. op-portúnus. V. im-portun). Care vine cînd trebuĭe, la timp: ajutor oportun. Adv. A sosi oportun.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink