opintire sf [At: ASACHI, S. L. II, 9 / Pl: ~ri / E: opinti] Încordare a puterilor Si: efort, opintitură, sforțare.

OPINTIRE, opintiri, s. f. Acțiunea de a (se) opinti; sforțare, efort (pentru a împinge, a urni, a ridica etc.). Cu o opintire deznădăjduită, se sculă în picioare, răsturnînd scaunul. HOGAȘ, M. N. 148. El apucă perdeaua de un colț și o smînci cu o opintire îndărătnică, ca s-o tragă la sine. SLAVICI, N. II 187. Pe urmă, cu toate opintirile, bicele, strigătele, am început a merge. NEGRUZZI, S. I 307.

opintire f. încordarea puterilor fizice sau morale.

obinti v vz opinti

opinti [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 75^r/3 / V: (îrg) obi~ / Pzi: ~tesc / E: ns cf slv опѧть] 1 vr (D. ființe) A face un efort pentru a împinge, a umi, a ridica ceva. 2 vr (D. ființe) A-și încorda puterile Si: a se sforța. 3 vt (Reg; c. i. un animal) A sili să pornească sau să meargă mai repede. 4 vt (Reg; c. i. o povară) A ridica făcând un efort. 5 vr (Rar) A porni cu hotărâre Si: a se năpusti, a se repezi. 6 vr (Reg) A voma.

OPINTI, opintesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A-și aduna, printr-o sforțare, toată puterea fizică, a face un efort (mare) pentru a împinge, a urni sau a ridica ceva. Într-un tîrziu, Rizea se opinti să se ridice și Marinică îl ajută. DUMITRIU, N. 120. Pisicuța se opintea din greu și răsufla des. HOGAȘ, M. N. 159. Boi plăvani, în cîte șese, Trag, se opintesc în juguri. ALECSANDRI, O. 176. ◊ (Metaforic, despre lucruri) Trenurile se opinteau pe liniile înfundate. PAS, Z. IV 47. ◊ Intranz. Patru bat, opt opintesc, Mii și sute se clătesc (Berbecii cînd se bat în capete). SADOVEANU, P. C. 11. Opintea și sufla greu, Și cotiga scîrțîia. ALECSANDRI, P. P. 98. 2. Tranz. fact. (Regional) A sili, a forța un animal (cu biciul etc.) să pornească, să meargă mai iute. Bici de sîrmă el scotea Și pe negrul opintea, Șapte stînjini că sărea. ALECSANDRI, P. P. 107. ◊ Fig. (Cu privire la persoane) A îndemna, a îmboldi, a stimula. Păcat că nu l-am opintit mai sus cu tîrgu. ALECSANDRI, T. 270. 2. Tranz. (Cu privire la o povară) A ridica făcînd un efort, a sălta (cu greutate). Bărbații au opintit sus povara destul de ușoară. MIHU, B. 267. Mihu deodată în loc se oprește, Pe Ianuș sucește, Sus îl opintește. ALECSANDRI, P. P. 67. ◊ Refl. reciproc. Ei de brîie s-apucau Și la luptă se luau, Cînd în loc Mi se-nvîrteau, Cînd în sus Se opinteau. ALECSANDRI, P. P. 25.

A OPINTI ~esc tranz. 1) A face să se opintească. 2) reg. A lovi tare (cu un băț, cu o despicătură etc.). /cf. sl. opĕnti

A SE OPINTI mă ~esc intranz. A-și încorda puterile (pentru a urni din loc, a ridica, a sălta sau a împinge o greutate). /cf. sl. opĕnti

OPINTI vb. (Mold.) A sili, a forța, a obliga. A: Să nu asculți diiavolul cela ce va să te vlndză cînd le openteaște să-ți arăți lucrurile ceale bune pentru folosul altora. L SEC. XVII, 133^v. Unul mă împungea în coaste cu deagetul a deșartei măriri și mă opentiia să spuiu vro videanie sau vrun lucru ce făcusă în pustie. L SEC. XVII, 134^r. // B: Să nu asculți diiavolul cela ce va să te vînză cînd te opinteaște să-ț arăți lucrurile ceale bune pentru folosul altora. L ante 1693, 211^r; cf. L ante 1693, 211^r. Etimologie: cf. sl. opętĭ „îndărăt, înapoi”. Cf. n ă s l i (1).

opintì v. 1. a pune toată puterea: boii trag, se opintesc la juguri AL. 2. fig. a face tot ce se poate spre a ajunge la un scop, a căuta din răsputeri. [Slav. *OPETITI, din OPETĬ, înapoi].

opintésc (mă) v. refl. (vsl. *opentiti, d. o-pentĭ, înapoĭ; vŭ-spentiti, a împedeca, d. penti-pinon, a răstigni; rus. pĕátitĭ, a împinge înapoĭ. V. opincă, pinten, pripon, sponcă). Mă sforțez din toate puterile: boiĭ se opintesc să tragă. Fig. El se opintea să ajungă deputat. – Și mă opîntesc.

opintire s. f., g.-d. art. opintirii; pl. opintiri

opintire s. f., g.-d. art. opintirii; pl. opintiri

opintire s. f., g.-d. art. opintirii; pl. opintiri

+opinti (a se ~) (a se sforța) vb., ind. prez. 1 sg. mă opintesc, 3 sg. se opintește, imperf. 1 sg. mă opinteam; conj. prez. 1 sg. să mă opintesc, 3 să se opintească; imper. 2 sg. afirm. opintește-te; ger. opinintindu-mă

opinti (a ~) (a forța un animal, a îmboldi) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. opintesc, 3 sg. opintește, imperf. 1 opinteam; conj. prez. 1 sg. să opintesc, 3 să opintească

opinti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. opintesc, imperf. 3 sg. opintea; conj. prez. 3 să opintească

opinti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. opintesc, imperf. 3 sg. opintea; conj. prez. 3 sg. și pl. opintească

OPINTIRE s. v. opinteală.

OPINTIRE s. icnire, opinteală, sforțare, (rar) opintitură.

OPINTI vb. 1. a se forța, a se sforța, (Transilv.) a se tecărui. (S-a ~ ca să ridice bolovanul.) 2. a se încorda. (Ce te ~ asa?)

OPINTI vb. 1. a se forța, a se sforța, (Transilv.) a se tecărui. (S-a ~ ca să ridice bolovanul.) 2. a se încorda. (Ce te ~ așa?)

opinti (tesc, opintit), vb. – 1. A se forța, a face un efort. – 2. (Vb. refl.) A (se) sili, a-și da silința. – 3. A porni, a se urni, a mișca. Sl., dar lipsește veriga imediată. E vorba probabil de un der. din sl. pęti, piną „a pune cruciș”, de tipul *opętiti (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 228; Tiktin), cu sensul „a se împotrivi” sau „a se opune”, cf. opęti „a acoperi, a pune deasupra” › opincă. – Der. opinteală, s. f. (efort).